Celor mai tineri nu le va veni să creadă, dar acesta este adevărul: la începutul anilor ’90, pizza era încă un fel de mâncare rar și exotic în România.

Îmi amintesc că am auzit în vremea aceea două vecine care discutau pasionate despre o rețetă de pizza, improvizație românească: tai felii de pâine, le înmoi în lapte, le așezi în tavă, pui deasupra salam, brânză, bulion diluat, piper și bagi la cuptor.
Slavă Domnului, nu am avut ocazia să gust acea creație culinară dubioasă.

pizza hut
Primul restaurant Pizza Hut, la momentul deschiderii, în 1994

Tot prin anii 90, lucram la ziarul unui deja milionar. Milionarul era foarte atent cu banii lui, ca să nu spun că se dovedea de-a dreptul zgârcit.
Ziua lui.
O colegă mai îndrăzneață, urcă în biroul patronului și îi urează cu subînțeles „La mulți ani” din partea întregii redacții.
„Bine, mă, hai că vă fac cinste!” – s-a înduplecat milionarul și și-a trimis șoferul să ne aducă pizza.
În vremea acea, inflația depășea 200%; dacă un covrig costa în ianuarie 3 lei, în decembrie putea ajunge la 9 lei, fără ca salariile să crească corespunzător.
Cu toții eram cam cu burțile lipite de spate. (Eu arătam ca în poza de mai jos care a făcut furori pe Facebook: 69 de kilograme la 1,80 înălțime.)

1994

Și șoferul patronului a adus un munte de pizza, cam 2-3 cutii mari de persoană.
A fost cea mai frumoasă după-amiază în redacție, sărbătoarea sărbătorilor: am experimentat luxul de a mânca pizza pe săturate și dincolo de limita asta.

Ca în filmele americane

Cam în acea vreme, în 1994, s-a întâmplat o minune.
Ceva ce văzusem doar prin filme apăruse peste noapte în Piața Romană: primul restaurant american „casual dine-in” din România, Pizza Hut, un brand celebru în SUA.

Bucureștiul era încă sărac, plin de maidanezi, de aurolaci fugiți din orfelinate, de tarabe și chioșcuri improvizate care vindeau chestii dubioase aduse din Turcia, de dozatoare de suc făcut din chimicale.
Un oraș populat de o mare de Dacii 1300 rablagite în care încă puteau sosi minerii cu bâte pentru a face ordine.

Pizza Hut era o oază mirosind a prosperitate și a ce trebuia să fie Bucureștiul.
Arăta așa:

Venea cu „invenții” nemaivăzute: nu mai era nevoie să bântui prin restaurant după locuri libere pentru că apăruse un host la intrare care te conducea la masă, plus că îți puteai alcătui singur salata după gust din ingrediente așezate frumos într-o vitrină rotundă.

1 milion de pizza pe an

Au trecut 20 de ani de atunci.
Pizza Hut a ajuns astăzi la 14 restaurante, dintre care opt în București, câte unul în Ploiești, Timișoara, Iași, Constanța și două în Cluj.
Din 2007, celebrul brand american livrează și acasă sau la birou prin serviciul Pizza Hut Delivery.
Vinde 1 milion de pizza pe an în România.

Cu ocazia aniversării a 20 de ani, în octombrie, clienții Pizza Hut pot alege un meniu la un preţ special, ce include orice pizza mică, orice desert și o băutură din gama Coca-Cola.
Alte oferte aniversare vor fi disponibile pentru clienți în noiembrie și decembrie.
(Mai multe detalii despre ofertele din restaurante sunt disponibile pe site,  și pe pagina de Facebook.)

Un concurs

Am zece vouchere Pizza Hut pe care le ofer cititorilor.
Fiecare voucher înseamnă o pizza medie care te așteaptă într-unul din restaurantele Pizza Hut din București sau din țară.
Ce trebuie să faci pentru a intra la tragerea la sorți pentru aceste premii.
Lasă un comentariu (nu trebuie să fie lung neapărat) cu o amintire proprie legată de anii ’90.
Cum arăta România pe atunci, ce jucării sau gadgeturi te fascinau, în fine, orice povestire scurtă despre lume și viață din perioada 1990-1995.
Termen limită: vineri, 10 octombrie, ora 10.00 dimineața.
Voi trage la sorți cinci câștigători. Fiecare va primi câte două vouchere Pizza Hut, că doar nu o să se ducă singur.

Și o cronologie fascinantă: 20 de lucruri despre Pizza Hut pe care trebuie să le știi

LATER EDIT: Câștigătorii a câte două vouchere sunt: Ancuta Iordanescu,  Catalin, Cristian, Alexe Irina, Iulicika. Multumesc tuturor pentru participare.

