stalinskaya

Pe la începuturile uceniciei mele ca jurnalist. Se muncea mult. Deși cam toți trăiam într-o sărăcie lucie, era mult entuziasm, fiecare reporter căuta să vină cu povești cât mai interesante și să-și facă un nume în breaslă.
Lumea devora cu pasiune ziare, nu numai pentru că Internetul era ceva cu totul exotic în România, ci și pentru că aveai ce citi în presa tipărită.

Într-o vineri seară, după ce ziarul plecase la tipar, o colegă (în prezent o respectată producătoare la o televiziune națională) ne-a invitat pe câțiva la o petrecere organizată de o prietenă, studentă la regie.
Undeva, prin Piața Romană, într-un bloc interbelic.
După ce am urcat o mulțime de trepte abrupte și insalubre, am ajuns la mansardă. Un șir de odăi de serviciu, nu mai spațioase decât un șifonier.
Regizoarea, veselă și bucuroasă de oaspeți, ne-a invitat în cămăruța ei. După câteva ore de muzică și vorbe, la un moment dat, oboseala m-a doborât.
Am ieșit pe fereastră, direct pe acoperișul imobilului, din fericire generos ca suprafață și cu o pantă foarte lină.
Era august.
M-am întins pe tabla caldă și am ațipit.
În zori, m-am trezit cu o pasăre uriașă alături. Mai mare decât un curcan. Avea un plisc imens, niște ochi înspăimântători, portocalii, și părea că mă cercetează în vederea unui atac iminent.
Hitchcock!
M-am dezmeticit, mintea mea a început să prelucreze corect imaginea, și dimensiunile păsării s-au redus la cele ale unui pescăruș banal, altfel foarte curios în privința arătării care îi invadase teritoriul.

Concurs: care a fost cea mai reușită, neobișnuită petrecere din viața ta?

V-am povestit recent despre un brand 100% românesc, votca Stalinskaya, care începe să cucerească lumea.
Inclusiv cei mai mari specialiști în domeniu, rușii, i-au dat medalia de aur la un concurs internațional, iar anul trecut s-a întors de la „Oscarul” băuturilor desfășurat la San Francisco cu o altă medalie, Double Gold.

stalinskaya

Stalinskaya vă invită la un concurs de povestiri. E foarte simplu să participi:

1. Povestește în două-trei fraze cea mai memorabilă petrecere la care ai participat vreodată, din studenție, din vacanța la mare etc
2. Postează povestirea ta sub formă de comentariu la acest articol. (Comentariile sunt moderate, așa că dacă nu se afișează imediat, nu te alarma.)
3. Împreună cu Stalinskaya voi alege cele mai reușite trei povestiri pe care le voi premia.
4.  Fiecare dintre cei trei câștigători va primi un cadou – un pachet Stalinskaya  cu trei sticle de votcă:
– Stalinskaya Silver – cu gust fin și echilibrat, filtrată prin ioni de argint
– Stalinskaya Blue – la 45 de grade, o votcă „pentru cei puternici”
– Stalinskaya Red
5. Termen: așteptăm poveștile voastre până luni, 19 ianuarie, la ora 20.00.
6. Cele trei povestiri premiate vor fi publicate și pe pagina de Facebook a Stalinskaya.

În mod sigur ai o poveste interesantă, așa că abia așteptăm să o citim.

16 Comments

  1. Vara trecută am experimentat un mod inedit de a te răcorii. Am folosit o sticlă de vodcă de calitate precum Stalinskaya și o lebeniță racită foarte bine. Acesta din urmă a fost injectată cu vodcă și lăsată la macerat câteva ore.
    La final am avut ocazia să ne răcorum în cel mai inedit și hazliu mod.
    Dovada 🙂 http://1drv.ms/1xYRD9S

  2. Petrecere la un coleg de la Cotidianul, in blocul scriitorilor de la Unirii. Apartament vast, cu biblioteca grozava. Ajuns acolo, constat ca eram 1) singurul din redactie 2) singurul care bea alcool! Adusesem o sticla mare de vodca buna. Cum nimeni nu era interest de ea si nici eu de ei, ma retrag intr-un dormitor si, cu paharelul de vodca alaturi, rasfoiesc cateva carti care-mi atrasesera atentia. Pe la a patra eram deja ametit, pe la a opta vedeam dublu. Intra trei tinere, le zambesc sinistru, se inghesuie sa iasa. Apoi lesin pe un pat pe care erau hainele invitatilor. Ma trezesc in exclamatii de uimire. Invitatii se uitau stupefiati pe pereti. Ma ridic mahmur si vad un sir harnic de furnici care intrau in camera pe perete, mergeau pana langa pat, coborau pe podea si acolo intrau sub un covoras. Era ireal! Imi dau seama ca furnicile sesizasera locul in care, inainte sa adorm, vomitasem infim – o singura rabufnire, cu aproape zero productie – si pe care apoi il acoperisem cu un covoras! Eu eram insa singurul care stia asta. Gazda, saraca, era ingrozita de rusine: “Jur ca n-am avut asa ceva niciodata!”. Tzastai din buze si, la plecare, remarc: “Superb apartament, dar ar trebui sa faci ceva cu furnicile astea!”

