astazi m-a urmarit moartea domnului lazarescu

desi subiectiv m-a nominalizat (tnx), nu scriu niciun nimic astazi despre tehnologie pentru ca, asa cum vi se intampla adesea si voua, viata m-a dat din nou cu capul de pereti.

am vazut la vremea respectiva „moartea domnului lazarescu” si m-a mirat ca o poveste simpla, banala, cu o tensiune egal distribuita, poate sa aiba atata succes. abia azi am inteles de ce: povestea este adevarata 100%. iar talentul regizorului tocmai asta este: sa stie sa povesteasca exact ce traiesc unii oameni.

remake-ul meu la moarte d.l.: unchiul meu (79 de ani) vechi colonel si mare scula in proiectarea blindatelor romanesti, cu diabet, cancer, peace-maker in piept etc, a avut azi-noapte crize de confuzie teribile, semn ca s-a declansat alzheimerul. in zori ma suna matusa-mea (tot 79 de ani), distrusa, si imi cere ajutorul. surpriza: si medicul si asistentii de la Ambulanta Bucuresti, si medicul Gh Popescu, si asistentii  de la spitalul Obregia au fost de un calm si de o omenie neasteptata fata de un muribund si fata de rudele lui inspaimantate. am ramas cu banii in buzunar si n-am stiut cum sa le multumesc..

exact ca in film, medicii nu sunt nici perfecti, dar nici ticalosi, au o anumita caldura fata de nenorocitii care ajung la ei. problema cea mai mare e ca isi fac treaba intr-un sistem medical a carui organizare e facuta la misto, cladirile par renovate la misto, aparatura pare achizitionata la misto, regulile sunt facute la misto… n-are rost sa va plictisesc cu mai mult: absurdul este deplin in tot ceea ce inseamna organizare spitaliceasca in romania. si nu trebuie sa faci mari experimente ca sa ajungi la concluzia asta: e de ajuns sa duci un batran intr-un astfel de loc.

cand a fost vorba de sistemul sanitar, ceausescu si ale sale slugi au fost nebuni. insa ministrii sanatatii de dupa 1989 se dovedesc de-a dreptul ticalosi…