16 Comments

  1. Sunt nascuta in ’89, la revolutie aveam doar 5 luni si tata pleca sa imi ia lapte de la cateva strazi distanta, trecand printer tancuri. Amintirea cea mai de pret din perioada ’90 – ’95 sunt zilele de la gradinita si programul firesc al tuturor lucrurilor din oras. Parintii ma duceau la gradinita dimineata, cu ghiozdanelul dreptunghiular mov pe umar si cu sandwich si apa inauntrul lui, apoi plecau la serviciu. La pranz ma luau bunicii, mancam cu ei de pranz si dupa-amiaza ma luau acasa parintii cand ieseau de la serviciu. Doamne, ce zarva placuta era pe strazi cand ieseau toti oamenii de la fabrici, uzine, etc. Si ce frumos era cand iti cumparai o haina noua, la zile de sarbatoare! Au fost foarte frumosi primii mei ani si imi pare tare rau ca nu vor putea si copiii mei sa traiasca asa linistit si frumos!

  2. Draga Victor povestirea ta m-a fascinate si m-a facut sa imi aduc aminte de acele timpuri…as putea soune mai frumoase decat cele de pe acum.In perioada la care faci referire eram student la Electronica si Telecomunicatii si chiar daca eram la seral pentru ca asa era moda pe atunci, imi traiam serile, prin caminele studentesti de prin Regie,acolo unde cazile erau pline de sticle adevarate cu bere ascunse pe sub calupuri de gheata. Spre deosebire de tine mama chiar mi-a fabricat un surogat de pizza facuta din felii de paine inmuiate si din ceea ce se mai gasea pe piata pe viforul de piata de atunci. Apoi am experimentat chiar eu fabricatia unei pizze personale cumparand blatul (care de fapt era fabricat pentru paine) gata facut de pe la brutariile turcestidin zona, pe care apoi le ornam cu ce branzeturi mai vechi si cascaval rase de prin frigider ramase de iesea ditamai turtoiul. Singura chestie de care chiar aveam grija era sosul pe care il efectuam din rosii pasate, iar condimentele nu imi lipseau nici pe atunci de prin camara:) Fireste ca imi adun aminte si de Pizza Hut de la parterul fostului Dorobanti. Ce vremuri domnule!

  3. Cred că era tot prin 1994. Aveam un coleg de clasă foarte drăguţ, Andrei, care prin nu ştiu ce minune mă plăcea pe mine. El plecase după revoluţie în Franţa (fusesem colegi vreo 2 ani din 1988), şi revenise în ’94, când eram clasa a 5-a, şi culmea, mă iubea încă. Mama lui ne-a scos într-o zi în oraş, la un fast-food popular în acea vreme. Nici nu avea importanţă ce am comandat, cert este că m-am făcut de râs. Că eu nu eram umblată era clar. M-am contrazis cu el că furculiţa se ţine în mâna dreaptă şi cuţitul în stânga când consumi friptura. El nu şi nu, că e invers. Eu cred că nici nu îmi tăiasem singura friptura vreodată. Trist e tot ce pot să zic!

  4. In anii 90 eram in liceu, indragostit de premianta clasei, ii duceam ghiozdanul pana la autobuz, ne tineam de mana, pentru ca, ceva mai tarziu sa ma paraseasca pentru rocker-ul ceva mai indraznet si mai nebun al clasei, nespalat si prost-crescut. Cam toate fetele frumoase si destepte pe care le-am intalnit au avut o inclinatie spre zmei si autodistrugere. Apoi a urmat facultatea, iar fete, ceva mai dezghetate si mai indraznete, iubiri si parasiri fara cuvinte, filme in loc de cursuri, pizza in loc de pranzuri, licente, diplome, examene de soferie picate la traseu (nu imi place sa dau spaga), cautari fara succes de locuri de munca. In 99 armata si eclipsa au incheiat ani 90. Cam asta mai tin minte eu din anii 90.

  5. mingiile de 35. stateam cu zecile de minute prin magazin cand ma duceau ai mei sa-mi iau una. le luampe fiecare si le aruncam in aer sa vad care e cea mai sferica. dar toate erau ovale.

  6. Desi in ’90 aveam doar un an, sora mea a avut grija sa-mi povesteasca cum era ” pe vremuri”. Asa ca de fiecare data cand ma suparam pentru ca nu voia sa se mai joace cu mine cand se lasa seara, imi reamintea ca ea nici nu apuca de multe ori sa se joace pentru ca se oprea curentul. Cu un astfel de santaj, reusea sa scape de mine de fiecare data 🙂

  7. Una din primele amintiri ai anilor ’90 e legata de un walkman galben.
    Mi l-am dorit foarte-foarte tare, iar parintii mei au factut pentru mine un mic efort de ziua mea. Umblam prin oras toata ziua cu walkman-ul galben pai in urechi, uneori se termina banda si uitam sa intorc caseta, alteori se terminau bateriile (ascultam cate 3-4 piese cu incetinitorul), dar pana sa se defecteze definitiv nu l-am mai lasat. Copiii imi cereau si ei imprumut macar cate o casca iar eu eram vedeta in cartier.