  3. Sa nu radeti de mine, dar cea mai tare petrecere pe care vreau sa va o expun aici a fost una de care nu am avut habar ca se intampla!
    Acum vreo 7 ani iesisem in oras cu o domnisoara si o tot vrajeam de zor, la film, la un restaurant si pe strada, pana am dat, pe drum, de un local destul de curatel. Era miezul noptii, noi eram o idee ametiti, asa ca propun sa intram, ca poate gasim ceva bun de stomac si eventual ceva de sorbit pe indelete. Localul avea aproximativ mancare decenta, avand si in vedere ora, vine si ceva suc din struguri si noi dam inainte, sa povestim. In local ceva galagie, dar nu ne pasa, noi bagam vrajeala la greu. Parca era ceva galagie vreo ora mai tarziu, dar noi eram intr-un coltisor, in penumbra, nu ne pasa de ceilalti clienti sau de muzica, noi avand, desigur, muzica noastra… in cap! Mai comandam ceva, mai vine un pahar de vin, trece timpul, noi ne simtim bine! La un moment ma uit la ceas si asta arata ora 5! Zic, putem merge, daca vrei, fata aproba, o ajut sa se imbrace si atunci observ ca pe podea e plin de cioburi. Intreb si eu ca prostul ce s-a intamplat si chelnerita raspunde: pai a fost seara manelelor si la sfarsit asa se obisnuieste, sa se sparga vesela! Zic, radeti de mine, am fost aici si nu am auzit pic de manea si de zgomot de cioburi, la care chelnerita raspunde: domnule, ati muncit in timpul asta la vrajit fata si nu ati observat! Culmea este ca la vreo doua saptamani distanta ma intalnesc cu patronul localului, un tip din presa, care imi confirma ca are clienti fideli care dau cu vesela de pamant si apoi o platesc, dupa model grecesc sau asa ceva! Nebunie, sa fii in mijlocul petrecerii si sa nu ai habar si la repulsia mea fata de manele e cu atat mai ciudat ca nu am sesizat ce s-a cantat in blestematul de local!

  4. Dragii moșului, nu am să vă povestesc despre un singur chef, ci de mai multe, mai precis de acele chefuri care îți rămân în minte prin catastrofele provocate de cel care a făcut mult prea performant sportul cu paharul! Unul dintre cele mai drăguțe chefuri a fost cel de la terminarea liceului. Copii încă fiind, nu ne gândeam la prostii, iar petrecerea a avut loc la o cabană închiriată, unde noi am dansat, am fumat și am băut după puteri, având partenere fetele de la un alt liceu, mai bogat în dudui. Un coleg era, săracul, cu diabet urât, care necesita injecții zilnice, dar nimeni nu a observat să fi exagerat cu băutura. Aproape de finalul petrecerii, omul s-a bușit de tot și a început să facă scandal. Când l-am luat de umăr ca să îl scot, îl aud spunând: nu îi spune Mariei că sunt diabetic! Zic și eu: nu îi spun și apoi văd cine mă ajutase, la celălalt umăr, ca să îl scot pe tip la aer: exact Maria, care nu știa că prietenul ei e diabetic! Desigur, tipul nu a rămas cu Maria, poate asta nu a contat sau a contat faptul că el nu i-a spus adevărul, asta nu aveam să o știm vreodată.
    Un alt chef cu catastrofă am prins în timpul studenției. Un amic venise cu prietena lui, era în regulă, a băut ce a băut, tipul era blajin ca totdeauna. Deodată îl apucă damblaua, se izbește de pereți și urlă: unde sunt prostituatele alea? Să vină prostituatele! Nu vă spun ce dos de palmă și-a luat de la tipă! Asta l-a ajutat, pentru că nu a rămas cu el, dar insul, de consolare, și-a luat o nevastă pe care o cheamă, ați ghicit, Maria!
    O altă petrecere dezastru a avut loc prin… minorat, în locuința unui amic. Eram vreo 10 invitați, dar nu îi cunoșteam pe părinții gazdei, care erau, oricum, plecați, iar fiecare invitat nu prea cunoștea alt invitat. Muzica la maximum, nebunie, fum, cineva sună la ușa care fusese încuiată. Zice unul, or fi vecinii, eu nu mă cert cu ei sau nu vorbesc cu poliția, dacă au chemat-o ăștia. Iar sună, nimeni nu merge să răspundă, gazda era cine știe unde naiba. După vreo 30 de minute văd că se mișcă clanța și cineva descuie ușa! Dau să mă retrag și cad peste gazdă! Ușa se deschide și în prag sunt părinții tipului! Nu vă spun ce record mondial am bătut fiecare, când am șters-o care cum am putut de la locul petrecerii, de frica părinților ăluia care nu erau de loc încântați de petrecerea nebună!

