1. Nokia Romania – 46.536 fani

2. Nikonisti (comunitatea Nikon) – 45.343 fani

3. Orange – 33.404

4. BitDefender  Romania – 33.210

5. Vodafone Buzz – 24.265

6. go4it! – 23.692

7. Lenovo Romania – 19.000

8. Evolio – 15.217

9. Samsung Mobile Romania – 13.538

10. 112 Software – 12.720

O tendinta relevata de Pro Facebrands este stoparea cresterii numarului de fani ai companiilor IT & C pe Facebook, in ultima luna sporul fiind de sub 1% in Top 10. Exceptiile sunt Nikonisti (plus 1,61%) si Vodafone Buzz ( 1,02%).

Cum era de asteptat, bancile se bucura de putina simpatie pe Facebook (sau nu s-au preocupat sa foloseasca acest canal de promovare).
In top 5 la categoria Banci si servicii financiare gasim doar BCR (5.442 fani) si BRD Group Societe Generale (3.017 fani).

A inceput si o actiune in instanta pentru recuperarea locuintei. Cu sprijinul unui avocat ce a a lucrat voluntar la acest caz, s-a obtinut o hotarare pentru recuperarea sumei de 10 000 de euro (valoarea locuintei la momentul savarsirii escrocheriei).  Actiunea este pe rol si se asteapta ca instanta sa se pronunte.

Elena N., 76 de ani cu ultimul domiciliu in str Tudor Arghezi nr. 12,  Bucuresti, a fost intalnita, prima data, de catre echipa mobila psihiatrica a Samusocial. Se afla asezata pe o banca in parcul C.A. Rosetti imbracata sumar, prezenta semne de oboseala cronica  si nu mancase nimic de 2 zile.  A absolvit Facultatea de Limbi Straine, a fost pensionata la limita de varsta (850 lei pe luna).
Primul contact cu echipa mobila psihiatrica a reusit din momentul in care a fost intrebata daca doreste ceva de mancare sau o sticla de apa. Prezenta dificultati de orientare temporo-spatiala.
A ajuns in situatia de persoanafara adapost din iunie 2008. A pierdut locuinta prin legea caselor nationalizate.
In luna iunie se afla la Sanatoriul Busteni, iar la revenirea in locuinta a constatat ca era schimbata usa. A ajuns in strada fara a i se oferi o alternativa.
A facut greva foamei in fata locuintei 4 luni, pana cand a fost ridicata de Politia comunitara si transportata la Adapostul Municipal de urgenta deschis in perioada noiembrie 2008 – martie 2009.
Fiind singura, neavand rude apropiate, necasatorita, se considera si era izolata social.
Cazul a fost preluat de catre medicul psihiatru al echipei mobile psihiatrice, i s-a oferit consult de specialitate, tratament adecvat. A fost internata la spitalul Al. Obregia.
Asistentii de la Samusocial au reusit in final sa ii intocmeasca dosarul de internare intr-un Camin pentru persoane varstnice si spera ca vor gasi un loc intr-un Camin  pentru persoane varstnice.

Samusocial din Romania este singura organizatie neguvernamentala din Bucuresti care ofera adultilor fara adapost ajutor.

Sabina Nicolae, Director Executiv, Samusocial din Romania, mi-a raspuns la cateva intrebari: 

Cum va pot ajuta, practic, companiile, institutiile de stat, oamenii obisnuiti? Care ar fi sprijinul de care aveti urgenta nevoie?

Nevoile adultilor strazii sunt aceleasi ca ale tuturor celorlalti oameni: hrana, adapost, imbracaminte, igienizare.
Samusocial din Romania reuseste sa acopere pentru beneficiarii sai o parte din nevoile primare. Activitatile noastre – serviciile de asistenta sociala, medicala si psihologica – se desfasoara cu ajutorul partenerilor si finantatorilor nostri – BRD Groupe Societe Generale, Alcatel Lucent, Carrefour Romania, Fundatia Internationala Carrefour, ADPharma, Vel Pitar, Unilever Romania.
Trebuie sa mentionez aici si ajutorul in bani pe care il primim de la persoane fizice care doresc sa-si pastreze anonimatul.

