Am primit cateva povestiri interesante pe tema “ Cand ai intrat prima oara pe Internet”, proba pentru concursul BRD/ePayment. Impreuna cu The Bride am stabilit castigatorii, cei care vor primi cadouri cumparate cu ajutorul noului card specializat si securizat pentru shoppingul online.
Nu  a fost deloc greu sa cadem de acord cine se detaseaza clar pentru locul I: o doamna bloggerita de 60 de ani (!), Aurora Georgescu, care a povestit cu mult umor despre cum s-a apucat de navigat la pensie si care va primi cadouri la alegere de 100 de euro. Locul 2 ( cadouri de 80 de euro) este ocupat de Beni, iar pe locul 3 ( cadouri de cate 60 de euro fiecare) avem doi castigatori la egalitate -  Cristian Voiculescu si Razvan.
Cei nominalizati sunt rugati sa imi comunice pe mail ( vezi contact) ce cadouri vor sa le cumpar, dar numai din magazinele cuprinse in aceasta lista. De asemenea, ii rog sa imi trimita adresa completa + plus numele asa cum apare in CI, si sa se asigure ( prin telefon sau mail) ca magazinul respectiv le poate trimite marfurile pe adresa lor, chiar daca le comand in numele meu. E important asta!
Iata si povestirile castigatoare, pe care sunt sigur ca le veti citi cu placere:

Locul 1 – Aurora Georgescu

“Sa scriu… sa nu scriu…adica de ce n-as scrie? Si ce daca sunt bunica! Sunt o bunica internauta, deci arunc bastonul, indrept spatele si…concurs, neconcurs, am si eu ocazia sa strig cu toata… tastatura, cum am descoperit eu secretul tineretii fara batranete: ei da, INTERNETUL !
Uf! Trebuie sa spun cati ani am (Helloo! Pustimea cu care ma intretin pe net, mana la ochi!) Asta e! Am 60 de ani (dar sa va intre bine in cap: pe internet, pot sa am orice varsta vreau…) . Prima intalnire cu internetul? Acum doi ani!
Ma pensionasem si stand la tara, nu puteam toca frunza la caini, asa ca, nemaiavand motivatia serviciului, am devenit urgent maestru de ceremonii in ograda: “conduceam” vaca la pasune, tapul la frizerul vetreinar, porcii la jir.. . Apoi in bucatarie: cratite, oale si tigai, umplute, rasturnate, spalate, iar umplute, ce mai, de dimineata pana seara, numai activitati “intelectuale”. Tocmai cand eram pe punctul de a intra si eu in randul babelor cu state, in viata carora nu mai este nici o alta perspectiva in afara acelui loc “unde nu e nici intristare si nici suspin” si o crunta deprimare, veni cumnata-mea, oraseanca, cu o alternativa pentru timpul meu liber: un calculator pe care ea nu-l mai folosea.