  8. Ehe, eu in 90 aveam 9 ani si din perioada aia tin minte cu placere ca ne jucam pe strada cu “dudele”, tevile acelea de PVC prin care se trageau diverse fire pe care le alimentam cu cornete facute din hartie. Bineinteles, uneori mai bagam si boabe de struguri in loc de cornete si trageam dupa fundul domnitelor.

  9. Prin 90 am stat intr-o zona cu ceva dealuri si nu era bucurie mai mare ca atunci cand vedeam primul fulg de zapada. Deja toate gandurile imi erau indreptate spre pregatirea saniei, care intre timp ruginise. Motivatia de a avea sania care fuge cel mai repede, care ajunge cel mai departe, m-a facut chiar sa “tratez” sinele cu cate si mai cate. Imi aduc aminte doar de cateva: ulei ars, untura, chiar si gem, chiar daca unele nu erau chiar cele mai bune alegeri. Dar satisfactia de a fi primul compensa toate necazurile si greutatile pe care le intampinam la pregatirea saniei.

  10. Apropo de articolul tau. Prin ’94 aveam vreo 13 ani. Si eram bine hranit vizual de TV prin emisiunile de la Italia 1 (un fel de ProTV). Normal ca de-acolo auzisem despre Pizza si, la vremea aia, ce-i drept discutiile pe tema asta erau echivalente cu cele pe tema icrelor negre :-). Intr-o seara am decis sa-i fac o prima surpriza culinara deosebita mamei care urma sa ajunga acasa de la serviciu pe la ora 10 pm. Fireste ca am pregatit un blat doar pe baza de faina, apa si sare. Nu stiam ca se mai pun si alte prostii. Am taiat ca un adevarat chirurg si totodata inginer felii de salam (la dimensiuni bine calculate), am presarat cascaval pe blatul uns cu ketchup. Si a fost cea mai buna pizza pe care am facut-o vreodata. Pentru ca a fost prima. Si din prima e norocul prostului. De-atunci devenise obisnuinta sa facem pizza maca odata pe luna.

  11. Prima oara cand am auzit de pizza a fost intr-un film. De fapt am vazut scris “pizza” si mi-a fost rusine sa-l pronunt :)) Eram copil. Multa pizza am mancat in anii 90-91, era o pizzerie pe bd Regina Elisabeta, Torman parca ii zicea, de fapt era un blat cu ceva bucatele de alimente si mult sos ca un bulion. Dar era ieftina si in drum spre/dinspre caminul de langa Cismigiu. Eram studenta. Iar prima pizza de la Pizza Hut am mancat-o in redactia Antenei 1, cand am comandat impreuna cu niste colegi pizza romana. A fost cea mai buna. Pizza Hut abia se deschisese.

  12. Anul 1990 a fost cel care mi-a ramas in minte prin forta imaginilor TV. De la violenta lui februarie,cu Moarte securistilor!, de la conflictul etnic din martie, de la Targu-Mures, pana la mineriada, totul parea de domeniul fantasticului. Romani contra romani, partide contra partide, violenta comandata, servicii secrete implicate,fosti peceriști care condamnau regimul care i-a creat, o nebunie. Atunci am inteles cat de usor manipuleaza televiziunea si imi pare rau sa spun, cei 24 de ani au trecut cam degeaba, romanii sunt la fel de usor de psrotit si azi cu televiziunea.

  13. Ancuta Iordanescu

    Amintiri din anii 90 – treningurile colorate Sergio Tachini, blugii piramide, adidasii PUma – toti copii din clasa aveau PUma numai eu nu..dar si cand i-am avut…le spalam zilnic sireturile sa ramana albi imaculati. Tare m-am mai mandrit cu ei!!Apoi muzica anilor 90 – the best!! Primele casete cu Metallica, Iron MAiden, Skid Row, Europe. Viata nene!

  14. Anii `90 au insemnat pentru mine bucuria de primi cadou primul meu walkman, o adevarata nebunie. Tehnica moderna de ascultare a casetelor in ITB 😀

  15. Primele gadget-uri care imi vin in minte cand ma gandesc la inceputul anilor’90 sunt:

    -dublul casetofon INTERNATIONAL cu care puteai copia casetele audio
    -primul meu calculator, un “foarte performant” 4×86 DX2, memorie de 4 RAM si cu ale lui dischete de 1.44 MB
    -walkman-ul rosu primit din Italia cu care ma laudam printre vecini
    -mergeam la videoteca pentru a ne uita la filme pe video
    -in ceea ce priveste vestimentatia pot spune ca reprezentativ pentru acea perioada erau bomberele negre cu un vultur pe spate
    -iar din punct vedere economic, de impact au fost Caritas si Banca Dacia Felix

  16. Anii 90 – primul meu Pepsi la cutie, stickerele cu fotbalistii de la Cupa Mondiala din 1990, primul casetofon cu care copiam la greu casete pentru toti colegii din clasa, prima mea geaca de blugi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close