  5. Acum 3 ani de Ziua Indagostitilor (ca tot se apropie) am decis impreuna cu niste prietene sa le facem o surpriza dragilor nostri soti astfel ca le-am organizat o excursie romantica In Franta. Mi-am dorit atat de mult sa fac din aceasta iesire una memorabila incat m-am ocupat de fiecare detaliu in parte de nenumarate ori impreuna cu fetele. Am facut aranjamentele, am rezervat camerele a la hotel, am rezervat biletele de avion si m-am apucat de bagaje. Deja imi imaginam o seara romantica in vechiul oras francez cand am pus in bagaj micile surprize pentru sotul meu, parca si vedeam cina la restaurantul simpatic din Bordeaux cu specific frantuzesc, urmata de dans pe muzica de acordeon intr-unul din cluburile de pe malurile Senei.
    Zborul fiind asigurat de Air France petrecerea a cam inceput din avion, sampanie de calitate, muzica in surdina si cupluri amorezate, oare ce-ti mai trebuie? Ei bine poate doar o intalnire cu politia vamala franceza.
    Cu aburii sampaniei in sange, veseli nevoie mare coboram din avion cu gandul la petrecerea ce avea sa urmeze in superbul oras frantuzesc dar nu apucam sa ne dezmeticim nitel ca ne si vedem acostati de un domn in uniforma.
    Bagajul meu e in general un mister pentru ca niciodata nu stii ce poti gasi acolo si de asta s-a convins si politia franceza atunci cand foarte politicosi ne-au rugat sa deschidem bagajele si dupa ce am facut-o s-au apucat oamenii de cautat in voie. Nici prin cap nu-mi trecea ce ar putea cauta cu atat ma mult cu cat pareau fixati pe bagajul meu desi eram un grup de vreo 16 persoane, dar una peste alta, cam intrasem putin in panica, mai ales ca sunt o persoana care nu prea a avut de-a face cu politia la viata mea, poate doar cand am dat de permis si cand mi-am facut actele.

    Dar sa revenim la bagajul meu buclucas in care politistii francezi cotrobaiau de zor si din care la un moment dat scot lenjeria intima din matase rosie cu ajutorul bastonului din dotare si o vantura in vazul tuturor ca pe stindardul libertatii. Rosie la fata mai ceva ca lenjeria pe fundalul glumelor amicilor nostri, incepeam sa-mi cam ies din starea de petrecere anticipata. Mai cauta ei ce mai cauta si scot la iveala o sticla de Busuioaca de Bohotin, da stiu probabil si voi ca si ei va intrebati ce cautam cu o sticla de vin de acasa tocmai in orasul vinurilor, dar ce pot spune am o slabiciune pentru acest delicios vin rose. Dupa sticla a venit randul celor vreo 20 de teste de sarcina, stiu continutul valizei mele devine din ce in ce mai ciudat dar n-am putut sa-mi refuz prietena stabilita in Franta cand m-a rugat sa-i aduc din tara dat fiind ca acolo sunt foarte scumpe. Intr-un final au gasit si ceea ce se pare ca si cautau de la bun inceput, pachetul meu cu spumant de baie, o punga de vreo 250 g cu praf alb. Pe bune ca pe moment n-am inteles ce anume gandesc nici macar cand m-au luat la intrebari referitor la punga respectiva. Ce contine? Cat intentionez sa stau un Bordeaux? Unde ma cazez? Etc. Am incercat sa le explic in franceza mea ruginita pe jumatate engleza ce contine respectivul pachet dar ori nu m-au inteles, ori nu m-au crezut pe cuvant pentru ca si-a trimis colegul cu punga la analize.

