rompetrol fiil&go

Mă întorceam din Transilvania și am oprit la o benzinărie. Pe care am găsit-o sub asalt: vreo 40 de bătrânei occidentali și prosperi coborâseră din autocar și o ocupaseră.
Aveau tot timpul din lume. Studiau și discutau cu răbdare sandvișurile și prăjiturile din vitrină și apoi se așezau disciplinat la coadă.
Dacă ai fi avut atunci de plătit doar alimentarea la pompă, probabil că ai fi urât cu pasiune turismul de masă.

Desigur, nu se întâmplă în fiecare oră ca 40 de oameni să se așeze în același timp la rând. De obicei, sunt doar câțiva oameni în benzinărie.
Însă tot e inconfortabil și pierzi timp când, după ce alimentezi, te duci la casă pentru a plăti.
Se poate și altfel, mult mai simplu, vedem imediat cum.

Ce beneficii ai cu cardul Rompetrol Fill&Go Debit
Rompetrol a lansat vara aceasta cardul Fiil&Go Debit, cu care plătești direct la pompă după ce ai alimentat.
Iei bonul și pleci.
Simplu, nu? Scurtezi timpul petrecut în benzinărie destul de mult, dar ai și unele beneficii substanțiale:
reducere de 10% în restaurantele hei din stațiile Rompetrol. Să luăm exemplul unei persoane care se deplasează des prin țară și se oprește de 10 ori pe lună la hei să mănânce: economiile pot fi de cel puțin 20-30 de lei pe lună.
Mai mult: găsești aici o listă cu restaurante partenere Rompetrol, din toată țara, unde cardul Fill&Go Debit îți aduce de asemenea un discount de 10% la nota de plată.
reducere de 7% la multe dintre produsele cumpărate din stațiile Rompetrol: parasolar, uleiuri, antigel, ochelari de soare etc.
reduceri la prețul carburantului – între 5 și 10 bani pe litru reducere la carburant, în funcție de cât alimentezi lunar.

Cum obții cardul Rompetrol Fill&Go Debit
Nu e deloc complicat, nu îți trebuie nimic în afară de cartea de identitate.

Mergi la orice stație Rompetrol și cere unul. Completezi un formular și primești pe loc un kit care conține cardul, codul PIN și instrucțiuni de folosire.

Nu plătești taxă de emitere sau de administrare.
Cardul Fill&Go Debit este securizat, cu cip, fiind identificabil prin seria înscrisă pe el și prin codul de client Fill&Go care îți este alocat.

Cum alimentezi cu bani cardul

Se încarcă ușor în stații (cash sau card) sau online (fill&go manager sau online banking).

Simplu de folosit
Odată ce ai cardul, nu e nimic complicat să-l pui la treabă. Pompa are un cititor în care introduci cardul și tastezi codul PIN. Vezi câți bani ai. Alimentezi. Pompa se oprește automat când s-au terminat banii de pe card.
Dacă vrei să alimentezi de o sumă mai mică, oprești pompa când ceasul ei îți indică suma de care vrei să alimentezi (exemplu: suma de pe card este de 200 lei, dar tu vrei să alimentezi de 90 lei; pur și simplu stai cu ochii pe ceasul pompei și o oprești când indică suma aceasta).
Ridici bonul, te sui la volan și pleci. Asta este tot.

Factură? Sigur că da!
La începutul fiecărei luni, vei primi pe email o factură pentru achizițiile totale din luna precedentă. Dacă ai musai nevoie, poți cere și factură pe suport de hârtie.
De asemenea, poți să vezi istoricul tranzacțiilor direct pe site, din contul tău personal.

Sloganul sub care Rompetrol a lansat Fill&Go Debit spune că este „Un card plin cu beneficii”. Adevărat, dacă tragem linie și facem sumarul câștigurilor:
– este ușor de obținut, pe loc, și nu ai taxe de emitere/administrare
– depui câți bani vrei, inclusiv prin internet banking, de pe smartphone
– ai discounturi în restaurante și la achiziția unor produse
– carburantul devine mai ieftin datorită reducerilor oferite de card
– scapi de coada de la casă, câștigi timp
– obții ușor factură și bon, vezi online istoricul tranzacțiilor, astfel că poți administra mai eficient finanțele proprii
– este simplu de folosit
– poți oferi carduri și membrilor familiei

Dacă ai întrebări, lasă-le la comentarii și vei primi rapid răspuns.

  • Pentru persoane fizice, pe lângă cardul Fill&Go Debit, care este pe piață de 2 luni, mai există și cardul Fill&Go Credit, de 10 ani pe piața din România (se obține cu o adeverință de salariu și o aprobare a limitei de credit).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close