In viata mea nu statusem in fata unui PC. Habar n-aveam cu ce se mananca! Ce-i drept, intai m-am uitat crucis la el, apoi curmezis, si-n cele din urma am lasat vaca si-am luat “taurul de coarne” infruntand zambetele ironice, neincrezatoare, ale tuturor celor din jurul meu, cu o carticica in fata si cu cumnata explicand prin telefon, dar mai ales cu un interes si o implicare crescanda. Si uite-asa, am invatat abc-ul calculatorului! Ei, noaptea, firesc, ca ziua… ! Si cu cat vedeam lumea virtuala, cu atat mai mult ma minunam: la inceput ca vitelul la poarta noua, dar curand, am inceput sa ma simt ca Alice in Tara Minunilor! Incet-incet, vocabularul meu neos agro-zootehnic, s-a imbogatit, si alaturi de tocana, matura, muraturi et company, au aparut mai noile: joystick, load, copi-paste,overstrike… de auzindu-ma o vecina intr-o conversatie cu un initiat, m-a intrebat: “Si-n cine zici ca a dat strechea, maica?” Nici macar n-am ras, fiindca in urma cu doar cateva luni, probabil si eu as fi intrebat la fel.
A urmat imprimanta (pe care am instalat-o singura, urmind instructiunile cartii tehnice), apoi aparatul foto digital..Doamne! Ce de poze! Si fara bani!
Sau cand am descoperit Google Earth! Sa poti lua la pas orasele lumii, sau sa poti calatori printre galaxii, a fost dincolo de orice imaginatie a mea!!
In timp, am constatat ce usor se pot face cumparaturile online castigand timp, evitand aglomeratiile, nervii, avand posibilitatea de a alege si avand toate informatiile fara ca eu si vanzatorul sa ne enervam reciroc in timp ce alti insi furiosi isi cer dreptul la a fi serviti, fara a cara cu umerii “reumatismati”, ditamai sacosele. Si-n timp ce vecinii mei renunta la cumparaturi de teama gripei porcine, eu imi pot face cumparaturile online!
Mie, care am la doi pasi ?antul (forumul cu putere de verdict al ?atelor) si maidanul, ca singur loc de de desfasurare a tuturor festivitatilor satului, internetul mi-a adus in casa marile scene ale lumii politice sau artistice!
Am intrat pe site-urile unor celebritati, am putut comunica usor cu prietenii si rudele din strainatate!
Nu mai era nevoie sa caut sapte ceasuri in sapte carti de bucate o prapadita de reteta de mancare, pe care internetul mi-o ofera in doi timpi si trei miscari!
Informatii de toate felurile! Dintr-o data, lumea a fost la picioarele mele! Deprimarea…. s-a duuuuus! Batranetea? A ramas undeva, la coada vacii! Dar fericirea… ei, da, credeti-ma ca nu exagerez, fericirea a venit dupa un an, cand la initiativa unui nepot am devenit mare proprietar de blog: http://stropidesuflet.wordpress.com , unde chiar va invit sa zaboviti o clipa. Vechea mea pasiune de a scrie poezii si povestiri pentru copii a gasit implinirea, fiindca internetul m-a facut cunoscuta multor oameni, ,am fost contactata de edituri , am publicat si iata-ma la 60 de ani vizand statutul de boboc…scriitor.
Scriu, comentez, imi primesc prietenii vizitatori, ne confruntam in idei, ne impartasim experiente! Nu mai am “O” varsta! Sunt din nou tanara si simt ca traiesc, ma bucur de fiecare zi! Nici nu deschid bine ochii si alerg la Socrate al meu (asa mi-am botezat eu, batranul si inteleptul meu calculator) sa vad cine si ce a mai spus! Mi-am facut o multime de prieteni! Nici ei nu au “O” varsta! Punem cap la cap idei si realizam lucruri minunate!
Si ca sa raspund concret la intrebare: prima mea intalnire cu internetul a avut loc in ianuarie 2008, aveam 58 de ani si a fost ca si cum m-am nascut a doua oara, fiindca practic, am luat viata de la inceput cu entuziasmul specific numai tinerilor, entuziasm care nu m-a mai parasit din momentul inceperii mariajului meu fericit cu internetul ! Si pentru ca spre deosebire de generatia tanara care s-a nascut calare pe calculator si i se pare ceva firesc sa existe asa ceva, eu care pot aprecia cum este viata fara si cu PC, pot spune sub juramant ca pentru mine, internetul nu este o retea, si nici macar un modus vivendi, ci este o entitate care traieste in inima mea, o sustine si o ajuta sa bata voiniceste!”