Unii dintre acesti oameni fara adapost au povesti de viata mult mai zguduitoare decat ne-am putea imagina. Sunt tati care au ramas socati cand unul dintre copii le-a murit, oameni dati afara din apartamentul de serviciu pentru ca si-au pierdut locul de munca, sunt mame care nu au mai suportat violenta de-acasa si care au decis sa plece cu copii, sunt batrani care si-au lasat casa si chiar pe ei in grija unor persoane, uneori chiar membri ai familiei, si care au fost escrocati.

Pentru ei este foarte importanta orice haina primita, orice portie de mancare sau medicament. Pentru noi sunt importanti si banii pentru ca numai asa putem sa le cumparam saci de dormit, incaltaminte,  le putem plati fotografiile si timbrele aferente obtinerii actelor de identitate, le achitam taxele pentru a le elibera acte doveditoare – de exemplu pentru carti de munca, pentru dosare sociale – le platim diferite interventii chirurgicale care nu sunt suportate de asigurarea medicala, sau le cumparam scaune cu rotile sau carje.

Atat donatiile in bani, cat si in produse sau servicii ne ajuta sa ne mentinem in functiune serviciile de asistenta sociala, medicala, consiliere psihologica, baia sociala, sa putem oferi o data pe saptamana mancare calda, medicamente de cate ori este nevoie sau haine potrivite fiecarui sezon.

Sprijinul de care avem urgenta nevoie ar fi infiintarea de locuri de adapostire, mai ales pe perioada anotimpului rece. Din pacate, aceasta este si perioada in care sunt inregistrate cele mai multe decese din tot parcursul unui an. In prezent, ne confruntam cu o lipsa acuta a paturilor in adaposturile de noapte: la o populatie de 5.000 de adulti ai strazii, la nivelul Bucurestiului exista doar 330 de locuri. Si singurele sectoare care au astfel de adaposturi sunt sectorul 1, 2 si 3.

Mentionam mai devreme nevoia noastra de a beneficia de ajutor in bani. Vreau sa fac o precizare: bani pentru noi inseamna si redirectionarea celor 2% din venitul anual. Acestia bani ne vor ajuta in anul urmator sa ne desfasuram activitatea si sa fim alaturi de cei mai defavorizati cetateni ai Bucurestiului.

Ca sa va raspund punctual: statul ne-ar putea ajuta prin subventionarea activitatilor noastre intr-un cuantum mai mare. Institutiile de stat ne-ar putea ajuta cu mai multa bunavointa fata de beneficiarii nostri care, este adevarat, uneori miros urat (altfel, deseori nu rezolvam problemele lor daca nu sunt insotiti de catre unul dintre cei mai bataiosi asistenti sociali ai nostri). Companiile private ne pot ajuta orientandu-si politicile de CSR si inspre beneficiarii nostri , adultii fara adapost. Persoanele fizice ne pot ajuta cu haine, cu bunavointa de a nu-i mai alunga din scarile de bloc pe cei care se ascund de gerul napraznic caci, asa cum incercam sa va facem sa intelegeti: i se poate intampla oricui.

Cati angajati/voluntari are organizatia dvs?

Organizatia noastra are in prezent 20 de angajati. Fiecare dintre ei lucreaza pe unul dintre proiectele noastre: Centrul de zi, Echipa Mobila de Zi, Echipa Mobila de Noapte si Echipa Mobila Psihiatrica.
Astfel, Samusocial este format din:  medici generalisti, un medic psihiatru, un psiholog,  asistenti sociali, asistenti polivalenti, farmacist.

Ce institutii/organizatii religioase va ajuta si in ce fel?