    Dupa vreo 15 minute, timp in care doamna politista ne-a tot pus diverse intrebari s-a intors si colegul cu punga pe care ne-a returnat-o. Si-au cerut scuze pentru deranj si ne-au urat sedere placuta in oras apoi ne-au indicat cel mai apropiat autobuz. Plecand din aeroport spre oras, in timp ce sotul ma tachina referitor la sticla de vin si lenjeria rosie si prietenii nostri se amuzau copios, ma gandeam amuzata ca pentru vreo jumatate de ora am fost si traficanta de droguri si teste de sarcina in Franta. Petrecerea ce a urmat a fost cu atat mai zgmotoasa si mai plina de vioiciune cu rauri de vin si lautari de Romania intr-o cafenea cu iz franco-roman de pe malul stang al Senei cu cat ne-am gandit ca din moment ce ne-am intalnit cu politia franceza ca traficanti pentru o banala deranjare a ordinii publice nici nu ne-ar mai fi bagat in seama, ceea ce n-a fost intru totul adevarat pentru ca ne-au facut inca o vizita si ne-am ales si cu un mic avertisment…deh lumea mai si doarme in Franta dupa o anumita ora in noapte, dar in final putem spune ca am avut parte de o distractie pe cinste ce trebuie mentionata copiilor nostri doar dupa majorat….

  6. Chef cu… olandezi
    Cel mai ciudat chef, din punct de vedere al așteptărilor, a fost unul la care au participat cam 50 de olandezi!
    În urmă cu ceva ani un amic m-a dus într-o comună, în care organizase o seară românească pentru un grup de 50 de turiști olandezi. Toată comuna era pus la port festiv, autocarul turiștilor, în care eram și eu, a fost întâmpinat de localnici călări, iar olandezii erau la ferestre murmurând: călăresc ca indienii, fără șei! Mașina oprește la căminul cultural, aici oaspeții sunt primiți cu pâine, sare, folcloriste, interpreți, toate alea.
    La început, olandezii mi s-au părut ai naibii de reci, cam toți blonzi, trecuți de 50 de ani, imaginea perfectă a turistului străin care nu e ca turistul nostru și care ajunge să se gândească la excursii atunci când se pensionează. Oamenii nu zâmbeau, erau atenți, dar nu prea exteriorizau. Asta până când s-au întâlnit cu …palinca. Băutura și-a făcut datoria și am avut, în sfârșit, niște olandezi blonzi, zâmbăreți și care te întrebau de România în limba engleză de care parcă se și feriseră! Cel mai frumos a fost, însă la plecare. După ce și-au umplut bagajele cu porturile localnicilor, cu amintiri, olandezii, pesemne învățați de un român, au făcut o horă în jurul autobuzului, cântând în limba română: Noi de aici nu plecăm/Nu plecăm acasă! Explozie de râsete care a culminat cu șirul indian pe care l-au făcut olandezii, la despărțire. Probabil tot învățați de un român, fiecare venea și îți spunea: Hai să ne pupăm! Ceea ce s-a și întâmplat și am avut olandezii fericiți la ferestrele autocarului, făcându-ne cu mâna până nu au mai putut fi văzuți!

  7. Povestea mea e un soi de “Aviz amatorilor”. Acum 6 ani cand socrii mei au implinit 25 de ani de casnicie am decis impreuna cu sotia si cumnatii nostri sa le organizam o petrecere surpriza cu prieteni, cu rude, cu mancare, bautura si multa voie buna. Zis si facut am ales localul, am vorbit cu preotul, dj-ul, toate bune si frumoase vine seara cu pricina si ne pregatim cu totii de petrecere inclusiv doamna sotia mea, graviduta in 3 luni care nu suporta mirosul de carne din capatul celalalt al orasului daramite in restaurant. Ajugem la locul cu pricina si ne punem pe distractie, dj-ul tine a antrenul vinul de Vrancea si Stalinskaya asiguram destinderea tuturor inclusiv a subsemnatului. Ceea ce n-am luat in calcul a fost ca domnita mea, sensibila fiind de la sarcina sa traga curent de la aerul conditionat (am uitat sa va spun ca patania s-a petrecut intr-o extrem de calduroasa zi de vara). Deci cum va spuneam greturi, raceala, frisoane si sotioara mea numai de petrecere nu mai era buna asa ca ce-mi zice, “Dragul meu du-ma pe mine acasa si apoi te intorci la petrecere pentru ca mie imi este rau si nu mai pot sta”. Cherchelit bine chem un taxi si-mi conduc iubita acasa, hotarat sa ma intorc in focul actiunii asa ca ii zic taximetristului sa ma astepte s-o conduc pana in casa si ne intoarcem de unde am venit. Draga mea cand ajungem sus dupa ce are o intalnire fulgeratoare cu WC-ul in urma mirosurilor de carne de la petrecere, ce-mi zice “Dragul meu fa-mi si mie o frectie cu carmol inainte sa pleci inapoi ca am niste frisoane, cred ca am racit”. Ca un sot atent ce sunt scot sticla de carmol si ma apuc de frectie, dar in fractiune de moment simt cum ma cheama si pe mine domnul WC si da-i si scoate tot ce acumulasem in firavul meu stomacel in seara in curs. Nu trece mult si mi se alatura si draga mea sotie pentru inca o partida si uite asa constat ca suna cineva la usa, era prietenul meu taximetristul care dupa jumatate de ora vroia sa stie daca mai mergem la petrecere. Bineinteles ca nu am mai ajuns, am continuat petrecerea cu sotia mea impartind amandoi cate o bucata de buda….concluzia nu amestecati bautura cu aburii de carmol, combinatia e nimictoare….

