Tag Archives Training

Ai încercat vreodată să fotografiezi un câine? Câinele interpretează obiectivul foto drept un ochi nefiresc, inconfortabil, din fața căruia e prudent să se ferească. Adeseori, cam așa percepem și noi, consumatorii existenți sau potențiali, prezentările oficiale ale produselor și serviciilor (comunicate de presă, texte pe site-ul corporate, speech-uri la lansări). Inconfortabile și artificiale. Hai să ne gândim! De câte ori…

Am colaborat săptămâna trecută, într-un proiect, cu o mică firmă de producție multimedia. Proprietarul respectivei companii îmi povestea că a fost la un training de promovare prin Social Media, a înțeles despre ce e vorba, dar nu prea a aplicat ce a învățat pentru că „să faci asta, promovarea online pentru business-ul tău, cere timp mult”. Chiar așa să fie?…

mihaela rentea

Mihaela Rențea abia terminase facultatea în 1998, când coreenii  au selectat-o să dezvolte afacerile Samsung în România, odată cu deschiderea reprezentanței oficiale. Timp de 10 ani, până în 2008, Mihaela a îndeplinit pe rând funcțiile de șef al reprezentanței Samsung România și Director de Marketing și Comunicare pentru România și Bulgaria al aceleiași multinaționale. După acești 10 ani, a fondat…

GROW Rat LABS

Pentru că eu sunt tot pe drumuri zilele astea, și pentru că am încredere (verificată) în 90% dintre trainerii menționați mai jos (cu restul de 10% nu am lucrat încă), l-am rugat pe Vlad Andriescu să scrie el un text despre ce e școala G.R.O.W. și ce vrea ea. Dacă citiți până la capăt, descoperiți și un concurs. Spor! Despre Matei…

PrintCea de-a 10 editie a Social Media Summit, eveniment regional organizat de revista BIZ, va avea loc, miercuri 26 septembrie, la Timisoara.
Editia de anul acesta de la Timisoara include in program un training special despre impactul, platformele, felul in care companiile folosesc social media si pasii pentru creionarea celor mai eficiente strategii de social media.

Intrarea este libera, dar pe baza de invitatie, pe care o puteti primi de pe site-ul evenimentului.
(In mod exceptional lipsesc de acesta data de la Social Media Summit, pentru ca sunt prins cu alt eveniment, insa cred ca nu se va simti Zâmbet, pentru ca lista vorbitorilor este generoasa.)

Timp de doua zile (23-25 mai), managerii de top si executivii romani pot exersa prin cursuri interactive arta negocierii in afaceri sub indrumarea lui Peter Coles, profesor la celebra Harvard Business School, venit special la Bucuresti. Profesorul Coles va explica la curs cele mai noi descoperiri in psihologie si economie, strategii eficiente de prospectare de informatii. Executivii şi antreprenorii se…

Mobilierul este trimis de Apple, parchetul este trimis de Apple, fiecare detaliu este aprobat de Apple.
Deasupra intrarii este montat un contor de persoane care transmite in timp real, direct catre Apple headquarters, cate persoane au intrat in magazin. 
Pe vitrina e interzis sa existe amprente, iar ”bulinele” care te atentionează ca e un geam acolo, trebuie sa fie lipite – conform indicatiilor Apple – la fix 1,25 metri inaltime, nici mai jos, nici mai sus.

Astazi de dimineata, cel mai mare magazin iStyle/Apple din Europa de Sud-est arata asa, acoperit de niste panouri:

L-am ascultat astazi timp de cateva minute pe Doug Richard, angel investor si vedeta BBC, vorbind despre pojghita subtire care desparte succesul de esecul in afaceri. E un om care iti limpezeste mintea, aducandu-te cu picioarele pe pamant dar fara sa iti omoare curajul, ci din contra, transmitandu-ti entuziasm. Acum cativa ani, cand lucram la Ziarul Financiar, am aflat cu…

Radu GeórgescuRadu Georgescu, Chairman al GECAD GROUP, cauta viitoarea generatie de romani despre care sa scrie la superlativ presa internationala, asa cum a facut despre el cu multi ani in urma, cand a vandut tehnologie antivirus catre Microsoft.
In toamna aceasta merge prin licee (azi se afla la Iasi) si le vorbeste elevilor de clasa a XI-a si a XII-a despre antreprenoriat, in speta despre curajul de a porni pe propriul drum.
Poate ca dintre sutele de liceeni, cineva se va remarca si destinul i se va schimba interesant.

Tot astazi, Radu Georgescu a anuntat ca impreuna cu Venture Connect va finanta cu 50.000 de euro start-up-uri din domeniile software, web si eCommerce.

„Vor intra in atentia noastra acele proiecte sau companii cu focus pe software, tehnologii web si eCommerce, cu un concept de business sustenabil, un produs sau un serviciu inovator aflat macar in stadiul de pilot, nelegat geografic de tara – mama, cu potential de dezvoltare internationala”, precizeaza Radu Georgescu.

Detalii din comunicarile oficiale despre cele doua activitati ale lui Radu Georgescu:

targu muresIn urma cu o luna, vicepresedintele IBM Thomas Reeves se intalnea cu primarul municipiului Targu Mures, Dorin Florea.
Rezultatul: o intelegere de creare in orasul transilvan a unui centru de cercetare in colaborare cu uriasa corporatie americana, denumit Centrului de Excelenta in Cercetare „Transilvania”.
Zilele acestea o delegatie IBM s-a aflat la Targu Mures.

„Pentru o prima intalnire am identificat deja proiecte concrete, fapt care ne asigura ca un centru de cercetare in Transilvania, in colaborare cu IBM, ar avea o activitate intensa. Discutiile au fost foarte interesante si au mers mai bine decat ne asteptam”, a declarat conducatorul delegatiei IBM, Spiros Teleoglou, delegat executiv al laboratoarelor Watson din New York.

“Daca discutiile se desfasoara in acest ritm, intr-un timp foarte scurt cercetatorii romani vor putea demara si finaliza proiecte de cercetare in conditii la care pana acum doar puteau visa”, spune primarul municipiului Tirgu Mures, dr. Dorin Florea.

Centrului de Excelenta in Cercetare  „Transilvania” urmeaza sa dezvolte proiecte in domenii ca sanatatea, farmacia, nanotehnologia, stiintele vietii si “smarter cities”.

Detalii venite de la Primaria Targu Mures:

12
Close