Agenția de PR Fast Forward Communications, fondată și condusă de Tudor Dăescu,  se rebranduiește sub numele de People Public Relationships Agency și devine entitate a grupului Millenium People.
People Public Relationships Agency
Fosta Fast Forward Communications activează și în Bulgaria.
Clienți în România: Logitech, Philips( monitoare), Aoc, Vans, Allview, Garmin/ Sheba Distribution, Vespa, Niro Investment Group și Grand Cinema Digiplex.

Millenium People este un grup de comunicare independent, înglobând o agenție de creație (Rusu + Borțun Brand Growers), două agenții de relații publice (Borțun Olteanu și People Public Relationships Agency), o agenție de digital (Rusu + Borțun Cyber Growers) o agenție de BTL (Luna Millenium) și o agenție de CSR (The CSR Agency). Acestor companii li se adaugă The Institute, entitate care editează revista cu același nume și care organizează majoritatea evenimentelor industriei comunicării din România (Internetics, AdPrint, Effie Awards, ADC, Gala Societății Civile etc).

Detalii oficiale:

„People Public Relationships Agency este brandul sub care echipa de PR și Digital de la Fast Forward Communications va activa începând de astăzi. Creării unei entități noi i se adaugă o altă decizie de business, aceea de a integra noua agenție în grupul de comunicare Millenium People. Fast Forward Communications rămâne o agenție specializată de BTL, condusă de Ștefan Toma.

“Este o decizie importantă și conformă realităților industriei de comunicare, în ziua de astăzi. Aveam nevoia susținerii unui grup puternic pentru ca business-ul nostru să se consolideze și să crească, aceasta pentru a putea beneficia, în favoarea clienților noștri, de o expertiză cât mai largă. Politica cu privire la serviciile și soluțiile oferite clienților noștri rămâne neschimbată, acestea oferind în permanență cele mai bune rezultate în raport cu concurența”, spune Tudor Dăescu, Managing Partner al People Public Relationships Agency.

Rezultatele și încrederea stau la baza unor relații de business de foarte lungă durată. Spre exemplu, Logitech este de 9 ani clientul echipei de la People, iar parteneriatul cu Samsung Electronics România, care anul trecut a fost lider de share of voice în mass media din România cu peste 8000 de materiale de presă, a durat 5 ani.

Biroul agenției de la Sofia preia de asemenea noul brand, continuând să ofere servicii de consultanță în comunicare pentru Logitech, Philips și AOC. “În doar un an și jumătate, de când am deschis biroul din Bulgaria, am reușit să câștigăm trei clienți importanți în piața de IT&C și să consolidăm relația de business. Aceasta, cu ajutorul unor rezultate apreciate chiar și de departamentele centrale de marketing ale clienților noștri.”

În România, brandurilor de mai sus, în portofoliul de clienți ai agenției li se adaugă Vans, Allview, Garmin/ Sheba Distribution, Vespa, Niro Investment Group și Grand Cinema Digiplex.

“Anul acesta se împlinesc 15 de ani de când am înființat Millenium. Astăzi, rețeaua Millenium People este formată din 10 organizații, iar People Public Relationships Agency este a zecea”, spune Andrei Borțun, Președinte Millenium People. “Importanți pentru noi sunt oamenii, iar Tudor Dăescu este unul dintre primii trei colegi pe care i-am avut cu 15 ani în urmă. Mai mult de atât, este un foarte drag și bun prieten. Tudor este unul dintre cei mai pasionați oameni de propria meserie pe care îi cunosc. Echipa construită de el în ultimii ani i se aseamănă. Sunt mândru să-i fiu astăzi partener, iar pentru rețea este un parteneriat care nu poate să aducă decât lucruri extraordinare. Tudor, relația noastră, relația sa cu echipa, relațiile sale cu clienții și alți parteneri de business exemplifică perfect motivul pentru care auditul ne-a făcut acum câțiva ani să redenumim întreaga rețea Millenium People. Tudor și echipa lui sunt o esență a întregii culturi pe care și noi, toți ceilalți, am creat-o sau am lăsat să se creeze în toți acești ani în jurul nostru. Ne cunoaștem de când aveam 14 ani, lucrăm împreună de când aveam 22 de ani, iar lucrurile care ne-au legat dintotdeauna au fost dragostea pentru oameni, atenția pentru gândurile, credințele, sentimentele celor din jurul nostru. De aceea, poate, aproape toți cei care au lucrat până acum cu această echipă au simțit că au alături oameni, prieteni implicați alături de ei. Aceasta este și promisiunea pe care abia aștept să o fac tuturor viitorilor parteneri de lucru ai proaspetei agenții People Public Relationships Agency.”

Millenium People este un grup de comunicare independent, înglobând o agenție de creație (Rusu + Borțun Brand Growers), două agenții de relații publice (Borțun Olteanu și People Public Relationships Agency), o agenție de digital (Rusu + Borțun Cyber Growers) o agenție de BTL (Luna Millenium) și o agenție de CSR (The CSR Agency). Acestor companii li se adaugă The Institute, entitate care editează revista cu același nume și care organizează majoritatea evenimentelor industriei comunicării din România (Internetics, AdPrint, Effie Awards, ADC, Gala Societății Civile etc).”

www.facebook.com/PeoplePRAg

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close