Amber studio productie jocuri romania

Ce scop în viață are șoseta asta? Ce caută ea în Univers?
Copiii privesc concentrați desenul cu ciorapul rupt și caută răspuns.

amber studio bucharest

Le place, clar, ora asta de clasă altfel, deși brainstorming-ul pare un joc cu care nu prea sunt obișnuiți la școală.
Stau tolăniți pe jos sau pe puf-uri, după ce au urcat cu lifturile de sticlă până la etajul 11 al Charles de Gaulle Plaza. De jur împrejur pot vedea Bucureștiul ca din elicopter.

amber studio vizita elevi

Cum a apărut Amber Studio

Computerul și Internetul ar putea fi cele mai formidabile mijloace de producție create vreodată de om.
Sunt accesibile, nu costă mult și, combinate cu inteligența, viziunea și perseverența, pot produce milioane și miliarde de euro.

Istorie.
În 2013, trei băieți s-au strâns într-o garsonieră oarecare din București. Și-au adus calculatoarele, le-au conectat la Internet și au fondat studioul de jocuri Amber. Pariu cu viața lor. Ar fi putut să rămână angajați – meseria lor de games developer a fost și este foarte căutată – dar au zis hai să încercăm.
N-au avut și nu au vreun investitor în spate, au crescut compania prin propriile eforturi.
Amber a ajuns acum, după patru ani, la aproape 300 de angajați, ocupă două etaje de birouri open space, și-a denumit sălile de meeting Rolling Stones sau Led Zeppelin și a produs anul trecut 6,5 milioane de euro din servicii pentru marii producători mondiali de jocuri. Creșterea cifrei de afaceri 2016 versus 2015: 62,5%.
Clienți, nume mari ale industriei de gaming: Disney, Scopely, Kixeye, Glu, Kabam, Paradox și Gumi.

ambr studio productie jocuri

Lecția de economie
În 1938, un istoric al culturii, olandezul Johan Huizinga, a lansat termenul de Homo Ludens (de la ludere, verbul latinesc a se juca), ca variantă evoluată a lui Homo Sapiens. Jocul este o condiție a generării culturii umane, spunea Huizinga și timpul i-a dat dreptate.
Dacă ne uităm în jur vedem că jocurile au devenit parte din sport (de pildă, aplicația Nike care creează comunități virtuale de alergători monitorizați de senzori integrați în pantofi), din advertising (gamification), din traninguri și teambuildinguri sau din învățământul modern.
Pe partea de divertisment, în prezent, 1,5 miliarde de oameni se joacă zilnic pe computer, consolă sau smartphone, iar 30% dintre gameri au sub 18 ani, îmi spun oamenii din Amber.
Evoluția smartphone-urilor (în esență, mini-computere puternice) și a rețelelor sociale a alimentat de asemenea avansul formidabil al video games industry.

În România, 7000 de oameni lucrează în industria jocurilor, în companii mari, majoritatea foarte buni și recunoscuți internațional, devreme ce FIFA 16 și FIFA 17 (ca să luăm doar două exemple de titluri cu fulminant succes) sunt făcute pe jumătate la București, de români, în coproducție cu canadienii.
Dar sunt și alți dezvoltatori, independenți, în echipe mici de proiect, o parte dintre ei adunați în lista Carbon Incubator.

Atelierul de game design. Cum se naște un joc
Elevii invitați acasă la Amber, pentru o oră de clasă ieșită din tipare, sunt în clasa a IX-a, matematică-informatică, la Colegiul Național Mihai Viteazul din București.
Se joacă pe computer și telefon ca orice adolescent. Cât? Vreo oră pe zi, răspund într-o doară, însă unii recunosc că se mai întâmplă ca părinții să le scoată computerul din priză.

La început sunt rezervați, răspund timid la întrebări.
E normal, dacă nu ești obișnuit cu brainstormingul, intri în sindromul de moarte a creativității – te temi să ca ideile tale să nu fie ridiculizate – îi încurajează Ionuț-Gabriel Solomon, Live Ops Producer in cadrul Amber.
Dar vă spun, nicio idee nu e proastă. Există însă idei mai puțin bune.
Deci, hai să stabilim tipul, povestea și personajele jocului pe care îl vom construi.

