Duminică plec pentru o săptămână la Berlin, la invitația Ministerului de Externe al Republicii Federale Germania, pentru o documentare despre Internet, economia digitală, startup-uri online, în general despre politica guvernului și parlamentului germane în aceste domenii.
După vizita de acum patru ani, la sediul Deutsche Telekom din Bonn, unde am văzut aplicații și tehnologii noi – revoluționare la vremea lor dar ajunse astăzi standarde, sunt foarte curios să aflu cum profită de oportunitățile Internetului cea mai mare economie a Europei.
Voi avea întâlniri cu șefii Asociației Germane a Startup-urilor, voi vizita sediul Wooga, plus un workshop la Asociația Federală pentru IT&C și New Media (BITKOM).
Am aflat, consultând programul, că parlamentul german are și un subcomitet pentru New Media (oare cine ar fi șeful unui astfel de comitet dacă parlamentul român ar avea unul :), cu al cărui șef mă voi întâlni de asemenea.
Apoi, timp de două zile voi fi în sală la NEXT Berlin, conferința europeană despre economia digitală care anul trecut a adunat 2000 de participanți din 26 de țări.
Despre concurs, acum:
Pentru a afla lucruri în plus despre Internetul/economia digitală din Germania, în afară de documentarea pe care am făcut-o, vă cer ajutorul.
Ce trebuie să faceți:
1) Să lăsați la rubrica de comentarii orice date interesante pe care le găsiți pe web despre startup-uri online, servicii bazate pe Internet, tehnologii digitale din Germania. De exemplu, companii online care vă plac, date despre penetrarea Internetului în acestă țară, experiențe pe care să le fi avut legate de digital dacă ați vizitat Germania etc.
Adică un mic „articol” de 2-3 fraze – nu mai mult, dar bine articulate – pe aceste subiecte.
2. Comentariul vostru trebuie să aibă obligatoriu un link către sursa de pe Internet pe care ați folosit-o pentru documentare.
3. Lăsați la comentariu și o adresa de e-mail validă, pentru a vă contacta imediat în caz că sunteți câștigători.
4. Desemnarea câștigătorilor o voi face subiectiv, în funcție de calitatea informației și a textului.
5. Vor fi doi câștigători, care va primi fiecare câte un tricou nemțesc cu simboluri ale Berlinului, pe care le voi cumpăra de acolo.
6. Termenul limită până la care puteți trimite comentarii pentru concurs: marți, 23 aprilie, ora 11.00, ora României.
7. Îi voi contacta până joi dimineata pe cei doi câștigători, prin e-mail, pentru a le cere măsura tricoului.
8. Comentariile se află în moderare, așa că nu se vor afișa imediat (mai ales că s-ar putea să ajungă în spam pentru că vor avea link-uri, dar le voi recupera cu atenție de acolo). Dacă nu vor apărea în 24 de ore, abia atunci merită să vă faceți griji.
Spor și vă mulțumesc!
11 comentarii Adaugă comentariu
Eu as fi interesat de Bitcoin si nu stiu de ce, dar am un feeling ca in Germania se intampla ceva cu aceasta moneda virtuala.
http://p2pfoundation.net/Bitcoin
http://www.bitcoinmoney.com/post/35733263353/bitcoin-clusters
http://techcrunch.com/2013/04/04/9flats-bitcoin/
Eu urmaresc, inca de cand s-au lansat, 6Wunderkinder.
Este un start-up din Berlin care dezvolta aplicatii pentru productivitate, cloud-based, pe platforma independenta. In 2010 compania a lansat foarte populara Wunderlist – o aplicatie de task management care funcționeaza pe mai multe platforme si permite utilizatorilor sa faca liste „to do” detaliate, usor de navigat , care pot fi partajate cu prietenii sau colegii.
Aplicatia este disponibila pe iPhone, iPad, Android, Windows, Mac si Web, iar de curand a fost lansata si varianta Pro.
http://www.6wunderkinder.com
uite aici cateva informatii despre starup-urile germane
http://www.eu-startups.com/category/germany-startups/
Mie imi place ce atentie acorda cod-urilor QR. http://poster2web.wordpress.com/2012/05/03/berlin-web-week/ si http://www.uni-halle.de/qrcode/ si https://www.db.com/csr/en/art_and_music/art_works_app.html mi-as dori sa stiu in ce masura folosesc codurile qr pentru promovarea monumentelor istorice si a obiectivelor turistice din germania.
Mi-a placut ideea celor de la http://www.ubitricity.com. Vor sa faca un sistem de reincarcare pentru masinile electrice disponibil oriunde in oras. Poti sa iti incarci masina acasa, la birou, la Mall sau chiar pe strada daca e cazul, la un stalp de iluminat public. Oricum, macar in oras scapi de problema energiei si folosesti o masina „eco”. Cred ca e una din abordarile corecte pentru ca aceasta zona sa reuseasca 🙂 Sursa: http://gigaom.com/2013/02/12/a-german-startups-plan-to-make-electric-car-charging-more-like-cell-phone-service/
Decizie a unei instante federale din Karlsruhe, care spune ca accesul la Internet este un drept esential. Un utilizator care a fost privat de accesul la Internet poate cere furnizorului compensatii. Mi se pare baza pe care se construieste o societate cu respect pentru client, fie el home sau firma de stat sau privata. Incercati sa cereti asta celor de la RDS-RCS sau altii ca ei, care au doar in contract ca 10 la suta din contract poate sa nu fie oferit(maximum 3 zile din 30!)http://it.bzi.ro/germania-tara-in-care-furnizorii-de-internet-platesc-abonatii-8639
Legat de internet in Germania;Ministrul familiei Kristina Schröder a cerut lecții de Facebook! stirea este din 2012, dar e de actualitate prin faptul ca peste 70 la suta din categoria 13-16 ani au un cont FB. Mi se pare interesant si necesar ca nemtii simt nevoia sa le prezinte copiilor oportunitatile si riscurile retelelor sociale.
http://www.bild.de/digital/internet/facebook/familienministerin-kristina-schroeder-fordert-facebook-unterricht-22510690.bild.html
Cine sunt fericitiii castigatori? 🙂
@Tudor: Salut: Claudiu si Florentin.
multam’ felicitari castigatorilor 🙂
Multumesc, Tudor!