Să spunem că o familie vrea să își trimită copilul într-o tabără la vară, în străinătate, pentru ca acesta să-și exerseze fluența într-o limbă străină, să facă sport, să se relaxeze și să învețe lucruri noi.
Și să mai presupunem că tatăl ar dori ca băiatul său să se antreneze la fotbal într-un club european celebru, mama ar vrea ca fiul să își perfecționeze engleza cu un profesor vorbitor nativ, britanic, iar bunica râvnește ca respectivul nepot să prindă gustul pentru chimie și fizică, pentru a continua tradiția familiei.
Pot fi combinate aceste activități într-o singură tabără de vară, timp de două sau trei săptămâni?

IntegralEdu, compania de consultanță în domeniul educației, spune că este perfect posibil.
În catalogul său sunt prezentate peste 300 de tabere pentru vara 2015, însă oferta ajunge până la 1.000 de tabere, fiecare cu o ofertă bogată de activități din care părintele poate alege, împreună cu copilul său, ce este mai atractiv și să alcătuiască astfel o combinație potrivită.
O astfel de tabără este și un stagiu de pregătire pentru viitoarea admitere la o universitate de prestigiu.

Să luăm ca exemplu tabăra de vară Brillantmont din Elveția, una dintre cele mai vechi școli pensiune – funcționează neîntrerupt, de 133 de ani, din 1882, și este condusă, de cinci generații, de aceeași familie.
(De altfel, tradiția este întâlnită și în rândul elevilor: sunt familii ai căror membri și-au petrecut verile copilăriei la Brillantmont timp de trei generații.)

brillantmont campus

Combinațiile de activități în această tabără pornesc de la alegerea limbii străine.
La Brillantmont (cinci minute de mers de centrul orașului Lausanne, cu Alpii și lacul Geneva în apropiere) se studiază intensiv franceza sau engleza, în fiecare dimineață, de luni până vineri, cu profesori specializați și în grupe restrânse, în medie cu 12 elevi (vocabular, gramatică, abilități conversaționale).

brillantmont classroom

Și pentru că e vorba totuși de o tabără, în fiecare miercuri, fluența în respectiva limbă străină este exersată într-un mod distractiv, prin vizite și workshop-uri la obiective turistice precum Fabrica de ciocolata Cailler, Castelul Chillon, Muzeul fotografiei Vevey.
După vizită, elevii merg pe malul lacului pentru jocuri de echipa, înot sau barbecue.

Cultura personală se îmbogățește în fiecare sâmbătă, ziua destinată excursiilor în Elveția, atât în locuri istorice și muzee, dar și Alpi, pentru observarea naturii.

brillantmont alps

Și cum Lausanne este oraș olimpic și are o bună infrastructură pentru sporturi, în patru după-amieze pe săptămână elevii fac mișcare organizat, în funcție de vârstă, cu profesori de specialitate.
Pot alege între tenis, baschet, badminton, volei, rugby, fotbal, wind surfing, în spații indoor sau outdoor, în funcție de vreme.

brillantmont fotbal

Pe partea de relaxare, sunt organizate activități de tresure hunt, talent night, bowling, patinaj, disco etc.

Taberele au loc între 4 iulie și 15 august, au durate la alegere (2, 3 și 4 săptămâni) și se adresează fetelor și băieților între 10 și 16 ani.
Cazarea se face în cinci clădiri situate într-un intins parc iar supravegherea este asigurată 24 de ore din 24 de către profesorii care locuiesc împreună cu oaspeții lor.

brillantmont dinner

Este doar o descriere succintă, detalii găsiți în acest material Brillantmont și la aceasta adresa web.
Și un clip de prezentare:

Consultanții IntegralEdu vă așteaptă pentru consiliere în alegerea celei mai potrivite tabere de vară în străinătate.
Informații detaliate și contact, aici.

Pentru tabăra de vară Brillantmont, înscrierile se fac aici.

3 Comments

  1. Si totusi aceasta tabara de 3500 EUR nu va garanta in nici un fel statutul de “viitoare elite profesionale” la fel cum nici o tabara de 300 lei nu va garanta statutul de “yet another worker”. La fel cum aceasta tabara ar putea sa garanteze statutul de “viitor cheltuitor de bani ai parintilor” la fel si alte tabere pot sa agranteze asta. Totul depinde de individ si educatie. Personal cred ca este o promovare a unei fitze, pe care unii sunt dispusi sa o plateasca. Nimic rau in asta, dar modul de prezentare ma deranjeaza prin faptul ca ii desconsidera pe cei care nu au 3500 EUR sa plateasca pe o tabara.

  2. Intr-adevar oferta este exceptionala. Cunosc chiar 2 familii care au beneficiat de astfel de “vacante” pentru copii lor. Singura problema ar fi costul destul de ridicat. Aici ar prinde bine o bursa care ar acoperi macar o parte din pretul total

  3. In primul rand, copilul nu trebuie sa respecte dorinta nimanui, chiar daca este o treditie in familie, el trebuie sa se axeze pe domeniul care-i place. Si da, este o oferta destul de atractiva, chiar daca costul este un pic mai mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close