Ruxandra Voda Telekom Romania

Ediția cu numărul 3 a The PR Journal va apărea peste câteva săptămâni și va cuprinde un interviu pe care l-am realizat cu Ruxandra Vodă, Director Comunicare Telekom Romania.
A fost o discuție deosebit de interesantă și, ca mostră, redau în premieră un scurt fragment:

„Când comunici o informație plăcută, aceasta trece oarecum neobservată în organizație, pentru că oamenilor li se pare normal să primească vești bune.
Când însă se comunică o veste mai puțin bună, o veste nu neapărat proastă, despre o schimbare în organizație de exemplu, omul de comunicare joacă rolul unui paratrăsnet. Toată lumea are impresia că el este de vină pentru ceea ce se întâmplă.
M-am obișnuit cu acest rol în diverse proiecte de până acum.

Ruxandra Voda Telekom Romania

Comunicatorul poate fi un vector de creștere în business-ul companiei

Citeam la un moment dat că unii oameni din branșa noastră se plâng că managementul îi vede strict ca pe niște comunicatori și nimic mai mult, că primesc greu informația și doar pe cea strict necesară.
De acord, este posibil ca unii manageri să nu evalueze la adevărata valoare zona de comunicare, dar depinde și de noi cât de mult vrem să ne implicăm.
Depinde de noi dacă facem eforturi perseverente în a înțelege business-ul companiei și să devenim astfel proactivi.
Poate nu ai toată informația, dar asta nu te împiedică să propui soluții de creștere și eficientizare; poate că unele propuneri nu merg, dar poate că altele funcționează.
În funcție de organizarea companiei, de stadiul în care se află business-ul și de obiective, poți alege ca rolul tău în comunicare să fie și acela de generator al schimbării.”

2 Comments

  1. O mică observație:
    Trăznet e cu “s”, trăsnet. 🙂

    Altfel, informații utile. 🙂

  2. Multumesc 🙂 Titlul il las asa, dar am modificat in text.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close