  8. Eram intr-o zi cu niste prieteni,ne-am decis sa mergem la magazin sa luam ceva de baut,am luat o sticla de stalinskaya red,am mai chemat si alti prieteni si am decis sa mergem la mine unde vom da muzica la maxim si ne vom distra,aveam un sistem cu boxe de 500W fiecare,in seara aia ne-am distrat pe cinstte,nu voi uita acea petrecere niciodata

  9. Cea mai tare noapte de…distractie… (era sa scriu de dragoste :-)) ) a fost acum 4 ani cand actualul meu sot, iubit pe atunci (cu intentii serioase), m-a invitat intr-un local din acesta de seara (era unul mai asezat asa, fara striptease sau femei goale pe vremea aceea) unde tinerii isi mai sarbatoreau una-alta, ascultau muzica, barfeau, fiecare dupa posibilitati.
    Dupa 2-3 pahare de vin si multe ha-ha-ha, hi-hi-hi, atmosfera a inceput sa se incinga pe ritmuri muzicale unul si unul. Am dansat noi ce-am dansat, asa ca all the people, caci de la un moment dat ne-am trezit in mijlocul participantilor serii. Practic noi faceam cheful in semiobscuritatea de acolo: si ce ne mai zbateam, ne scuturam, ay-ay-ay… Si ca sa completez, nu erau scalambaieli neaparat ortodoxe. Lumea fluiera, ne facea dedicatii gen „Cel mai tare cuplu al serii”…. Eu radeam din te miri ce. Cred ca si noi ne distram de ce faceam, nu de alta, dar altii ca noi nu mai erau. Cred ca daca nu as fi consumat acele 2 pahare de vin rosu (care pe mine se simt un-doi) as fi intrat in pamant de jena. Unde mai pui ca eram si in timpul postului Craciunului iar eu tocmai calcasem putin stramb. Ideea este ca…ne-am distrat, stii cum? Ca la 20 de ani: fara griji si fara bani prea multi, cam pana pe la vreo 3 jumatate dimineata. A ramas o noapte memorabila, o amintire de la inceputurile relatiei noastre care, si acum, curge la fel de frumos: poate putin mai matur si mai intelept. A fost tare: tineresc si amuzant.

    Multumesc pentru concurs. Mi-am inseninat ziua retraind, cu aceste randuri, o noapte cu distractie pe cinste!

  10. Pentru ca studentia mea pare atat de indepartata…insa sufletul meu atat de tanar, nu pot sa uit ca in vremea in care Facebook nu era nici in proiecte, iar emailul, internetul existau doar in cartile pe care le citeam ca sa ne luam examenele de la facultate, imi dau seama ca pe atunci socializam cu mult mai frumos si mai direct in fata unei sticle, cu diferite ocazii, care mai de care mai hilare. Spre exemplu iarna cam cum este acum, atunci cand sosea sesiunea de examene, nu prea eram asa de buni prieteni cu cursurile cat eram cu alcoolul si competitiile sportive. Oare ce competitie puteam gasi noi atunci, cand PCurile nici nu existau, in afara poate de celebrele HC-uri? Ei bine se numeau “Cupe” si erau la limita intre barbut si table, pentru ca fiecare dintre cei care ne strangeam in camine, alegeam cate o echipa de fotbal care era trasa la sorti. Jocul respectiv invartea zarul iar castigatorul fireste era cel cu zarul mai mare. Cel mai incitant era corul de simpatizanti animat si pe atunci de o bere, sau o votca ruseasca obtinuta cu mari sacrificii, la oferta privata de prin camine, si uralele galeriilor. Imi aduc aminte ca in acea seara, poate confirma si prietenul meu Gabriel Stoicea, am ridicat R2 in slavi prin urletele care s-au starnit, incat a doua zi revistele studentesti care pe atunci ieseau sub forma tiparita, sustineau ca niciodata nu a mai existat un astfel de vacarm. De ce urlau toti studentii? Pentru ca aveam un noroc fantastic la zar si practic i-am lovit pe toti pana in finala, cand m-am si impus. Rezultatul s-a concretizat prin derularea unui covor rosu, un sceptru fabricat dintr-o coada de matura si o coroana confefectionata dintr-un carton de dosar. Ne mai spunand de premiul consistent obtinut in votca pe care l-am shareuit cu spor impreuna cu toti sustinatorii mei:)

