…a venit vremea sa dam amanunte despre intrarea ARBOinteractive pe piata outdoor din Bucuresti 🙂

ARBOinteractive incearca “ sa sufle praful adunat pe comunicarea comerciala” clasica si face o miscare surprinzatoare: va vinde bannere interactive si evenimente neconventionale in simulatorul 3D Second Life (SL).
Mai precis, in Bucurestiul Virtual construit in SL de catre antreprenorul Aura Tatu, probabil cel mai bun specialist roman in lumi virtuale.
ARBOinteractive  si compania Aurei Tatu au semnat in acest sens un parteneriat.
Vedeti sub aceste randuri cum arata bannerele interactive plasate in Virtual Bucharest din SL, iar mai apoi puteti citi  interviuri in exclusivitate cu echipa lui Catalin Rotarus si cu Aura Tatu, in care explica cum si de ce au pornit acest proiect de comunicare neconventionala. 
La final, aveti ocazia sa vedeti si un film-promo inregistrat in Virtual Bucharest.
Merita sa mai fac o precizare: in dezvoltarea proiectului Bucurestiul Virtual din SL este implicata si agentia de PR Rogalski –Grigoriu.

Virtual Bucharest-banner ARBOinteractive Virtual Bucharest- banner ARBOinteractive2

Cu echipa ARBOinteractive despre Second Life

Victor Kapra: Care sunt ratiunile ARBOinteractive care au stat la baza acestei surprinzatoare decizii de advertising interactiv si neconventional in Second Life?

Calin Rotarus, Managing Director: ARBOinteractive incearca sa ajute marketerii sa inteleaga comportamentul noului consumator, mai informat, mai selectiv, mai reticent la publicitate si mai presus de toate conectat. Si daca acum aceasta decizie pare surprinzatoare si neconventionala, ma astept ca nu peste mult timp majoritatea strategiilor de comunicare sa aiba cel putin o componenta neconventionala, in incercarea de a sufla praful adunat pe comunicarea comerciala si de a veni in intampinarea obiceiurilor de consum media ale audientei, care se afla in plina revolutie.

VK: Care sunt argumentele pe care le veti folosi pentru a va convinge clientii sa cumpere publicitate in Second Life?

Clement Nicolaescu, Marketing & PR Director:  Acest mediu tridimensional ofera foarte multe avantaje. Cred ca greutatea va fi sa alegem Unique Selling Proposition dintre toate aceste avantaje, deoarece toate sunt interesante. O caracteristica importanta a acestui mediu este senzatia de teleprezenta. Astfel, participantii percep mediul tridimensional ca si cand s-ar afla acolo vazandu-i si interactionand si cu ceilalti participanti. Acestea sunt ingredientele unor proiecte speciale, ale unor evenimente foarte reusite si memorabile.

VK: Cum vor functiona bannerele in Virtual Bucharest (de exemplu, vom avea link catre site-ul companiei care le-a comandat etc) ?

Octavian Matei, Director AdKing:  Bannerele in Second Life sunt facute dintr-un material aparte. 🙂 Imaginati-va niste bannere stradale  care flutura in bataia vantului dar in acelasi timp sunt foarte “high-tech” permitand o interactivitate sporita cu vizitatorii. Acest banner poate fi orice: o imagine, pagina web, un ecran video, o masina de vot, un greeter etc.

VK: Dati-mi un exemplu de tarif (sa spunem ca sunt o companie care doresc sa experimentez publicitatea in Second Life).

Cosmin Otel, Sales Director: Acest mediu va oferi posibilitati foarte interesante de comunicare si va avea un aport la proiectele speciale gandite de AdKing sau de agentiile interactive. Astfel, nu vorbim de mii de afisari sau de utilizatori unici, ci de o prezenta mai complexa in Second Life si firesc, preturile vor fi in functie de anvergura si complexitatea proiectului. Discutam de un mediu in care limbajul obisnuit din publicitate (rata de click, numar de afisari) nu se aplica in mod automat.