Organizatia Fratii Caritatii sunt unul dintre cei mai buni parteneri ai nostri.
Din luna decembrie 2009 cu ajutorul ajutorul Asociatiei Crestine Copte si al A&D Pharma distribuim mancare calda beneficiarilor nostri care vin la Centrul de Zi.  Acest lucru il facem vineri de vineri. Din pacate, numarul de portii este de doar 40 – 50, iar cei care se inscriu pe listele de distributie sunt intre 60 – 80 de persoane.
Samusocial din Romania colaboreaza de asemenea cu Arhiepiscopia Bucurestilor si cu Asociatia Sf. Irina care accepta sa ne spitalizeze beneficiarii foarte bolnavi si fara asigurari medicale.

Cum puteti ajuta Samusocial si pagina de Facebook a organizatiei.

Dupa experienta utilizarii acestui card, principalul repros pe care il fac magazinelor online autohtone este ca (cu unele rare exceptii) nu au invatat o lectie simpla de la site-urile internationale mai evoluate: cand cumperi online nu o faci intotdeauna pentru tine, ci uneori vrei sa faci un cadou.
Ca sa trimiti produsul comandat si platit de tine pe alt nume ( mai ales!) si pe alta adresa decat cea din propria carte de identitate trebuie sa negociezi telefonic, sa corespondezi pe e-mail si nu rasufli usurat decat in momentul in care destinatarul iti trimite un mesaj de multumire, semn ca produsul a ajuns .
O fi asa de greu sa adaugi magazinului online o optiune de cadouri?
Revenind la testul cu cardul BRD/ePayment:
- a “functionat” ok
- elementele de siguranta (semnatura ePayment si pre-inrolarea 3DSecure pentru online, cip integrat pentru offline) te scutesc de ingrijorari legate de fraude
- lista magazinelor care folosesc solutia ePayment este generoasa
- pana la 31 ianuarie, posesorii acestui card primesc inapoi 1% din valoarea produselor comandate
- cardul poate fi comandat online aici

Locul 1 – Aurora Georgescu

“Sa scriu… sa nu scriu…adica de ce n-as scrie? Si ce daca sunt bunica! Sunt o bunica internauta, deci arunc bastonul, indrept spatele si…concurs, neconcurs, am si eu ocazia sa strig cu toata… tastatura, cum am descoperit eu secretul tineretii fara batranete: ei da, INTERNETUL !
Uf! Trebuie sa spun cati ani am (Helloo! Pustimea cu care ma intretin pe net, mana la ochi!) Asta e! Am 60 de ani (dar sa va intre bine in cap: pe internet, pot sa am orice varsta vreau…) . Prima intalnire cu internetul? Acum doi ani!
Ma pensionasem si stand la tara, nu puteam toca frunza la caini, asa ca, nemaiavand motivatia serviciului, am devenit urgent maestru de ceremonii in ograda: “conduceam” vaca la pasune, tapul la frizerul vetreinar, porcii la jir.. . Apoi in bucatarie: cratite, oale si tigai, umplute, rasturnate, spalate, iar umplute, ce mai, de dimineata pana seara, numai activitati “intelectuale”. Tocmai cand eram pe punctul de a intra si eu in randul babelor cu state, in viata carora nu mai este nici o alta perspectiva in afara acelui loc “unde nu e nici intristare si nici suspin” si o crunta deprimare, veni cumnata-mea, oraseanca, cu o alternativa pentru timpul meu liber: un calculator pe care ea nu-l mai folosea.