Locul 2: Beni

Era undeva prin 98. Ani frumosi, ce mai. Student la Oradea. Ce uituc sunt, nici nu mai stiu ce numar avea tramvaiul ala care pornea din capat la Nufarul. Coboram la Vulturul Negru, in centru, si de acolo, pe jos, pina la Universitate. Un drum printre frunze de salcami, toamna, prin miros de verde, primavara. Pe dreapta, un restaurant, Caredy, unde, in vremurile banoase, mancam o tocana haiduceasca cum nu am mai savurat de atunci. Nu mai exista din pacate. Uneori, patronul, bucatar priceput, venea sa-ti arate bucata de carne, pe care puteai s-o mirosi, s-o atingi, s-o alegi. Mai incolo, Popota, unde mancam uneori, printre cadre militare, alaturi de alti cativa studenti care prinsesera secretul. Parcul Universitatii, strajuit de un arbore imens de Gingo biloba, intotdeauna o sa-mi mangaie amintirile. Cladirea veche a bibliotecii, cu sertarele alea lungi unde cautam, intotdeauna grabit, printre miile de fise, cartile ce trebuiau citite pentru seminarii… Corpul A, cu coada aia vesnica la xerox. C-ul, corpul Literelor, unde mi-am irosit cu bucurie 5 ani.A, scuze, m-au coplesit amintirile. Ma pornisem sa scriu despre altceva. Despre primii pasi in internet. Da, atunci i-am facut. Dupa cursuri, alergam la Internet-ul Cafe din colt la Nufarul. Prima data mi-am facut email. Pe USA.net. Habar n-aveam cu ce se mananca, si i-am cerut sfatul cerberului. M-a ajutat sa completez formularul si sa ma loghez. Mi-a indicat unde se afla Compose Mail si Send. Bineinteles ca l-am mai chemat de vreo 2 ori pentru lamuriri. Dar, primul email a fos trimis. Apoi a venit si raspunsul.
Cand caminul in care stateam a amenajat o sala de internet, cu 20 de minute pentru fiecare pe zi, cu inscrieri pe lista, nume, ora si minut, am fost teribil de fericit. Am trisat de multe ori, sarind inscrierea pe lista. Asa ca puteam reveni in cursul aceleiasi zile. Daca eram prins, imi ceream scuze si ma treceam imediat. Daca nu, norocul meu. Din fericire, in afara unui joc pentru copii, Dyno Blaster, o chestie ce rula in DOS, in care puneai bombe partenerului, nu m-au captat jocurile. Asa ca am ales sa cercetez Net-ul. Am descoperit Geocities. Asa ca mi-am creat primul site. Am invatat ce e aia un index.html, cum sa inserezi o poza si s-o aliniezi, sa faci click pe ea si sa te duca in alta parte. Ore intregi, zile, saptamani. Mi-am creat primul magazin virtual, pe Geocities, bineinteles, unde altundeva? Vindeam telefoane, si afacerea mergea bine. Am inceput sa caut importatori, la negru bineinteles. Urma sa dau lovitura. Gasisem pe cineva care avea 500 de telefoane Mitsubishi Triumph. Intre timp primisem comenzi de la nume mari, nu spui cine, atunci erau la inceput, acum au distributie nationala. Ne-am inteles la pret, asa ca ne-am fixat intalnirea. Urma sa ne vedem la Cluj. Eu veneam de la Oradea, cumparatorul de la Suceava. Vorbisem doar la telefon si cu unii si cu altii, eram doar intermediarul cu magazinul virtual. De-abia am gasit bani de ocazie pina la Cluj. Ajuns acolo, in troleu, imi suna telefonul. Importatorul, si el intermediar, ma anunta ca marfa a plecat. Adevaratul importator a vandut-o. Asa ca sun si eu cumparatorul, cu lacrimi in ochi. Primesc injuraturile de rigoare. Omul isi vanduse toata marfa din magazin, sa aiba cash sa-mi cumpere caruta de Mitsubishi, afacerea vietii si pentru el.
M-am intors in camin, cu gustul pe varful limbii si doar cu gandul la cele 5 marci X 500 de telefoane pe care urma sa-i castig. Mi-am sters magazinul si m-am apucat de site-uri la comanda. Am dat un anunt la mica publicitate. A venit si primul apel. M-am intalnit cu nenea i-am explicat de ce sunt capabil, cata experienta aveam in crearea de siteuri complexe cu formular de comanda si l-am convins. Dorea sa se insoare.
Asa a luat fiinta si al doilea site. Totul simplu, pina la cerinte. Fiind de la Litere, i-am facut o descriere omului incat nici eu nu-l mai recunosteam. Au inceput sa curga mailurile. Si de la necasatorite, si de la nefericite in casnicie. Odata la doua zile ma intalneam cu nenea, contra cost, sa-i verific emailul. Analiza propunerile vesnic nemultumit. Pina am realizat ca, minunatul meu client, avea probleme psihice. Isi dorea o nevasta de exact 27 de ani, exact 1,72 cm, exact parul castaniu, ochi verzi si greutatea de 61 kg. Aproximez, dar nenea chiar avea probleme grave si avea cerinte foarte fixe. Si uite asa s-a sfarsit si al doilea mare proiect de succes.
Al treilea l-am ucis din fasa. Era un coreean care dorea sa tina cursuri pentru oamenii de afaceri legate de internet, email, navigare. Era o idee excelenta, dar m-a speriat proiectul, mai ales ca presupunea sa nu mai dau pe la scoala.
V-am plictisit destul. Concluzia? Nu am ajuns un mogul, dar iubesc internetul. In afara de un blog, unde scriu destul de rar, coordonez, pentru cei care nu ma cunosc, site-urile organizatiei la care lucrez si redactez o revista pentru studenti. In timpul liber ma ocup de AnuntRapid.ro si ComunicatRapid.ro. Am multe proiecte in cap, dar prea putin timp sa le pornesc. Pentru voi cum au fost primii pasi in internet?

