alexandru cabuz

Domnule Căbuz, cred că e cam greu să înțeleagă lumea ce faceți. Dumneavoastră, oamenii de știință, vorbiți pe o anumită limbă, uneori greu de înțeles de către profani.
Haideți să facem un exercițiu de storytelling!
Dacă v-ar întreaba o mătușă mai în vârstă cu ce vă ocupați, ce i-ați spune?

alexandru cabuz

Se uită pe fereastră, se concentrează două minute.

Mătușă, sunt o mulțime de cercetători și profesori universitari în România care se zbat să facă multe în cercetare, dar rezultatele nu prea se văd, astfel încât să se dezvolte un pic țara asta.
De doi ani, noi îi ajutăm să scoată din sertar rezultatele cercetărilor și să le dea unor companii care să creeze niște locuri de muncă.
Dacă tot cercetează, măcar să fie cu folos.

Undeva, la margine de București, într-o mansardă largă și aerisită, pe strada Puțul lui Crăciun.
La intrare trebuie să te descalți, ca într-un templu budist, pentru a păși pe parchetul impecabil.

alexandru cabuz birou

Obicei rămas, probabil, de pe vremurile când Alexandru Căbuz a trecut prin Japonia.

Pe pagina personală Facebook, poza de profil îl înfățișează cu un slogan scris cu markerul pe frunte: „Ba Putem!”.

Licențiat în Electronică în Statele Unite, și-a luat apoi un doctorat în fizică la Université de Montpellier în Franța și a continuat cu două post-doctorate la Aston University, Birmingham, Marea Britanie (Neural Computing), și la Institut Fresnel, Marseille, Franța.

A revenit în România și lucrează în cadrul Romanian Institute of Science and Technology, unde desfășoară un proiect, Technology Transfer through Visibility and Mentorship, în parteneriat cu prestigioasa Ecole Polytechnique Fédérale de Lausanne și finanțat de Programul de Cooperare Elvețiano-Român.

Scopul? Cercetarea românească, fragmentată în zeci de universități și sute de centre și institute, este departe de eficiența posibilă.
Proiectul Technology Transfer through Visibility and Mentorship și-a propus, timp de doi ani, să îi dea o anume coerență în strategie și know-how.

O întrebare relativ stupidă: De ce v-ați întors în România?

La biroul lui, Alexandru stă în picioare.
De unitatea hard sunt sprijinite două icoane ortodoxe.
L-aș întreba de ce lucrează fără să stea pe scaun, dar mă pregătesc să îi pun o altă întrebare, poate incomodă.

Alexandru Cabuz

De ce v-ați întors în țară? Cu diplomele dvs, puteați să faceți cercetare și să fiți prosper într-o mulțime de locuri minunate.

Toată lumea mă întreabă asta. (Râde.)
Dincolo atașamentul pe locurile acestea, simțeam că aici pot să fac mai multe decât în orice altă țară.
Mulți spun că aici este mult potențial, că în România poți face o mulțime de lucruri extraordinare.
Dar cumva potențialul acesta nu se realizează, nu se concretizează, ideile rămân așa, într-o suspensie, și am zis că pot face ceva.

M-am întors după 15 ani de studii și cercetare în străinătate, în 2010, și am lucrat la Autoritatea Națională pentru Cercetare (ANCS – instituție publică a guvernului, n.r), într-o echipă foarte, foarte bună.
Pe vremea aceea, acum cinci ani, director ANCS era Dragoș Ciuparu, întors și dânsul din America, de la Yale University.
Ce am realizat noi la ANCS nu prea a rămas în picioare astăzi, dar cel puțin am învățat noi foarte multe.

Scurtcircuitul Israel

A fost apoi un moment deosebit, când am mers la un training al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale, în Israel.
Trainingul a durat trei săptmâni, au fost cursuri intensive de proprietate intelectuală și antreprenoriat, iar combinația asta m-a virusat.
M-am întors cu ideea și mai clară că trebuie să reușim să interconectăm mediul academic – cercetătorii cu industria, cu antreprenoriatul.

Am lucrat la un start-up cu unul dintre colaboratorii de la Ministerul Cercetării.
Am eșuat.
Gândisem o rețea socială pentru cercetători, în care articolele științifice să poată fi evaluate online.

De ce nu a mers?