Cu Aura Tatu despre Second Life

La randul ei, Aura Tatu, managerul unei companii de servicii in Second Life si creatoarea Bucurestiului Virtual, explica de ce publicitatea in SL poate fi o alternativa interesanta de comunicare:

Victor Kapra: Cam care crezi ca va fi (ca numar de useri) comunitatea care se va coagula in Virtual Bucharest?
Aura Tatu: Mai important decat numarul este calitatea lor. Ne dorim o comunitate de romani adevarati, pro-activi si hotarati sa contribuie, fiecare in felul sau, la promovarea Romaniei si a valorilor noastre nationale.Virtual Bucharest este deja spatiul de intalnire al romanilor in Second Life, indiferent daca se conecteaza din Romania sau din strainatate. In plus, este punctul de legatura intre comunitatea locala si cea internationala; de ieri am inscris practic Bucurestiul pe harta oraselor reprezentate in SL, alaturi de Munchen, Torino, Milano, Dublin, Londra, Rotterdam samd. Facem parte oficial din reteaua SisterCities si urmeaza alte parteneriate de promovare internationala.

Ca numar, cred ca Romania va urca niste locuri in clasamentul tarilor cu cei mai multi utilizatori activi in Second Life; daca reusim sa ne situam in primii 20, ne declaram multumiti. Comunitatea va creste si se dezvolta daca ceea ce se intampla in Virtual Bucharest este interesant si relevant. Jobul nostru este sa le oferim experiente amuzante, memorabile dar mai ales sa valorificam inteligenta. Ca sa fac o paralela cu internetul 2D – nu ne dorim toti bloggerii, ci doar pe cei mai influenti si mai buni dintre ei. 


VK: Care sunt proiectele viitoare de dezvoltare a Virtual Bucharest in Second Life?
 
Aura Tatu: Virtual Bucharest se va dezvolta organic, in functie de propunerile si voturile comunitatii. Vrem sa cream un model social in care utilizatorii propun si voteaza ce imbunatatiri se vor aduce spatiului si ce actiuni vom organiza. Sunt oameni foarte creativi si trebuie sa le punem in valoare inteligenta. Intregul proiect este mai ambitios (ne gandim serios la Castelul Bran, am vehiculat chiar ideea unui al doilea sim pentru Bucuresti, care sa reproduca centrul vechi – zona Lipscani), insa deocamdata trebuie sa facem Virtual Bucharest sa se sustina singur.

VK: Care crezi ca va fi viitorul SL, in conditiile in care sunt companii care exploteaza acest mediu (pentru comunicare, promovare etc), dar sunt si unele care l-au parasit?

Aura Tatu: Nu l-au “parasit” neaparat, unele si-au incheiat pur si simplu campaniile. Este ca si pe internetul 2D, daca nu mai vad un banner al companiei X, inseamna ca respectiva companie a renuntat la mediu? Unele companii au intrat strict pentru PR, au invatat repede ca a intra in SL fara sa faci ceva care sa implice comunitatea nu este eficient si s-au oprit. Second Life este un spatiu al interactiunii si socializarii 3D la cel mai inalt nivel, iar o campanie de succes este aceea despre care utilizatorii vorbesc si la un an dupa ce s-a incheiat.

Vad viitorul Second Life destul de luminos, cel putin ca tool ce seteaza niste standarde in ceea ce este considerat internetul in 3 dimensiuni si practic viitorul divertismentului si socializarii online. Nu spun ca Second Life nu poate fi detronat (vezi exemplul Yahoo si Google), insa in comparatie cu multe alte lumi virtuale existente, Second Life are o economie care chiar functioneaza, o spun din proprie experienta. Este foarte greu sa “muti” o intreaga economie sociala, dar nu imposibil. Eu am testat aproape toate spatiile virtuale si sincer, Second Life nu are rival. In momentul in care apare ceva mai bun, eu sunt prima care ma voi muta. Deocamdata e cel mai bun.

…si filmul de promovare promis:

 

 

 

 

8 Comments

  1. Cateva comentarii referitoare la SL , din partea unuia care a petrecut ceva timp prin aceasta comunitate virtuala:
    -Numarul de persoane virtuale inregistrate ca romani e mare, dar… nu e egal cu numarul de persoane reale. Mai sunt si banati… si oameni care si-au facut multe “login-uri” pentru a castiga banuti in SL 🙂 sub termenul de Camping.