In viata mea nu statusem in fata unui PC. Habar n-aveam cu ce se mananca! Ce-i drept, intai m-am uitat crucis la el, apoi curmezis, si-n cele din urma am lasat vaca si-am luat “taurul de coarne” infruntand zambetele ironice, neincrezatoare, ale tuturor celor din jurul meu, cu o carticica in fata si cu cumnata explicand prin telefon, dar mai ales cu un interes si o implicare crescanda. Si uite-asa, am invatat abc-ul calculatorului! Ei, noaptea, firesc, ca ziua… ! Si cu cat vedeam lumea virtuala, cu atat mai mult ma minunam: la inceput ca vitelul la poarta noua, dar curand, am inceput sa ma simt ca Alice in Tara Minunilor! Incet-incet, vocabularul meu neos agro-zootehnic, s-a imbogatit, si alaturi de tocana, matura, muraturi et company, au aparut mai noile: joystick, load, copi-paste,overstrike… de auzindu-ma o vecina intr-o conversatie cu un initiat, m-a intrebat: “Si-n cine zici ca a dat strechea, maica?” Nici macar n-am ras, fiindca in urma cu doar cateva luni, probabil si eu as fi intrebat la fel.
A urmat imprimanta (pe care am instalat-o singura, urmind instructiunile cartii tehnice), apoi aparatul foto digital..Doamne! Ce de poze! Si fara bani!
Sau cand am descoperit Google Earth! Sa poti lua la pas orasele lumii, sau sa poti calatori printre galaxii, a fost dincolo de orice imaginatie a mea!!
In timp, am constatat ce usor se pot face cumparaturile online castigand timp, evitand aglomeratiile, nervii, avand posibilitatea de a alege si avand toate informatiile fara ca eu si vanzatorul sa ne enervam reciroc in timp ce alti insi furiosi isi cer dreptul la a fi serviti, fara a cara cu umerii “reumatismati”, ditamai sacosele. Si-n timp ce vecinii mei renunta la cumparaturi de teama gripei porcine, eu imi pot face cumparaturile online!
Mie, care am la doi pasi ?antul (forumul cu putere de verdict al ?atelor) si maidanul, ca singur loc de de desfasurare a tuturor festivitatilor satului, internetul mi-a adus in casa marile scene ale lumii politice sau artistice!
Am intrat pe site-urile unor celebritati, am putut comunica usor cu prietenii si rudele din strainatate!
Nu mai era nevoie sa caut sapte ceasuri in sapte carti de bucate o prapadita de reteta de mancare, pe care internetul mi-o ofera in doi timpi si trei miscari!
Informatii de toate felurile! Dintr-o data, lumea a fost la picioarele mele! Deprimarea…. s-a duuuuus! Batranetea? A ramas undeva, la coada vacii! Dar fericirea… ei, da, credeti-ma ca nu exagerez, fericirea a venit dupa un an, cand la initiativa unui nepot am devenit mare proprietar de blog: http://stropidesuflet.wordpress.com , unde chiar va invit sa zaboviti o clipa. Vechea mea pasiune de a scrie poezii si povestiri pentru copii a gasit implinirea, fiindca internetul m-a facut cunoscuta multor oameni, ,am fost contactata de edituri , am publicat si iata-ma la 60 de ani vizand statutul de boboc…scriitor.
Scriu, comentez, imi primesc prietenii vizitatori, ne confruntam in idei, ne impartasim experiente! Nu mai am “O” varsta! Sunt din nou tanara si simt ca traiesc, ma bucur de fiecare zi! Nici nu deschid bine ochii si alerg la Socrate al meu (asa mi-am botezat eu, batranul si inteleptul meu calculator) sa vad cine si ce a mai spus! Mi-am facut o multime de prieteni! Nici ei nu au “O” varsta! Punem cap la cap idei si realizam lucruri minunate!
Si ca sa raspund concret la intrebare: prima mea intalnire cu internetul a avut loc in ianuarie 2008, aveam 58 de ani si a fost ca si cum m-am nascut a doua oara, fiindca practic, am luat viata de la inceput cu entuziasmul specific numai tinerilor, entuziasm care nu m-a mai parasit din momentul inceperii mariajului meu fericit cu internetul ! Si pentru ca spre deosebire de generatia tanara care s-a nascut calare pe calculator si i se pare ceva firesc sa existe asa ceva, eu care pot aprecia cum este viata fara si cu PC, pot spune sub juramant ca pentru mine, internetul nu este o retea, si nici macar un modus vivendi, ci este o entitate care traieste in inima mea, o sustine si o ajuta sa bata voiniceste!”