Ne-am ambiționat să fie o rețea online în care să se facă evaluare de articole științifice în mediul academic, în urma căreia cercetătorii să poată obține prestigiu științific, vizibilitate și să poată fi promovați, să obțină posturi de profesori, grant-uri de cercetare etc.
În lumea științifică, dacă rezultatele cercetărilor nu sunt validate de comunitatea științifică, practic nu există.
Eșecul a venit pentru că noi am vrut să schimbăm un sistem creat în 400 de ani, acela de validare a cercetărilor prin apariția în publicații științifice de prestigiu, cum este Nature și așa mai departe.
Să muți acest proces de validare prin jurnale științifice, prin conferințe, pe o platformă web este o schimbare de paradigmă care nu se va întâmpla prea curând sau probabil că se va întâmpla, dar într-un alt deceniu.

Câștigul unui eșec în antreprenoriat

Experiența aceasta antreprenorială nereușită mi-a folosit pentru că am văzut și mai bine, pe viu, cum stau lucrurile în cercetare.

 Alexandru Cabuz

Legătura dintre antreprenoriat, dintre industrii și cercetare stă prost în Europa, cu câteva excepții – Marea Britanie, Elveția, poate Olanda.
În România, stă exceptional de prost.
În Europa, fructificare ideilor venite din cercetare în industrie se face greu, foarte greu, din cauza birocrației și sistemelor centralizate.
De aceea nu prea avem în Europa startup-uri care să valoreze miliarde; foarte mulți dintre antreprenori și cercetători care au ceva de spus se duc în America.

Și această realitate a fost punctul de plecare în proiectul Technology Transfer through Visibility and Mentorship cu Elveția.

Punctele nevralgice ale cercetării: Comunicare, Contracte de cercetare, Brevete și Antreprenoriat

Ne-am propus așadar să construim punți peste această distanță dintre cercetătorii români și companii și industrii.
E un proiect pe termen lung, deocamdată, după doi ani, am aruncat o frânghie peste acest hău, mai încercăm să mai aruncăm încă o frânghie și poate reușim să construim o punte.
E destul de dificil, pentru că inerția din mediul academic este foarte mare, e o realitate de peste tot din lume, nu numai în România.
Pe scurt, am lucrat în acești doi ani pe patru direcții: Comunicare, Contracte de cercetare, Brevete și Antreprenoriat.

Să începem cu Comunicarea. În ce stadiu suntem în mediul academic?

O instituție de cercetare trebuie să aibă în primul rând un site decent, cu o secțiune în limba engleză, relevant pentru companiile, organizațiile care au nevoie de serviciile cercetătorilor.
E destul de dificil.

Unul dintre institutele cu care am pornit, un institut de cercetare foarte performant, poate cel mai performant din țară, „Petru Poni” din Iași, are un site dezastruos.
Le-am explicat că nu putem să-i punem în legătură cu potențiali parteneri din străinătate pentru că aceștia ne spun „Ok, care e adresa site-ului lor?”.
Nu spun că e rea voință, pur si simplu site-ul nu reprezintă o prioritate pentru cercetătorii ieșeni.
Sunt oameni ocupați, preocupați de obținerea grant-urilor de la stat și de la UE, de promovarea proprie, site-ul nu le aduce imediat nici una, nici alta.
În cazul Petru Poni, lipsa unui site asta a fost deal breaker, pentru că e vorba și de credibilitatea noastră.
Dacă mă duc la un partener din Marea Britanie sau Elveția de două-trei ori să le prezint astfel de instituții cu o prezență online neactualizată de 20 de ani, la un moment dat nu mai stă de vorbă cu mine, ne consideră neserioși.

alexandru cabuz 2 birou

Avem și exemple de succes în comunicarea academică?

Cred că cea mai eficientă în acest sens este Politehnica din Cluj, motiv pentru care și lucrăm cu ei.
Politehnica din Cluj a făcut un efort susținut în ultimii trei-cinci ani pentru a avea o carte de vizită online credibilă și a tras după ea și celelalte universități clujene din Asociația lor. Poate aceste celelalte universități nu toate au informațiile la fel de bine organizate și atât de bine actualizate, dar măcar încearcă și au înțeles importanța comunicării online.
Politehnica clujeană e un exemplu pe care îl folosim pentru a convinge alte universități din țară să se prezinte decent pe Internet.

În mediul academic lipsește cultura contractuală

Am adus din Elveția un expert în negociere de contracte care s-a uitat peste înțelegerile privind proiecte de cercetare dintre o universitate din România și mari grupuri industriale străine.
Expertul a descoperit clauze dezavantajoase – aș spune, dacă cuvântul nu e prea dur, umilitoare pentru o instituție academică. Dar au fost acceptate, pentru că este nevoie de fonduri, de bani, pentru a-i ține pe cercetători în universitate, în România.

