Observații fără heităreală despre reacțiile la anunțurile Facebook, continuăm discuția doar:
Acum nouă ani când am părăsit trustul de presă, auzeam aceleași discuții: „lumea pleacă de pe Facebook, tinerii se duc pe rețele sociale mai potrivite pentru ei, Facebook se va prăbuși”.
Nu avem date despre evoluția numărului de utilizatori, timp petrecut pe rețea etc altele decât cele oficiale de la HQ Facebook. Dar e evident, cred, că Facebook e departe de a face implozia wishful thinking.
De altfel, cei care au avut buna inspirație să investească cu ani în urmă în acțiuni Facebook au obținut un randament excepțional – de la 30$/acțiune în 2013, la 180$/acțiune în prezent .
E oarecum amuzant că aceia care se plâng cel mai mult de Facebook o fac chiar pe wall-ul Facebook, pentru că alte zone online în care să fie relevanți și să aibă audiență nu au. E și foarte greu să construiești o astfel de zonă.
Dovada că Facebook contează enorm, esențial, în comunicare: frustrarea teribilă când ești banat, când ți se taie accesul. Dacă Facebook n-ar conta, am auzi ceva de genul: „relax, nu are decât, ne reauzim pe google+”.
Fake news? Astea există de când lumea. Să ne reamintim de pildă că multe dintre pogromurile din Evul Mediu au pornit de la „știrea” că evreii folosesc sânge de copil creștin în ritualurile lor. Televiziunea, radioul, presa scrisă (tipărită și online) sunt pline de fake news. Un exemplu bun: știrea emoțională, venită din SUA și preluată de majoritatea presei autohtone, cum că Putin folosește preoți români pentru propagandă. Habar nu am dacă e așa sau nu, dar Eftimie a mers pe firul poveștii și în 10 minute a descoperit informații interesante, care trimit în ridicol o parte din presa românească interesată să publice știrea.
În zilele noastre, fake news au căpătat impact semnificativ pentru că în online comunitățile sunt mult, mult mai mari, iar viteza de propagare este fantastică în comparație cu „din gură în gură”.
Publisherii și brandurile trăiesc oripilarea că trebuie să plătească pentru a-și promova marfa pe Facebook. Asta îmi aduce aminte de agențiile de PR aproximative care insistă să publici comunicate de presă idioate for free, deși ele, agențiile, încasează fee-ul generoase de la client.
Earned/Free Media pentru branduri vor funcționa în continuare în online și la TV, cu beneficii de imagine uriașe și cu costuri reduse, dar cu o singură condiție: conținutul să fie genial.
Ceea ce e imposibil dacă juniorul de agenție, plătit cu 300 de euro/lună, trebuie să comită conținut și să administreze conversația online și pentru clientul producător de biscuiți, și pentru clientul auto, și pentru clinica stomatologică X, în același timp.
Spun asta pentru a pune capăt discuției cu „am produs conținut pentru Facebook”. Shameless promo: sunt de mai mulți ani în juriile competițiilor autohtone de digital și știu situația.
Facebook a devenit și în România o excelentă agenție de știri pentru lovituri de comunicare precise și instantanee în domeniul politic. Băsescu a fost un maestru în acest sens la vremea lui, dar metoda este continuată și de oamenii politici actuali.
Urmăriți de câte ori Facebook este citată ca sursă de declarații de către televiziuni sau site-uri.
Fiziologic, funcționarea Facebook se bazează pe dopamină. Creează dependență ca nicio altă rețea socială. Ceva de citit în acest sens.
Ce-i de făcut în viitor pentru a mai domoli angoasa legată de măsurile „oculte” ale domnului Zuckerberg?
Pentru branduri, deocamdată: mergeți pe site-ul propriu, faceți o analiză. S-ar putea să constatați că e varză. Puneți-l la punct cu conținut care să fie relevant și atractiv pentru consumatori. E greu, dar merită.
Minime concluzii: Facebook nu e societate de binefacere (are costuri enorme), este cotată la bursă, deci va face tot posibilul să își crească profitul. După ce a creat dependență și a atins o masă enormă de utilizatori, va cere din ce în ce mai mulți bani.
Facebook contează mult în războiul mondial digital. Nu degeaba rușii au creat copycat-ul VK, iar în China Facebook este interzisă. De aceea, administratorii Facebook vor fi avertizați de ochii lumii când exagerează, dar nu vor fi vreodată pedepsiți semnificativ. Inclusiv în Europa, continent care n-a fost capabil să creeze o rețea socială.
Păreri?
6 comentarii Adaugă comentariu
cel mai bun articol pe subiect 🙂
Si daca s-ar duce in jos Facebook cred ca locul i va fi luat de alta retea de socializare. Vorbim pana la urma de o nevoie primara, cea de socializare, chiar si asa in modul gresit in care o facem de obicei pe Facebook. Lucrurile se vor schimba in continuare cand vine vorba de modul in care lucreaza Facebook, cu directii partial determinate de ce vor actionarii si partial de ce isi doresc utilizatorii (cu parghii directe, fie cu modificari care vin de la legiuitori).
Sunt de acord cu articolul ăsta. Foarte realist. Chiar am urmărit să văd cine se plânge de noile schimbări. În general, oamenii care lucrează pentru diferite branduri, bloggeri, publisheri…😀
Utilizatorii normali, cu joburi în alte domenii nici nu se sinchisesc. Își văd de treabă, postează și share-uiesc în continuare ca și până acum.
Interesant este faptul că nu am văzut nicio mutare – să ia cineva decizia de a-și închide contul. 😎
Eu cred că Facebook va mai rezista.
Apropo de rețele de socializare, mai știe cineva ceva de ello? Câți utilizatori RON au?
O sâmbătă cu spor!
Din păcate FB este și mijlocul prin care niste prosti fac propaganda pentru a te îngropa mediatic…având impresia că mijlocul acesta este atât de puternic încât lumea nu va judeca realitatea și argumentele…Între timp utilizatorii au ajuns mai educați/circumspecti în ceea ce înseamnă FB iar majoritatea nu a tactat la balambaneala bovina cu ochelarii VR…spune ceva despre limite…Da socializare…dar impactul a devenit mai limitat…
@Anca
ello are un alt tip de targetare, publicul sau e reprezentat de artisti, in mod special.
The focus on artists, including their ability to source revenue, doesn’t feel like a pivot to Ello’s founders—according to CEO Todd Berger, they never meant to build a “Facebook killer.” “Ello was never about finding your friends or serving up some ersatz version of your life or bullshitting about political fodder or backyard BBQs,” Berger wrote in an email to WIRED. “We deliberately designed Ello for creators.”
in plus, monetizarea sa, sau absenta ei corelat cu FB, nu au facut-o atat de populara, n-ai cum sa-ti scoti bani de acolo. Asadar, pt cei fara continut tare, cum spunea prea bine Viktor in material, va fi ceva problema.
Bine punctat! Facebook e, teoretic, o unealta neutra, but is that 100% so?
Cred ca merita incluse si niste pareri vis-a-vis de ‘filter bubble-urile’ Facebook, prin care userii ajung sa citesca aproximativ aceleasi tipuri de informatii, ceea ce poate promova un anumit grad de polarizare online. La fel si despre ‘terms and conditions of signing up’, care se schimba in permanenta si care pot fi citite integral in cca. 76 de zile, incluzand informatii relevante privitoare la stocarea si distribuirea de date catre diverse companii. Apropo de dopamina, here’s about the ‘slot machine in our pockets’: http://www.spiegel.de/international/zeitgeist/smartphone-addiction-is-part-of-the-design-a-1104237.html