ikea sustenabilitate viata mai buna

Cei mai mulți dintre noi risipim (energie, alimente, timp) cu lejeritate, pentru că percepem ca nesemnificative, mici, economiile pe care le-am putea face dacă am proceda altfel.
Însă adunate timp de un an, aceste economii se transformă în sume interesante.

Vă povesteam că IKEA România a pornit acum trei ani un experiment pe ideea „cum să îți administrezi inteligent resursele, de la hrană la energie și timp”.
Mai întâi a lucrat cu propriii angajați, apoi cu un grup de bloggeri.
Anul acesta experimentul continuă cu un grup de 20 de familii obișnuite, altfel spus o comunitate de consumatori tipici.
După un program de pregătire și informare, condus de managerul de sustenabilitate al IKEA România (da, există un astfel de post în companie), cele 20 de familii au pornit să introducă în propriile case ideile programului „Schimbări mici, economii mari”.

De exemplu, Mariana a înlocuit lustra bătrânească din living cu un corp de iluminat cu led.
Consumul de energie cu iluminatul livingului s-a redus cu până la 85%. Practic, vechea lustră cu becuri clasice „mânca” inutil din bugetul familiei, ca să nu mai vorbim de aspectul vetust.

ikea sustenabilitate ikea sustenabilitate

Daniela a rezolvat problema desenelor răspândite prin toată casa (fiul ei are patru ani) printr-un organizator IKEA prins de perete, în care pot fi ordonate operele de artă ale puștiului și cărțile de colorat.

ikea sustenabilitate

Până la urmă și spațiul este o resursă care trebuie administrată cum trebuie, nu? Ca și timpul și energia personală consumate cu ordinea în casă.

Sunt doar două exemple de schimbări mici care aduc avantaje.

Experimentul celor 20 de familii continuă, participanții notează conștiincios economiile și schimbările pe care le fac, iar la împlinirea unui an vor calcula câștigurile.

Chiar dacă nu ești prins oficial în experiment, poți și tu să participi

IKEA România a lansat platforma online Viață sustenabilă. Idei pentru acasă, cu idei pe care le poate aplica oricine.
Ideile sunt organizate pe spațiile locuinței (bucătărie, baie, dormitor, living) și pe activități (economie apă/energie, reciclare/sortare, hrană sănătoasă).

Câteva exemple:

Baterii pentru baie care economisesc 50% din apă, păstrând același debit.
ikea sustenabilitate

Acumulatori reîncărcabili, în loc de baterii de unică folosință. Mai ales în familiile cu copii, în care e nevoie mereu de baterii pentru jucăriile electronice, economiile pot fi importante.
Ca să nu mai vorbim că bateriile de unică folosință sunt cele mai otrăvitoare obiecte pentru mediu, atunci când nu sunt reciclate.

ikea sustenabilitate

Recipiente pentru alimente. Fiind transparente, poți vedea rapid ce provizii ai în bucătărie, astfel încât să nu descoperi alimente de care ai uitat și care au expirat.
Designerii au creat forme moderne, astfel încât și bucătăria va câștiga la capitolul aspect.
ikea sustenabilitate

Caserole în care poți să găteștiCaserola este gândită și pentru cuptor, și pentru frigider, și pentru transport pachet la serviciu.
Numărul vaselor care trebuie spălate scade.

ikea sustenabilitate

Ideile de pe platforma Viață sustenabilă sunt numeroase și pentru inspirație le poți consulta aici.

Evident, nu trebuie să aplici toate ideile o dată, dar dacă o faci în timp, consecvent, aduc bani mai mulți în portofel și confort.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close