Locul 2: Beni

Era undeva prin 98. Ani frumosi, ce mai. Student la Oradea. Ce uituc sunt, nici nu mai stiu ce numar avea tramvaiul ala care pornea din capat la Nufarul. Coboram la Vulturul Negru, in centru, si de acolo, pe jos, pina la Universitate. Un drum printre frunze de salcami, toamna, prin miros de verde, primavara. Pe dreapta, un restaurant, Caredy, unde, in vremurile banoase, mancam o tocana haiduceasca cum nu am mai savurat de atunci. Nu mai exista din pacate. Uneori, patronul, bucatar priceput, venea sa-ti arate bucata de carne, pe care puteai s-o mirosi, s-o atingi, s-o alegi. Mai incolo, Popota, unde mancam uneori, printre cadre militare, alaturi de alti cativa studenti care prinsesera secretul. Parcul Universitatii, strajuit de un arbore imens de Gingo biloba, intotdeauna o sa-mi mangaie amintirile. Cladirea veche a bibliotecii, cu sertarele alea lungi unde cautam, intotdeauna grabit, printre miile de fise, cartile ce trebuiau citite pentru seminarii… Corpul A, cu coada aia vesnica la xerox. C-ul, corpul Literelor, unde mi-am irosit cu bucurie 5 ani.A, scuze, m-au coplesit amintirile. Ma pornisem sa scriu despre altceva. Despre primii pasi in internet. Da, atunci i-am facut. Dupa cursuri, alergam la Internet-ul Cafe din colt la Nufarul. Prima data mi-am facut email. Pe USA.net. Habar n-aveam cu ce se mananca, si i-am cerut sfatul cerberului. M-a ajutat sa completez formularul si sa ma loghez. Mi-a indicat unde se afla Compose Mail si Send. Bineinteles ca l-am mai chemat de vreo 2 ori pentru lamuriri. Dar, primul email a fos trimis. Apoi a venit si raspunsul.
Cand caminul in care stateam a amenajat o sala de internet, cu 20 de minute pentru fiecare pe zi, cu inscrieri pe lista, nume, ora si minut, am fost teribil de fericit. Am trisat de multe ori, sarind inscrierea pe lista. Asa ca puteam reveni in cursul aceleiasi zile. Daca eram prins, imi ceream scuze si ma treceam imediat. Daca nu, norocul meu. Din fericire, in afara unui joc pentru copii, Dyno Blaster, o chestie ce rula in DOS, in care puneai bombe partenerului, nu m-au captat jocurile. Asa ca am ales sa cercetez Net-ul. Am descoperit Geocities. Asa ca mi-am creat primul site. Am invatat ce e aia un index.html, cum sa inserezi o poza si s-o aliniezi, sa faci click pe ea si sa te duca in alta parte. Ore intregi, zile, saptamani. Mi-am creat primul magazin virtual, pe Geocities, bineinteles, unde altundeva? Vindeam telefoane, si afacerea mergea bine. Am inceput sa caut importatori, la negru bineinteles. Urma sa dau lovitura. Gasisem