Erau prevăzute clauze prin care se interzicea publicarea rezultatelor cercetărilor. Iar dacă o instituție academică nu publică ce a descoperit, la ce lucrează, e ca și cum nu ar exista.
Sau prevederi privind asumarea răspunderii: universitatea face o cercetare, rezultatul cercetării este înglobat într-un produs al beneficiarului, produsul este vândut. Dacă beneficiarul este chemat în justiție din cauza acelui produs, universitatea românească răspunde solidar. Ceea ce nu e normal, pentru că beneficiarul face testele finale ale produsului, are răspunderea finală a lansării pe piață.

Partea bună este că, în acești doi ani, a început să se înțeleagă prin universitățile pe unde am trecut că nu mai înotăm în iazul românesc, ca acum 25 de ani, ci în oceanul global, unde sunt tot felul de rechini, unde competiția și rivalitățile sunt dure.

Și pe partea cu antreprenoriatul?

În antreprenoriat poți să faci lucrurile ca la carte și tot să nu reușești. Succesul depinde de de existența unui ecosistem: legislație, mediu financiar cât de cât matur – cu instrumente financiare și fiscalitate adecvate, resurse umane, mentalități, cultură.

Am adus, în premieră în Europa de Est, evenimentul 3 Day Start-up, un program pornit în SUA, de la marile universități de pe Coasta de Est și răspândit apoi în Europa de Vest și Asia.
În regiunea noastră nu ajunsese încă și noi am organizat două ediții la Cluj, în toamna trecută și în această primăvară. Plănuim și o ediție la Timișoara în toamnă.

Este un program foarte intens, de trei zile, 54 de ore, de vineri până duminică. Studenții merg acasă doar să doarmă, în rest, stau împreună non stop și lucrează.
Este o presiune mare, stau în priză tot timpul acesta. Vin vineri după-amiază, propun idei care sunt votate de către tot grupul. Cele șase-șapte idei care adună cele mai multe voturi intră în producție, se formează echipe care trag tare să realizeze modele de business pe baza lor în următoarele două zile.
Duminică seara echipele intră în pitch și trebuie să prezinte proiectul, un prototip.

Compania care ne-a găzduit cu amabilitate, Fortech, a selectat în aprilie trei echipe de la 3Day Startup, pe care le-a chemat în incubatorul său, să dezvolte mai departe soluțiile.

Alexandru Cabuz

Transfer de bune practici în cercetare

Util este și că, datorită sprijinului elvețian, putem să facem schimb de experți.
Am avut, de pildă, un grup de 15 cercetători români care s-a deplasat la Lausanne, cercetători de la șase universități și institute diferite din București, Iași, Cluj, Timișoara, care lucrează în toate domeniile, de la informatică până la filologie și științele vieții.
Au văzut cum se face cercetare în Elveția, cum au fost rezolvate problemele eficient printr-un efort început prin 1990.

Este vorba de un transfer de bune practici, am avut și experți elvețieni care au au venit la workshopuri în România și au vorbit despre modelele corecte de contract cercetător-beneficiar, despre metode de optimizare a costurilor de brevetare și despre antreprenoriat.

Puteți să sumarizați în 25 de secunde ce ați făcut în acești doi ani cu sprijin elvețian?

România, ca și alte țări din estul Europei, se confruntă cu o mare problemă de interconectare, de legătură, a mediului academic, a cercetătorilor, cu mediul industrial.
Elementul lipsă îl reprezintă profesioniștii care să facă acest transfer tehnologic; este vorba de o meserie distinctă, nici academică, nici industrială.
Această profesionalizare am realizat-o, împreună cu Politehnica Federală din Lausanne, în ultimii doi ani, în echipa noastră, care a devenit astfel singura echipa din România capabilă să îndeplinească acest rol, cu valoare mare pentru mediul academic românesc, pentru actualizarea și conectarea lui la societate. Valoare apare și pentru mediul industrial, pentru creșterea competitivității acestuia.
Cred că au fost 30 de secunde 🙂

alexandru cabuz

(Foto: Cătălina Filip)

________________________________________________________________________________
Documentarea pentru acest articol a fost realizată cu sprijinul Programului de Cooperare Elvețiano-Român
.

Programul de Cooperare Elvetiano-Roman

* Programul de Cooperare Elvețiano-Român administrează Contribuţia financiară pentru România, aprobată de către Parlamentul elveţian în anul 2009, în valoare de 181 de milioane de franci elvețieni, ca parte a participării Confederației Elvețiene la reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene.
Sunt finanțate peste 250 de proiecte, selectate din perspectiva relevanței lor pentru dezvoltarea României: promovarea creșterii economice și susținerea mediului de afaceri, îmbunătățirea condițiilor de muncă, promovarea gestionării durabile a energiei, îmbunătățirea siguranței și securității publice, educație, cercetare și susținerea societății civile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close