Locul 3 Cristian Voiculescu

Amintiri din copilaria internetului
Mi-a fost clar din primele momente cand am dat ochii de ceva ce avea legatura cu internetul ca asta are legatura cu cafeaua.
Cel putin asta putea sa inteleaga orice trecator din numele de Internet Cafe sau mai precis din Cyber Cafe cum se numea primul local din Pitestiul natal care punea la dispozitia consumatorilor calculatoare conectate. Primele firme care aveau legatura cu internetul avea un logo sugestiv din acest punct de vedere, asta din dreapta.
Primii pasi pe taramul marii retele i-am facut mai mult impins de la spate decat din temeraritate naturala. Pe la sfarsitul liceului, o cunostinta mi-a spus ca are nevoie sa isi trimita C.V-ul prin email si m-a rugat sa o ajut. Asa am patruns prima data in ceea ce credeam eu ca e un punct de comercializare a cafelei dotat cu calculatoare. Am intrat mimand siguranta de sine pe care o afisez cand ma urc in taxi intr-un oras necunoscut. Le-am spus raspicat baietilor de la tejghea ca vreau sa trimit un email. Ei zic, foarte bine, luati o ora sau o jumatate de ora? Nu imi inchipuisem vreodata ca se vinde cafea la ora asa ca am presupus ca e vorba de calculatoare. Aici memoria imi joaca feste si desi mi-ar fi placut sa spun ca m-am descurcat intr-o jumatate de ora, mi-e teama ca m-am intins chiar mai mult de 60 de minute.
Ajuns in fata calculatorului siguranta de sine s-a topit odata cu intrebarea “si acum ce fac”? Administratorul ma indeamna sa intru in casuta de email, eu l-am intrebat daca nu pot sa o folosesc cumva pe a lui daca tot nu stiam despre ce e vorba. Sunt sigur ca a avut ce povesti prietenilor dupa serviciu, discutia cu el a fost foarte productiva si s-a terminat cu mine ca posesor al unei adrese de email cu nume de fata de pe care urma sa trimit faimosul CV.
De atunci am creat multe adrese de email, cele mai multe cunostinte de-ale mele oferindu-mi cu gratie titlul de expert in internet. Chiar si acum sunt vreo 4-5 adrese de email care au aceeasi parola, aia pe care am setat-o eu acum 10-11 ani.
Banuiala ca afacerea asta cu internetul a fost pusa la cale de cartelul format din producatorii si distribuitorii de cafea mi-a fost confirmata atunci cand am descoperit mIRC-ul. Vizitele la CyberCafe s-au dovedit prea consumatoare de resurse, asa ca, atunci cand unul dintre colegi si-a cumparat calculator dotat cu modem au fost intrerupte. Imediat ce a facut rost de una dintre putinele login name-uri si parole pirat care circulau printre impatimiti, m-am abonat la calculatorul lui. Initial stateam pe la el dar usor am prins curaj si ii solicitam spre imprumutare calculatorul cu totul. Asteptam cu infrigurare ora 10 fara 5 ca sa incep demersurile de conectare prin dial-up. Caraitul specific modemului care executa o tentativa de conectare incununata de succes era o muzica pe care o puteam asculta doar daca furam putin startul. Era evident ca mai multi oameni aveau aceeasi parola si user si conectarea avea mai multe sanse de succes cu cat te conectai mai devreme de ora zece. Ora zece nu era un reper aleatoriu ci, fac specificarea pentru cititorii mai tineri, era ora de la care era mai ieftin impulsul telefonic pe Romtelecom, singura companie care oferea servicii telefonice in Cretacicul superior.
Asa se transformau noptile mele in nopti albe iar facturile de Romtelecom incepeau sa-mi exaspereze parintii care nu stiau de peregrinarile mele prin chatroom-urile din USA unde imi largeam cercul de prieteni cu arabi si filipeneze, care, ca si mine voiau sa stea de vorba cu cetateni americani. A doua zi dimineata, cafeaua era remediul pentru ceea ce as fi putut numi fara sa gresesc mahmureala de internet.
Consumul de cafea crestea odata cu dependenta mea de prietenii virtuale si ideea ca internetul este o mare conspiratie a cartelurilor producatoare de cafea mi-a fost confirmata in timpul facultatii de toti colegii cu care faceam schimb de parole si login-uri de dial-up. Si ei petreceau noptile in acelasi fel iar diminetile le erau irigate din belsug cu aceeasi licoare care ma tinea si pe mine prizonier.
E timpul, dragii mei, sa facem cunoscut acest adevar, sa expunem aceasta mare conspiratie care ne-a inrobit pe toti pentru ca sub pretentia ca ne ofera Internet mai rapid si mai ieftina se ascunde, de fapt intentia lor de a vinde mai multa cafea.
Asa ca, eu m-am hotarat sa las calculatorul chiar acum si sa ies pe afara, sa inspir aer proaspat, sa ma plimb, sa vorbesc cu oameni fata in fata si sa ma deconectez. Imediat ce termin ceasca asta de cafea!

Locul 3: Razvan

Implinisem 14 ani si de 2 ani strangem toti banutii care ii primeam prentru a imi lua un calculator. Pentru un copil este mai mult un chin sa tot astepti dupa ceva asa de mult.
In final am primit pc-ul dar era doar cu un windows-ul instalat (adica chel).
M-am rugat de parinti sa imi puna internet dar mi-au zis ca costa si ca mai trebuie sa strangem bani(realitatea era ca le era frica ca incep sa ma uit la pornache).
Asa ca mi-am luat soarta in propile maini si am cumparat o revista care oferea un time card de 3 ore pentru dial up. Totusi nu aveam nici cea mai mica idee cum sa configurez ca sa imi mearga. Initial am pus codul intr-un fiser notepad si am asteptat ca pc-ul sa il memoreze si sa fiu conectat la internet. Operatoarea care trebuia sa ma ghideze era la fel de nestiutoare ca si mine…
In final un var mai mare mi-a configurat acel time card dar a zis sa astept putin ca trebuie sa intre pe MIRC.
Am asistat la discutii din cele mai ciudate intreband “dar ce inseamna aia?”.
Dupa mai mult timp varul mi-a aratat o poza mai sexy. Imi era rusine si am pus mana la ochi. Totusi apucasem sa ma uit putin.
Mi se parea un lucru gretos ceea ce vadeam si inca eram la perioada in care credeam ca ma voi casatori cu Sailor Moon.
Dupa ce l-am rugat de n ori sa ma lase si pe mine mi-a dat voie(uneori este bine sa fi mic si pisalog).
Intru pe Cartoon Network si cu nerabadare astept sa ma joc. Devenise deja o cursa contra cronometru pentru ca mai aveam foarte putin timp. Imi apare acel mesaj de instalare si disperat incep sa dau next > next > next si sa apas pe enter in prostie. Blue screen – end of story…

16 Comments

  1. Daca nu ma insel, Aurora Georgescu este bunica lui Radu Georgescu de la Gecad, nepotul la care face referinta in povestea ei.

    Oricum, merita cu varf si indesat locul 1

  2. Mihai-Irinel: nu stiu daca e asa, dar sa fii bunica la 60 de ani cu un nepot de peste 30 e mai rara intalnit 🙂

  3. Cred ca e mai degraba matusa lui. Nu mai tin minte exact, era un detaliu dintr-o prezentare de-a lui Radu.

    Cel mai bine ar fi sa il intrebam pe el.

  4. Cred ca e destul de simplu sa verifici, eu nu sunt jurnalist, ti-am dat doar un lead

    BTW. Imi tot da eroare cand cand dau submit unui comentariu.

  5. da, o sa-l intreb. multumesc pentru semnalul cu eroarea 🙂

  6. Da, e sora mamei. Si povestea este superadevarata – sunt tare mandru de ea (de stropidesuflet).

    Sa vezi ce blog super are (facut 100% de ea, eu i-a facut doar contul, initial). Daca ar fi dupa mintea mea ar trebui sa publice carti pentru copii pe banda rulanta.

  7. OOops… ma scuzati, e prea devreme ca sa mearga mintea: este sotia fratelui tatalui meu 😉

  8. Am zis eu bine matusa. 🙂

  9. In satul premiantei nu-ilumina electrica de mai bine de 30 de ore!!
    A aflat de locul ocupat prin telefon si sufera ,sufera ,langa Socrate al ei….

  10. Multumim de precizari si multe realizari acolo unde te gasesti acum 🙂

  11. liana: sa-i tinem pumnii poate Enel-ul sau cine o fi repara linia!

  12. Multumesc! Chiar vorbeam in familie, dupa ce doamna Aurora publicase comentariul, ca o sa fie sigur castigatoare :).

  13. felicitari doamnei aurora si tot respectul meu!

  14. Uf! In sfârşit! după ce toate forţele naturii au lasat-o pe Ana lui Manole meşterul şi-au dat năvală peste drumul meu spre cununa de lauri, după ce Enel-ul a dat piept vitejeşte cu “năprasnica” ninsoare de aproape un cm, iată-mă in miez de noapte când in sfârşit am şi eu iarăşi curent electric si internet, pe mine Tarzan de Calaraşi, bătându-mă cu pumnii în piept şi strigându-mi victoria!
    Acum, lasând gluma la o parte, vă spun că după atâtea ore care au trecut de la aflarea rezultatului, sunt încă emoţionată şi nu atât pentru acest loc întâi, cât pentru căldura cu care au fost facute comentariile pe marginea postarii mele, pornind de la acel “Excelent”, şi”jos pălăria” care mi-au umplut ochii de lacrimi si sfarsind cu cel in care Cristian Voiculescu mă felicită.
    Il asigur pe Beni ca i-am apreciat atat stilul cât şi conţinutul frumoasei sale povestiri participante la concurs, feilicitandu-l la randu-mi cu toată sinceritatea. Aceleaşi felicitări ocupanţilor locurilor 3.
    Multumesc tuturor!Sunt fericita!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close