pe cineva care avea 500 de telefoane Mitsubishi Triumph. Intre timp primisem comenzi de la nume mari, nu spui cine, atunci erau la inceput, acum au distributie nationala. Ne-am inteles la pret, asa ca ne-am fixat intalnirea. Urma sa ne vedem la Cluj. Eu veneam de la Oradea, cumparatorul de la Suceava. Vorbisem doar la telefon si cu unii si cu altii, eram doar intermediarul cu magazinul virtual. De-abia am gasit bani de ocazie pina la Cluj. Ajuns acolo, in troleu, imi suna telefonul. Importatorul, si el intermediar, ma anunta ca marfa a plecat. Adevaratul importator a vandut-o. Asa ca sun si eu cumparatorul, cu lacrimi in ochi. Primesc injuraturile de rigoare. Omul isi vanduse toata marfa din magazin, sa aiba cash sa-mi cumpere caruta de Mitsubishi, afacerea vietii si pentru el.
M-am intors in camin, cu gustul pe varful limbii si doar cu gandul la cele 5 marci X 500 de telefoane pe care urma sa-i castig. Mi-am sters magazinul si m-am apucat de site-uri la comanda. Am dat un anunt la mica publicitate. A venit si primul apel. M-am intalnit cu nenea i-am explicat de ce sunt capabil, cata experienta aveam in crearea de siteuri complexe cu formular de comanda si l-am convins. Dorea sa se insoare.
Asa a luat fiinta si al doilea site. Totul simplu, pina la cerinte. Fiind de la Litere, i-am facut o descriere omului incat nici eu nu-l mai recunosteam. Au inceput sa curga mailurile. Si de la necasatorite, si de la nefericite in casnicie. Odata la doua zile ma intalneam cu nenea, contra cost, sa-i verific emailul. Analiza propunerile vesnic nemultumit. Pina am realizat ca, minunatul meu client, avea probleme psihice. Isi dorea o nevasta de exact 27 de ani, exact 1,72 cm, exact parul castaniu, ochi verzi si greutatea de 61 kg. Aproximez, dar nenea chiar avea probleme grave si avea cerinte foarte fixe. Si uite asa s-a sfarsit si al doilea mare proiect de succes.
Al treilea l-am ucis din fasa. Era un coreean care dorea sa tina cursuri pentru oamenii de afaceri legate de internet, email, navigare. Era o idee excelenta, dar m-a speriat proiectul, mai ales ca presupunea sa nu mai dau pe la scoala.
V-am plictisit destul. Concluzia? Nu am ajuns un mogul, dar iubesc internetul. In afara de un blog, unde scriu destul de rar, coordonez, pentru cei care nu ma cunosc, site-urile organizatiei la care lucrez si redactez o revista pentru studenti. In timpul liber ma ocup de AnuntRapid.ro si ComunicatRapid.ro. Am multe proiecte in cap, dar prea putin timp sa le pornesc. Pentru voi cum au fost primii pasi in internet?

