the-pole-society-logoUn drum rapid și frumos.
După mai puțin de un an de apariția variantei beta, serviciul românesc de advertising The Pole Society se pregătește să intre pe piața din Irlanda și Brazilia și poartă discuții cu investitori internaționali.

Proiectul Book of Success*  încearcă să facă o listă cu tineri care, împreună, constituie noua elită a României.
Sunt mulți, mult mai mulți decât ne închipuim. Nu foarte cunoscuți, pentru că majoritatea își văd de treaba lor și nu sunt neapărat interesați să apară în revistele glossy.

Reamintesc patru exemple: Mihai Pohonțu,  Atilla Kim, Andreea  Bădală, Andi Vasluianu. (Click, dacă vrei să citești poveștile lor.)

De câteva zile, proiectul Book of Success continuă cu un nou capitol, Who to Watch.
O listă de tineri cu potențial, cu șanse de a deveni în următorii ani personalități internaționale în domeniul lor, între care:
Dan Nechita, unul dintre cei mai promițători strategi militari la nivel mondial
Camelia Dorobanțu,  consultant  pe probleme de macroeconomie al prestigioasei publicații Financial Times.
Sonia Coman, absolventă Harvard în Istoria Artelor și Arte Plastice, poetă și pictoriță
Dragoș Hâncu , unul dintre cei care pot schimba business-ul gaming-ului.
Mihai Sfrijan este head of studio la King și își pune semnătura pe proiecte precum Candy Crush Saga, cunoscute în întreaga lume.

În lista Who to Watch Book of Success, a fost nominalizat și Bogdan Savonea, absolvent al Universității Georgetown – SUA, unul dintre cei patru antreprenori (între care și Matei Psatta) creatori ai unui serviciu de advertising cu adevărat inovator: The Pole Society – creezi un poster pe telefonul  mobil, dai send și este afișat pe panourile electronice de advertising din locurile publice.
Testul a fost făcut în noiembrie, când oricine și-a instalat aplicația pe smartphone a putut să afișeze mesaje pe panourile din centrul Bucureștiului.

Ce s-a mai întâmplat cu The Pole, în ultimele luni?
Răspunde Bogdan Savonea:

bogdan Savonea

Pe scurt, The Pole Society e o aplicație care acționează ca un pod între mobile și offline. Elimină toate barierele de creație, de integrare și, cel mai important, de timp între cele două medii.

Teste internaționale.
Fiind o soluție complet nouă pe piață, am desfășurat o serie de teste publice și “in house” pentru a vedea până unde putem merge cu interactivitatea conținutului pe ecranele de tip DOOH (Digital Out of Home).
Pe lângă aceste teste, am lucrat cu un grup de oameni pentru feedback pe diversele versiuni dezvoltate: potențiali clienți din medii cât mai diverse, de la marketing și advertising până la utilizatori obișnuiți, brand manageri și specialiști IT.

Am insistat foarte mult ca aceste persoane să fie din țări și culturi complet diferite, astfel încât am avut feedback din Brazilia, Irlanda, China, SUA, Liban, Hong Kong și Coreea de Sud.

The Pole 1
Rezultatul va fi un update al aplicației care, credem noi, este o creștere mare la capitolul uzabilitate și mod de interacțiune.
În concluzie, va urma în foarte scurt timp, un update major pentru versiunea iOs (iPhone și iPad).

Varianta website.
Testăm și o variantă website pentru The Pole. O soluție care permite urcarea afișelor pe ecrane DOOH, dar combinate cu un sistem de măsurare al reach-ului plus funcții de incentivare a consumatorilor cu posibilitate de interactivitate pe campanii sau pe posterele create în aplicaţie.
Website-ul este în ultimele stadii de teste.

Varianta Android.
Nu am uitat nici de Android, iar noua interfață a aplicației ne permite acum mai multă flexibilitate în dezvoltare. E o versiune care ni se cere de mult timp și pe care vrem să o lansăm complet funcțională, la fel ca și versiunea iOS, fără a face rabat la anumite funcții.

Extindere în România cât și în alte țări.
În România, vom anunța în curând un nou parteneriat care diversifică tipul de ecrane disponibile.

Pe plan extern, primul contract semnat este cu Irlanda, iar partenerul nostru acolo este Connector360, o agenție specializată în Digital Marketing.
Momentan explorăm rețelele DOOH disponibile pe teritoriul Irlandei și definitivăm un Business Plan specific pieței Irlandeze, care diferă destul de mult de România. Sperăm la o lansare în cursul verii.

Un alt parteneriat interesant semnat este cel din Brazilia unde s-au depus deja actele pentru înregistrarea unei companii “The Pole Brazil” iar partenerii noștri de acolo au fost extrem de entuziasmați de potențial.
Sunt trei agenții care dețin rețele de ecrane DOOH din două cele mai mari orașe 🙂
Fiind sub NDA cu ei nu le putem da numele, încă, dar nu mai durează mult până la un comunicat oficial.

Din nou, Brazilia a reprezentat un challenge destul de mare, mai ales din cauza legislației care interzice afișajul outdoor în anumite zone. Asta a presupus elaborarea unui business case complet nou, o separare de grile orare complet diferită.
Partea bună e că am reușit să ne adaptăm destul de bine iar partenerii noștri sunt chiar simpatici, în perioadă de teste și prezentări au mai fost Selfies pe ecranele din București cu diverse personaje, mai mult sau mai puțin cunoscute 🙂

În afara Braziliei și a Irlandei, unde suntem avansați atât din punct de vedere contractual cât și dezvoltare, mai avem discuții cu Germania, Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda, Islanda, China, Hong Kong, Liban, Turcia, Marea Britanie și SUA, în diverse stadii, începând cu NDA și ajungând la pre contracte.
Contractarea unei piețe noi ține foarte mult de particularitățile locale, care pot să difere total, iar cel mai important e să oferim un produs util, nu doar “nice to have” 🙂

 Investitori.
La capitolul investitori în startup-ul  The Pole, momentan avem trei canale deschise, două din SUA și unul din Europa.
Cel mai avansat este cu un investitor privat din New York unde suntem în stadiul de negociere a unui Term Sheet. Au fost discuții pe mai multe paliere însă cel mai important lucru pe care l-am căutat a fost să identificăm un partener în creșterea afacerii, nu doar un furnizor de capital. Așa am ajuns la acest shortlist.
Sperăm să încheiem în curând o înțelegere la acest capitol și să putem face publică informația :)”

*Book of Success este un proiect susținut de Glenfiddich, cel mai premiat single malt din lume.
Glenfiddich este unul din brandurile produse de William Grant & Sons, Ltd. şi a câștigat cele mai multe medalii la International Wine & Spirits Competition (IWSC) şi International Spirits Challenge (ISC).
William Grant & Sons, Ltd. este o distilerie independentă cu sediul în Marea Britanie, deţinută de o familie şi înfiinţată de William Grant în 1886.
În prezent, compania de băuturi spirtoase de lux este condusă de a cincea generaţie a familiei sale şi distilează câteva dintre cele mai apreciate branduri de Scotch whisky din lume.

În România, Glenfiddich este distribuit de Alexandrion Grup, cel mai mare producător de băuturi alcoolice din România. Compania deţine în portofoliu şi branduri premium, produse in Romania: Alexandrion 7*, Brâncoveanu Vinars, Afinata și Vișinata Saber.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close