
Un posibil exemplu de oameni fericiți și relaxați l-ar putea reprezenta cercetătorii care sunt plătiți pentru un studiu științific pe tema de ce nu ne putem gâdila singuri.
Cum au lucrat intens, respectivii cercetători au venit într-un târziu și cu o teorie care susține că „gâdilatul provoacă râsul datorită unei erori de predicție a creierului”. O atingere imprevizibilă (din partea altora) derutează creierul, făcându-l să intre în frenezie. Când omul își atinge pielea singur, creierul este pregătit și nu mai e luat prin surprindere.
Atunci când o persoană se atinge, creierul trimite un mesaj la nivelul întregului corp care inhibă sensibilitatea la atingere.
De îndată ce te atingi, creierul nu te mai ascultă, explică un cercetător. Dacă nu ar face asta, ne-am gâdila cu toții în mod constant de fiecare dată când ne scărpinăm sau ne atingem degetele de la picioare. (Din respectabila revistă Wired.)