Locul 3 Cristian Voiculescu

Amintiri din copilaria internetului
Mi-a fost clar din primele momente cand am dat ochii de ceva ce avea legatura cu internetul ca asta are legatura cu cafeaua.
Cel putin asta putea sa inteleaga orice trecator din numele de Internet Cafe sau mai precis din Cyber Cafe cum se numea primul local din Pitestiul natal care punea la dispozitia consumatorilor calculatoare conectate. Primele firme care aveau legatura cu internetul avea un logo sugestiv din acest punct de vedere, asta din dreapta.
Primii pasi pe taramul marii retele i-am facut mai mult impins de la spate decat din temeraritate naturala. Pe la sfarsitul liceului, o cunostinta mi-a spus ca are nevoie sa isi trimita C.V-ul prin email si m-a rugat sa o ajut. Asa am patruns prima data in ceea ce credeam eu ca e un punct de comercializare a cafelei dotat cu calculatoare. Am intrat mimand siguranta de sine pe care o afisez cand ma urc in taxi intr-un oras necunoscut. Le-am spus raspicat baietilor de la tejghea ca vreau sa trimit un email. Ei zic, foarte bine, luati o ora sau o jumatate de ora? Nu imi inchipuisem vreodata ca se vinde cafea la ora asa ca am presupus ca e vorba de calculatoare. Aici memoria imi joaca feste si desi mi-ar fi placut sa spun ca m-am descurcat intr-o jumatate de ora, mi-e teama ca m-am intins chiar mai mult de 60 de minute.
Ajuns in fata calculatorului siguranta de sine s-a topit odata cu intrebarea “si acum ce fac”? Administratorul ma indeamna sa intru in casuta de email, eu l-am intrebat daca nu pot sa o folosesc cumva pe a lui daca tot nu stiam despre ce e vorba. Sunt sigur ca a avut ce povesti prietenilor dupa serviciu, discutia cu el a fost foarte productiva si s-a terminat cu mine ca posesor al unei adrese de email cu nume de fata de pe care urma sa trimit faimosul CV.
De atunci am creat multe adrese de email, cele mai multe cunostinte de-ale mele oferindu-mi cu gratie titlul de expert in internet. Chiar si acum sunt vreo 4-5 adrese de email care au aceeasi parola, aia pe care am setat-o eu acum 10-11 ani.
Banuiala ca afacerea asta cu internetul a fost pusa la cale de cartelul format din producatorii si distribuitorii de cafea mi-a fost confirmata atunci cand am descoperit mIRC-ul. Vizitele la CyberCafe s-au dovedit prea consumatoare de resurse, asa ca, atunci cand unul dintre colegi si-a cumparat calculator dotat cu modem au fost intrerupte. Imediat ce a facut rost de una dintre putinele login name-uri si parole pirat care circulau printre impatimiti, m-am abonat la calculatorul lui. Initial stateam pe la el dar usor am prins curaj si ii solicitam spre imprumutare calculatorul cu totul. Asteptam cu infrigurare ora 10 fara 5 ca sa incep demersurile de conectare prin dial-up. Caraitul specific modemului care executa o tentativa de conectare incununata de succes era o muzica pe care o puteam asculta doar daca furam putin startul. Era evident ca mai multi oameni aveau aceeasi parola si user si conectarea avea mai multe sanse de succes cu cat te conectai mai devreme de ora zece. Ora zece nu era un reper aleatoriu ci, fac specificarea pentru cititorii mai tineri, era ora de la care era mai ieftin impulsul telefonic pe Romtelecom, singura companie care oferea servicii telefonice in Cretacicul superior.
Asa se transformau noptile mele in nopti albe iar facturile de Romtelecom incepeau sa-mi exaspereze parintii care nu stiau de peregrinarile mele prin chatroom-urile din USA unde imi largeam cercul de prieteni cu arabi si filipeneze, care, ca si mine voiau sa stea de vorba cu cetateni americani. A doua zi dimineata, cafeaua era remediul pentru ceea ce as fi putut numi fara sa gresesc mahmureala de internet.
Consumul de cafea crestea odata cu dependenta mea de prietenii virtuale si ideea ca internetul este o mare conspiratie a cartelurilor producatoare de cafea mi-a fost confirmata in timpul facultatii de toti colegii cu care faceam schimb de parole si login-uri de dial-up. Si ei petreceau noptile in acelasi fel iar diminetile le erau irigate din belsug cu aceeasi licoare care ma tinea si pe mine prizonier.
E timpul, dragii mei, sa facem cunoscut acest adevar, sa expunem aceasta mare conspiratie care ne-a inrobit pe toti pentru ca sub pretentia ca ne ofera Internet mai rapid si mai ieftina se ascunde, de fapt intentia lor de a vinde mai multa cafea.
Asa ca, eu m-am hotarat sa las calculatorul chiar acum si sa ies pe afara, sa inspir aer proaspat, sa ma plimb, sa vorbesc cu oameni fata in fata si sa ma deconectez. Imediat ce termin ceasca asta de cafea!

