jurnal coreean (4): clientul nostru, stapanul nostru
ghinion azi dimineata: camera foto imi dadea error 99 si refuza sa mai faca poze. amarat, spre seara am ajuns la un hiper-hiper market cu tot felul de gadget-uri din seul. inchipuiti-va un magazin unirea din bucuresti de doua ori mai mare si plin de electronice.
ma duc la primul dealer canon si il rog sa se uite un pic la aparat. omul incearca sa-l resusciteze in toate felurile si imi spune intr-un final, trist: i think the body is broken. you have to go to the canon service center.
aveam doar o jumatate de ora pana pleca autocarul. alerg doua etaje mai jos, gasesc canon center si il rog pe pustiul de acolo sa se uite la camera. imi spune ca e o problema la lacasul pentru card si imi arata pe calendar ca reparatia dureaza doua zile. ii spun ca peste doua zile nu voi mai fi in seul, iar in 30 de minute voi fi departe si de acel hiper-hiper market. omul zambeste si in spune: well, i try to fix it…
a lasat totul deoparte, mi-a reparat camera in 40 de minute, chiar daca a trebuit sa stea 10 minute dupa program.
intre timp, l-am intrebat pe ghid daca pentru aceasta amabilitate trebuie sa-i las ceva omului.
ghidul a ras si mi-a zis ca in niciun caz nu se obisnuieste asa ceva in coreea.
am luat fericit camera, am achitat reparatia si la plecare pustiul s-a inclinat adanc, dupa obiceiul coreean.
ma gandesc cum ar fi fost daca pateam acelasi necaz in romania…
Am avut eu un Kodak (sigur, nu SLR, dar tot cu problema). Mi s-a spus ca centrul lor de reparatii s-a desfiintat, asa ca ori aleg sa trimit aparatul in Germania (cost procesare: 100 eur doar ca sa se uite la el, reparatia basca) ori aleg sa cumpar un aparat nou. Asa am si facut. Am luat un Canon.
Intamplari de genul asta te fac sa oftezi adanc si sa iti doresti ca undeva, candva, intr-un fel magic, sa se transforme si cultura in care traiesti in ceva asemanator.
Din pacate asta nu se va intampla niciodata, schimbarile culturale dureaza sute de ani si partea proasta e ca nici macar nu pot fi controlate.
nu cumva s-a aplecat pana la nivelul buzunarului?
Dacă erai în România ? Mai bine nu te gândești.
Te umpleai de nervi și draci.
In Romania cel de la service ar fi dat din umeri, ar fi oftat dupa care cu o privire expresiva ar fi spus ca nu mai poate fi facut nimic si aparatul e bun de aruncat la gunoi “pentru ca s-a stricat o piesa mica care leaga cardul de lentila si aparatul nu mai poate sa focalizeze”. Foarte spashit s-ar fi oferit totusi pe pas de plecare sa-l cumpere pentru un pret de nimic.
lucian: reparatia canon-ului meu cu tot cu piesa inlocuita, in regim de urgenta, a costat vreo 70 USD
vivi: din pacate, asa e
vorbaretu: in niciun caz. asa e obiceiul pe aici. exemplu: s-a intamplat sa cobor cu liftul in care se mai aflau patru coreence si pentru ca le-am lasat sa iasa primele mi-au multumit inclinandu-se la 30 de grade
alexandru: cred ca da
macabroo: cam asa mi-am inchipuit si eu
Looool! Iar ai patit ceva cu o camera foto?!
Poate te intorci de acolo cu o coreeanca mica pe care s-o tii pe post de fotografa personala; nu de alta, dar din cite stiu toate aparatele foto pe care ai pus mina au sfirsit ori dubios, ori tragic 
In Romania probabil ca nu gaseai un service care sa se priceapa sa il repare:) Sau daca gaseai dura cateva luni sigur ca sa aduca vreo piesa din afara. Ca sa zic asa, ai avut noroc:P Mie mi-a crapat mai demult un aparat HP (stiu ca erau proaste:D) dupa nici 3000 de poze. Nu am gasit service. Cei de la HP mi-au explicat atunci ca nu am ce sa fac si ca mai bine imi iau altul. Funny. Probabil ca pe atunci erau si ei mai debusolati si se gandeau ca productia de camere e cam la fel cu cea de cartuse pentru imprimante ink-jet.
30 grade?
Ce ma enerveaza asemenea articole!
.
Trebuie sa inghitim in sec ca pentru noi intamplarile astea par filme SF. (Far) East Side Rules! Ma mut acolo, am si fizicu necesar
well, în România probabil aşteptai vreo 2 săptămâni. în regim de urgenţă! frumos din partea coreencelor. decolteu
?