  11. Acum multi ani la o petrecere un amic a adormit cu capul intre boxe. Ele urlau, dar el nu simtea nimic. Absolut nimic. Nu a mutat nimeni boxele, nu l-a mutat nimeni pe el. Ne jucam cu volumul, ziceam ca poate-l trezim. Nicio sansa! Era lemn!

    S-a trezit a doua zi, cu capul intre boxe. Auzul e perfect, n-a fost alterat.

  12. Sarbatorile de iarna, acum aproximativ 16-17 ani. Noaptea de Craciun!
    Eram la fini si cheful incepuse din ajun. Finul si nasul bausera ceva vodka in plus, inainte de vinul proaspat scos de la damigeana. Simteau nevoia sa se racoreasca si le-a venit ideea sa se dezbrace la pielea goala si sa se arunce in zapada. Ninsese intr-una de cateva zile si zapada formase o plapuma alba, groasa si pufoasa . Fina atipise leganand copilul cel mic pe picioare, iar ceilalti doi copii mai mari( finut si nasic) dormeau in camera alaturata. Initial nu am crezut ca barbatii vor pune in practica ideea, insa au facut-o! Intr-o clipita i-am vazut fundul finului strecurandu-se pe hol, pentru a iesi in curte. Iar sotul n-a mai asteptat mult, in cateva secunde a ramas si el in costumul lui Adam( se vedea ca facusera armata). Cand am vazut silueta goala a finului i-am spus sotului ca daca se dezbraca si iese in curte ii inchid pe dinafara, insa nu i-a pasat. Dupa ce a iesit pe usa casei am inchis usa. Ei si-au facut de cap prin zapada iar sotul a fost primul care a inghetat si s-a rugat de mine sa-i dau drumul in casa. Am inteles ca finul se simtea chiar bine, a alergat pana in fundul curtii, s-a aruncat de mai multe ori pe burta, probabil vecinii dormeau cu totii la ora aceea…sau poate nu-i pasa?
    In final i-am deschis usa sotului si m-am retras in camera, razand.Iar sotul…dupa mine, in camera, sa-si ia imbracamintea. Dar chiar in acel moment, in care intra pe usa camerei, fina a facut ochii mari. N-am stiut niciodata ca ii poate face atat de mari!Finul a fost mai smecher, a intrat acoperit cu un prosop… Am ras copios de acel moment, si atunci, caci cheful a continuat, dar si de-a lungul anilor. Iar momentul culminant a fost votat de noi-nasii- ca fiind, nu escapada lor dictata de vodka bauta in exces, ci privirea aceea a finei cand l-a vazut pe nas intrand pe usa in costumul lui Adam.

  13. Anunțarea câstigătorilor:
    Împreună cu Stalinskya am desemnat câștigătorii, din pacate doar trei la număr- zic asta pentru ca au mai fost alte cateva povestiri interesante.
    Castigatorii sunt: Radu Vuvule, Cristian Nicolau și Florin. Ei vor fi contactati prin email de catre responsabilii Stalinskaya iar povestirile lor vor fi publicate pe Facebook.