Locul 3: Razvan

Implinisem 14 ani si de 2 ani strangem toti banutii care ii primeam prentru a imi lua un calculator. Pentru un copil este mai mult un chin sa tot astepti dupa ceva asa de mult.
In final am primit pc-ul dar era doar cu un windows-ul instalat (adica chel).
M-am rugat de parinti sa imi puna internet dar mi-au zis ca costa si ca mai trebuie sa strangem bani(realitatea era ca le era frica ca incep sa ma uit la pornache).
Asa ca mi-am luat soarta in propile maini si am cumparat o revista care oferea un time card de 3 ore pentru dial up. Totusi nu aveam nici cea mai mica idee cum sa configurez ca sa imi mearga. Initial am pus codul intr-un fiser notepad si am asteptat ca pc-ul sa il memoreze si sa fiu conectat la internet. Operatoarea care trebuia sa ma ghideze era la fel de nestiutoare ca si mine…
In final un var mai mare mi-a configurat acel time card dar a zis sa astept putin ca trebuie sa intre pe MIRC.
Am asistat la discutii din cele mai ciudate intreband “dar ce inseamna aia?”.
Dupa mai mult timp varul mi-a aratat o poza mai sexy. Imi era rusine si am pus mana la ochi. Totusi apucasem sa ma uit putin.
Mi se parea un lucru gretos ceea ce vadeam si inca eram la perioada in care credeam ca ma voi casatori cu Sailor Moon.
Dupa ce l-am rugat de n ori sa ma lase si pe mine mi-a dat voie(uneori este bine sa fi mic si pisalog).
Intru pe Cartoon Network si cu nerabadare astept sa ma joc. Devenise deja o cursa contra cronometru pentru ca mai aveam foarte putin timp. Imi apare acel mesaj de instalare si disperat incep sa dau next > next > next si sa apas pe enter in prostie. Blue screen – end of story…

Unul dintre avantajele cardului BRD/ePayment este ca permite acumularea de puncte pe masura ce cheltuiesti online: 0,5% din valoarea cumparaturii. Cu punctele acumulate, poti plati 20% din valoarea achizitiilor viitoare, care ajung astfel (daca ai strans suficiente puncte) sa fie mai ieftine  cu o cincime. Craciunul a adus insa o promotie: posesorii acestui card primesc inapoi 1% din sumele cheltuite pana la 31 ianuarie 2010 in magazinele online afiliate ePayment.

Iti poti verifica oricand, online, situatia financiara de pe card si punctele acumulate cu ajutorul unei interfete web. De asemenea, poti aplica online pentru un astfel de card aici.

Acum, sa trecem la treaba, adica la concurs:

1) Voi da trei premii de catre 100, 80 si 60 de euro sub forma de produse, pe care si le vor alege castigatorii de la magazinele din aceasta lista.

2) Pentru a participa, trebuie sa scrii o scurta poveste ( in jur de  1000 de caractere cu spatii) despre Prima ta intalnire cu Internetul: in ce an a avut loc, pe ce site-uri ai intrat,  ce ai simtit atunci etc, intelegeti voi…

3) Va trebui sa postezi povestirea ta ca un comentariu la acest post, pe acest blog
Nu uita sa lasi o adresa de mail valida ( E bine sa pastrati povestirea in computer, in caz ca se intampla vreun accident cu comentariul si nu este afisat)

4) Termen: pana luni, 14 decembrie, ora 14.00

5) Povestirile redactate neglijent, cu greseli gramaticale nu au nicio sansa

6) Castigatorii vor fi desemnati de mine in colaborare cu TheBride

7) Puteti sa faceti lobby si sa-i rugati pe sustinatorii vostri sa trimita comentarii la acest post, prin care sa va sustina povestirea explicand de ce e cea mai buna.

Cardul BRD/ePayment  este testat in paralel si de alti doi bloggeri: Dono si Cristi Manafu.

Ce trebuie sa faceti? Sa cumparati bilete la acel concert sau sa donati cat puteti in conturile de mai jos. Iar daca puteti, va rog sa dati mai departe acest mesaj, pe blog, pe mail etc:

CONTURI: