xerox workcentre-3225

La reciclare, evident, nu la ghenă, nu pe câmp.

Nici nu mai îmi aduceam aminte de când aveam imprimanta. Era una ieftină de vreo 100 de euro (știm că producătorii scot bani din consumabile, și nu numai din vânzarea echipamentului respectiv).
În orice caz, cu timpul ajunsese să nu arate prea bine, iar o parte din suportul pentru hârtie se rupsese.
Printez, scanez, copiez cam 20 de pagini pe lună.
Nu e deloc un volum mare, dar de fiecare dată era inconfortabil să scot imprimanta din raft, să o pun în priză și să o conectez prin USB la computer. Și apoi să o strâng la loc.

În iarnă, a venit vremea unui upgrade – prima mea imprimantă (un multifuncțional de fapt) cu conectare Wi-Fi, Xerox WorkCentre 3225.
E gândită pentru birouri cu activitate mai intensă decât am eu (IMM-uri, de exemplu), dar în fine…
Câștigul cel mai mare este că am scăpat de bătaia de cap cu cablul USB și cu mutatul imprimantei.

Evident că primind informația wireless, o poți așeza oriunde în birou și poate comunica (print, scan) cu orice computer din rețea. Arată bine, compactă, de dimensiuni reduse.

xerox workcentre-3225

Nu are aspectul de echipament ieftin – pentru cei care primesc clienți la sediu poate fi un detaliu care să conteze într-o măsură în percepția acestora.
Instalarea în rețea a fost foarte ușoară, intuitivă. Există și un nivel doi de setări ale acestui multifuncțional (securitate, acces) pe care n-am insistat pentru că îmi prindeam probabil urechile. Însă pentru cineva specializat în rețele nu cred că e mare bătaie de cap.

Funcția care îmi place cel mai mult este că pot printa rapid și ușor documente direct de pe telefon.

xerox 3225

A doua funcție care îmi este de folos – scanarea către e-mail: introduci din tastatura imprimantei în memoria acesteia adresele de e-mail ale principalilor colaboratori și apoi trimiți rapid și direct documentele scanate. Contează când e vorba de pagini mai multe, economisești timp.

Fișa tehnică a multifuncționalului Xerox WorkCentre 3225, cu toate detaliile de viteză, funcții etc, aici.

Pentru birourile care au trafic mare de documente alb-negru A4, Xerox WorkCentre 3225 poate fi o opțiune bună.
Nu sunt specialist în imprimante, dar o recomand, după o perioadă suficientă de utilizare.

Prețul mediu este de 1099 de lei. O găsiți la eMAG.ro, Cel.ro sau Evomag.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close