N-am stat să caut pe net dacă e adevărat, dar nici nu contează – legenda e tare frumoasă.
Se spune că fanii FC Liverpool pot cumpăra câte o mână de pământ de sub gazonul stadionului Anfield pentru ca, atunci când pleacă de pe lumea aceasta, să li se pună în mormânt.
Sună cam macabru, dar cine a ascultat și o singură dată zecile de mii de fani cântând din toți plămânii imnul Liverpool, You’ll Never Walk Alone, înțelege despre ce e vorba.

Cu câteva săptămâni înainte să înceapă Cupa Mondială 2014, Foca – brandul unui producător de bere din Brazilia, a anunțat că a înregistrat oficial fotbalul ca religie, conform legilor care garantează libertatea credinței.
A urcat online un site pe care puteai declara că ești membru al noului cult, iar Foca se angaja să trimită angajatorului tău un e-mail prin care îl soma să îți dea liber la meci în timpul programului, pentru că „nimic nu e mai trist decât să fii la serviciu când e  o partidă importantă”.
Fanii fotbalului s-au înghesuit să se înregistreze pe site-ul Foca iar campania publicitară a mers excelent:

(Desigur, numai până în semifinale, când Brazilia a fost umilită de Germania cu acel încredibil și dezastruos 1-7.)

Ce legătură este între fotbal și iPhone 6?
Adună în mod oarecum similar mulțimile de fani. Iar fanii sunt răspândiți în toată lumea.

Acum șapte ani, Steve Jobs lansa cel mai frumos smartphone creat vreodată.
Și, lucru important, a fost primul cu un ecran tactil care funcționa perfect, astfel încât tastatura devenea inutilă.

În anii care au urmat, fiecare show de lansare oficială a unei noi generații de iPhone a fost un fenomen media planetar.
Fiecare start al vânzărilor de iPhone în magazine a adunat în lumea întreagă milioane de fani ai Apple, cu o zi sau mai multe înainte, în lungi cozi în fața magazinelor.

Coadă la magazin Apple din Londra pentru iPhone 6
Coadă la magazin Apple din Londra pentru iPhone 6

(Gurile rele au spus că respectivele cozi sunt populate și de inși plătiți de Apple – dar nu vi se pare că totuși că, dacă ar fi fost adevărat, ar fi răsuflat ceva până acum? Asta nu înseamnă că nu sunt branduri-căpușe care îi plătesc pe cei așezați la coadă pentru a purta tricouri cu mesaje publicitare.)

Apple a vândut până acum peste o jumătate de miliard de iPhone în lumea întreagă.
Vânzările noului model iPhone 6 au bătut toate recordurile de până acum, iar investitorii se bat pe acțiunile Apple care au atins la bursă cel mai mare preț din istoria companiei.
Mai important: comunitatea de fani ai brandului Apple și ai iPhone crește, deși peisajul tech s-a schimbat destul de mult în ultimii ani.

Joi, lansare iPhone 6 în România
Știm.
Precomenzile în România la iPhone 6 și iPhone 6 Plus au început deja pe 24 octombrie.

A sosit acum momentul: Telekom Romania îi invită pe toți fanii Apple la evenimentul T de lansare al iPhone 6 în România.
Acesta va avea loc în București, la magazinul Telekom de pe Calea Dorobanților, nr. 164, joi 30 octombrie, începând cu ora 22:00.

Magazin Telekom Romania Calea Dorobantilor

Voi fi și eu acolo pentru a testa noul smartphone și pentru a vedea ce surprize ne-a pregătit Telekom România.

Telekom Romania Mobile Communications a anunțat și prețurile: iPhone 6 va fi disponibil începând cu 1.199 de lei, iar iPhone 6 Plus, de la 1.499 lei, cu abonament.
Ne vedem joi!

1 Comment

  1. Mi-a placut foarte mult articolul, in special raspunsul la intrebarea “ce legatura este inntre fotbal si iphone6”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close