Tăcere.
O șosetă! – spune un dezinvolt, poate „la mișto”.
Perfect! Avem personajul principal!
Pe clipboard Ionuț desenează ceva ce aduce a ciorap.
Și ce face șoseta?
Înghite scame! Și își caută perechea pierdută.
De ce înghite scame? Și unde dispar șosetele când dispar?
Pentru că e ruptă și vrea să se recompună, să își găsească perechea și să fie pusă înapoi în sertar.
Și cum se deplasează șoseta? Are gură? Celelalte șosete din joc ce abilități au?
Scenariul continuă. Proiectul de joc prinde contur. Energie.

amber game design

Apoi, încă un joc este imaginat, cu Og, omul primitiv care și-a pierdut mocasinii și bâta.

Oaspeții Amber au deprins elemente de games design dar totodată au învățat ceva și mai important: să se bată pentru ideile proprii, să le argumenteze, să combine concepte (care aparent nu au nimic comun) într-un proiect coerent.
Desigur că nu toți se vor face programatori. Am stat de vorbă cu ei și unii se gândesc la medicină sau la profesii tehnice, altele decât software-ul.
Dar au prins în cele câteva ore petrecute la studioul Amber gustul de a-și lăsa mintea liberă. Ceea ce contează în orice profesie și se învață greu.

__________________________________________________

Despre Amber

  • Amber are o experiență vastă în dezvoltarea de strategii de lansare paralele, deployment pe mai multe platforme, optimizare a experienței utilizatorilor, sisteme de monitorizare pentru jocuri freemium și live operations, oferind o paletă largă de soluții de dezvoltare de software ce include livrare de produs final, co-dezvoltare, conversie de platforme și servicii de suport.
  • În 2016, Amber a lucrat la dezvoltarea unor jocuri precum Disney Dream Treats, Dear Leader, Inside Out și Cinderella Free Fall.
  • Competențele Amber îi permit să realizeze proiecte complexe pe platforme de gaming precum PC, iOS, Google Play, Amazon, Apple TV, Apple Watch, Samsung & LG Smart TV și pe platforme de dezvoltare de jocuri precum Unity, Unreal, Cocos2D, Marmalade, FMOD.

Departamente cheie:

Creative Services:
Co-development – Amber dezvoltă un joc împreună cu o altă echipă;
Live Operations – dacă un joc este pe piaţă de mai mult timp și nu mai produce suficiente venituri pentru a fi susţinut,  atunci Amber îl preia şi continuă să creeze conţinut nou pentru el, îl ţine în viaţă astfel încât să continue să genereze încasări, iar echipele studioului-mamă se pot duce mai departe către un alt produs, alt joc;
Portare –  Portarea unui joc de pe o platformă pe alta
Quality Assurance: Echipa de testare s-a transformat în Development Support pentru că are şi testare, şi customer support, şi automatizare.

CEO de la Samsung Headquarter
CEO Amber Studio este din martie Mihai Pohonțu, veteran al industriei de gaming.
În trecut, Mihai Pohonțu a ocupat poziția de vicepreședinte pentru platforme emergente în cadrul headquarter Samsung Electronics, unde a creat un ecosistem puternic dedicat dezvoltatorilor pentru gama de produse a companiei.
Înainte de Samsung, Mihai Pohonțu a condus departamentul Product Operations din cadrul Disney Interactive și a ocupat poziția de vicepreședinte și General Manager of Central Development Services al Electronic Arts.În România, a fondat si condus biroul local al Electronic Arts.

Un veteran
Anul acesta, unul dintre cei mai apreciați dezvoltatori  de jocuri din România, Călin Cazan, de la Amber Studio, intenționează să iasă la pensie. Lucrează de 40 de ani în domeniul animației și a realizat primul lungmetraj animat SF din România – Misiunea spațială Delta.
(Sursa)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close