  14. Regret, n-am vazut la timp concursul.
    Va rog sa primiti in dar povestea celei mai frumoase petreceri traita de mine. Poate folosi cuiva, vreodata…

    Dupa ce ai vazut Taj Mahal la ora 5 dimineata, in rasarit de soare, pleci convins ca nimic nu te mai poate impresiona in superba si ingrozitor de murdara tara, INDIA. Povesti! Ca si noi, popor vechi si cu infinite rezerve culturale si sentimentale. In drum spre hotelul de multe stele in care eram izolati de “mireasma” strazii, primim fiecare cate un pachet consistent. Douazeci si trei de turisti si ghidul roman, morti de oboseala dupa o zi plina petrecuta in picioare, in perioada postmusonica, simtisem hainele umede si transpiratia siroind pe coloana toata ziua, in mirosul pestilential din pietele pe unde treceam grabiti de groaza ca ne dam stomacul pe dos, deabia mai aveam puterea de a desface cadoul primit de la agentia de turism indiana. Surpriza! Un superb costum indian de zi(salvari, rochie brodata si despicata pana-n brau, esarfa, 20 de bratari aurii, perle cu adeziv pentru frunte si nas), culori vii si broderii minunate, la fel pentru barbati, costum barbatesc, ne-au trezit din amorteala si ne-am adus aminte cu totii ca aveam in program o cina la un restaurant, inafara orasului Agra. Ghidul ne-a tradus mesajul entuziast al agentiei despre o seara minunata pe care o vom petrece traind un lant de surprize. Sange romanesc in vene! Nimeni nu mai simtea oboseala. Clinchetul celor 20 de bratari din pachet, puse imediat pe mana doamnelor si perla de pe nara colegei mele de scaun au facut deliciul grupului, deabia asteptam surprizele serii. Poze, zambete, ajustari de costum ( de ce maneca rochiei este atat de stramta habar nu am!), salvarii aparent “fara catare” aveau, totusi, o logica la imbracat si un design oribil numai bun de fotografiat. Superb debut al unei seri ce se anunta foarte reusite. Ne imbarcam in luxosul nostru autocar unde ne insotea un body guard inarmat, un sofer inarmat, reprezentantul agentiei, cu chip de securist de la noi si ghida, o femeie barbata care facea fata cu brio agresiunii comerciantilor de amintiri, veniti mereu si in numar foarte mare la autocar. Sporovaiala in toata regula! Autocarul parea incarcat cu un roi de albine in timpul lucrului. Tarziu ne-am dat seama ca parasisem orasul de aproape o ora. Veneau din spatele autocarului (acolo stateau barbatii la povesti despre un atentat ce avusese loc cu o zi inainte intr-o moschee din apropierea orasului Agra) intrebari, din ce in ce mai multe intrebari despre ce urmeaza sa facem, de ce mergem asa de departe iar ghida incerca sa ne lase impresia ca este mai bine sa asteptam ca sa ne bucuram mai tarziu. O ora si jumatate, cel putin, am tot mers in tacerea ce devenea putin ingrijoratoare. Nu ne era indiferent faptul ca explodase o bomba, cu o zi inainte de a sosi noi, in piata pe unde treceam spre hotelul nostru si nici atentatul din ziua precedenta despre care se auzise in tara si telefonul meu, mai performant, probabil, fusese un fel de 112 toata ziua pentru sotii si parintii colegilor de excursie. Autocarul se opreste la o margine de drum si pe o bezna de-ti dadeai cu degetele-n ochi am fost poftiti sa coboram in liniste si ordine. Soaptele ghidei mi s-au parut de bun simt la inceput pentru ca amutiseramm cu totii cand s-au stins farurile si luminile din autocar. “Nu vorbeste nimeni!”, “Toata lumea coboara in ordine, unul cate unul si ramaneti langa autocar!”. Vitejilor nostri barbati le pierise zambetul si cheful de vorba, exacerbat parca, de cand isi pusesera pe cap turbanele somptuase. In soapta, suntem condusi de “oamenii inarmmati” spre JEEP-uri, un fel de IMS-uri de la noi, cate patru in spate cu prelatele deshise. O intreb pe T…: “Astora nu le-a dat Dzeu chiar nimic, nici stele, nici luna pe cer?”.Imi raspunde T… cu o fraza rumegata indelung de vreo ora cel putin:”Mi-a pierit cheful si de gluma si de petrecere si de ceea ce credeam ca n-o sa-mi piara niciodata, de excursie!” Am recunoscut ca nici mie nu-mi mai ardea de petrecere la miezul noptii, in bezna, intr-o tara fara legi si…atat de departe de acasa. Dar…cine crede ca un necaz vine singur, se insala. In masina cu noi…dl D…, cel mai pretentios, ca sa nu zic cusurgiu, turist cu care am calatorit vreodata. “-Doamnelor, ati vazut, am avut dreptate, ii spun neveste-mi de un ceas ca suntem rapiti si nu ma crede, acum sunt sigur!”