    Acu incercand sa raspund la intrebarile tale, Victor:
    Un banner poa fi afisat sub forma unei texturi (poze, mai pe intelesul omului) asociata unui obiect din Secondlife. Se pot schimba, SL-ul are un sistem de scripting care permite diferite actiuni, inclusiv de genul streamingului video/audio (‘bagate’ intr-un televizor sau rama virtuala 🙂 ). Sau poze:D

    Relativ la sistemul de tarifare, nu se poate folosi sistemul normal de punctare, alde google. Gandeste-te la bannere ca la afisaje stradale 🙂
    Mai exista si reclame de genul “intri si primesti un link”, pentru browser. Acela e singurul mod prin care se poate marca clickul. Nu e de uitat “SecondLife” nu e RealLife 🙂

    Relativ la viitorul SL:) O sa mearga inainte, doar ca criza din real life se simte si in second life… Linden Labs au crescut preturile pentru pamant.
    Pentru ca economia SL sa mearga, trebuie sa creasca numarul de Consumatori, nu de Producatori 🙂 Din pacate, deja articolele din SL au ajuns la o saturatie… gasesti aproape orice, gata facut, si daca nu, nu-ti trebuie mult timp ca sa iti faci chiar tu, haine, accesorii, obiecte, case, chiar si amenajari exterioare 🙂 Le construiesti singur.

    Ca si incheiere…SecondLife e o lume virtuala, care incearca sa reflecte economia si societatea actuala, si nu numai. Ca si builders, cunosc si mai buni 🙂 dar pana una alta Bravo Lara 🙂

    Clipul video e super, am vazut cateva persoane pe care le si cunosc din SL.

    Bafta si ne vedem in world 😉 (nush cand, da zic si eu)

  2. multumim pentru precizari 🙂

  3. emilian: nu “jurnalist”, ci “producator de continut”:)
    ..da, bucurestiul e aproape perfect in SL… si nici nu sunt blocaje in trafic 🙂

  4. Victor, ai iesit din presa, ai intrat in consultanta, dar tot jurnalist ai ramas.

    Un mic comentariu despre filmuletzul de prezentare al Bucurestiului virtual: strazile sunt ireal de curate 🙂

  5. Victor,
    “Aura Tatu, probabil cel mai bun specialist roman in lumi virtuale.”

    am studiat fenomenul mult timp. eu pot sa zic: sigur e cea mai buna! 🙂

  6. @ seldar

    nr de persoane – e la fel ca pe orice alt site, poti tu sa stii cate persoane au 2-3 nick-uri? Sau de ce unii au fost banati? LL a banat la un moment dat o multime de conturi (din toata lumea) care aveau ceva legatura cu niste produse care nu respectau drepturile de autor, mi se pare o masura justa pentru o companie care vrea sa pastreze o economie virtuala sanatoasa.

    Referitor la preturile pamantului in SL – esti informat incomplet. Pretul pentru un sim normal a ramas acelasi din aprilie, au crescut in schimb preturile pentru open-space (An Openspace is a type of Private Region intended for light use, such as countryside or ocean. Openspaces run 4 regions to a single CPU, and support 3750 primitives.). De ce au crescut preturile? Pentru ca s-a descoperit ca userii cumparau aceste OpenSpaces si le foloseau ca pe simurile normale, nerespectand regulile de “light use”.
    Mai multe informatii despre asta aici:
    http://blog.secondlife.com/2008/10/27/openspace-pricing-and-policy-changes/
    http://blog.secondlife.com/2008/11/05/a-letter-to-second-life-residents/#more-2778

    Si ca sa vezi cata “criza” e in Second Life, iti recomand link-ul acesta:

    http://blog.secondlife.com/2008/11/12/q3-closed-on-a-high-note-with-an-unusually-strong-september/

    Cunosti builderi buni? esti experimentat in SL? te asteptam sa te alaturi echipei noastre

  7. Hello,

    Victor, inca o data multumesc pentru implicare. A fost o placere.

    Despre SL as adauga doar ca este construit de noi si este un mediu asa cum vrem noi (in sens general) sa fie.

    Asadar, transmit o invitatie tuturor: hai sa facem niste lucruri interesante acolo! 🙂

  8. @ Seldar – Bravo. Good comments.Very well informed.
    @ Aura – Love u and u know
    @ Victor – the best

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close