.Tot dl Dan isi facea curaj in soapta “Ce sa ia, dom`le de la noi, praful de pe toba, suntem saraci dom`le! De-am fi nemti, americani…Da si ei, dom`le sunt prea saraci, mult prea saraci, dom`le, le-ar prinde bine orice…” Intervine doamna, tot in soapta, furioasa “-Dane, tu tii cu ei in loc sa te gandesti cum sa scapam de aici?!” “Superba” seara! Recunosc, sunt o optimista incurabila, imi fixez o tinta, un vis, dau din coate, stau in cap, muncesc si gasesc drumul spre atingerea visului meu. Rareori ma incearca disperarea si consider ca exista o solutie pentru orice fel de problema. Cautam si eu de vreo ora alternative la situatia in care incepusem sa cred ca ne aflam, nu voiam sa recunosc in fata colegei mele, incercam s-o protejez de panica ce mi se strecura treptat in suflet. Drum de tara, mergeam de o jumatate de ora pe drum de tara, scuturati bine de tot de Jeep-ul cu banci de scanduri. Convoiul se opreste si… vin soaptele: “Coborati incet, fara vorba! Liniste! Toata lumea vine dupa mine, unul cate unul” zice ghida barbata. Denivelari si…bezna! Cineva se impiedica de ceva si cade. Ce-am mai fi ras in alta situatie! Mi-am dat seama in cateva clipe ca mergeam catre un copac urias ale carui radacini formasera o scara pe care urcam. Bezna, bezna totala si liniste de imi auzeam suieratul specific bolii de astm de care sufar. Inima imi era cat un purice – expresie ce-mi venea in cap din copilarie. S-a creat o oarecare aglomeratie in fata unei usi inguste prin care eram cam impinsi unul cate unul. Mintea mea fremata, cauta solutia aceea in care am crezut toata viata si constatam, dezamagita, ca s-ar putea sa existe si probleme carora sa nu le poti gasi solutia sau …nu in timp util. Ma vedeam rapita, inchisa in conditiile insalubre ce domina o minune de tara dar…varsatorul din mine nu putea duce mai departe gandul negru. O colega sopteste destul de tare ca sa ne infioram toti: Sunt flori, cred ca este o gradina… N-am apucat sa procesam informatia, eram 23 de minti blocate, 23 de corpuri amortite…
    BUUUUUUUM!!BUUUUM!! BUUUM!!!
    Un foc urias si superb de artificii a explodat in acelas timp cu mii de beculete colorate ce inconjurau ferestrele unui palat in a carui curte interioara ne aflam… O fotografie facuta in acel moment m-ar fi ajutat, probabil, sa vad cum arata un om 100% surprins dar si complet depasit de o situatie. Aveam parul facut maciuca in cap si fiori reci pe sira spinarii. Sistemul meu interior de adaptare si autoreglare care nu m-a parasit niciodata, m-a determinat sa trec de la groaza strecurata in suflet la nespusa bucurie a unui superb foc de artificii, si am inceput sa tip “iu-hu!!!” ceea ce dl Dan si cea mai mare parte dintre colegi n-au mai avut puterea s-o faca. Isi cautau in posete pastele, cusurgiii enuntau reprosuri, teorii cu rapiri si teroristi. Noroc pentru tot grupul a fost ca a tinut destul de mult focul de artificii si palatul maharajahului X… transformat in hotel de lux era superb, avea o gradina minunata, plina de flori rosii si galbene, personalul localului zambea cu gura pana la urechi iar pocnetul artificiilor s-a stins intr-o muzica indiana pe care o indragisem in copilarie, o uitasem si o iubeam din nou dupa aproape o “saptamana de INDIA”. Puteau sa nu ne mai ofere ghirlande, sa nu ne ofere un spectacol superb de bollywood, mancaruri alese, bauturi alese, dansuri interactive, numere de circ si atentie deosebita, ne luaseram portia de surpriza la inceput, surpriza gustata de absolut toata lumea pana la urma, inclusiv de dl D…
    Am crezut, pe rand, ca spectacolul grecesc din Rhodos, spectacolul extraordinar de dinamic din barul cazinoului din Monaco, splendidul spectacol de la Moulin Rouge, cadanele din Istambul, gheisele din Tokio sau costumele chinezoaicelor din Shanghai, tangourile argentiniene sau superbele seri braziliene de la Rio de Janeiro, multele spectacole admirate si traite pe meridianele globului pamantesc, sunt de neuitat. Imi aduc aminte ca au fost seri reusite, m-as intoarce oricand sa retraiesc acele clipe, dar…superb, de neuitat si,Doamne fereste, de nerepetat, pastrez cel mai emotionant moment din viata mea, SEARA INDIANA.

  15. Frumoasa povestea, dar a sosit dupa incheierea concursului, din pacate!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close