Conferinta PRbeta

Acum patru ani, în 2011, pe vremea când seminariile și workshop-urile de Comunicare & Marketing nu apăruseră ca ciupercile după ploaie, două prietene din Timișoara, Oltea Zambori și Cristina Puțan, au avut ambiția și „inconștiența” frumoasă de a organiza primul astfel de eveniment în afara Bucureștiului, Conferința PRbeta.
(Dacă vă întoarceți cu mintea un pic în timp, știți că pe vremea aceea domeniile Social Media și Digital erau încă privite de către multe companii drept niște chestii frivole, cu rezultate incerte, un bubble care avea să se spargă rapid.)

Prima ediție din 2011 a Conferințelor PRbeta a fost un succes.
Au urmat în fiecare primăvară câte o ediție plus mii de kilometri parcurși prin țară cu seminarii sub același brand în majoritatea centrelor universitare, spre bucuria studenților și a masteranzilor care primeau informație proaspătă de la profesioniști în comunicare.

Am scris acest background pentru că tradiția, experiența, calibrarea în timp a cursurilor contează. Așa cum spuneam, astăzi, cum deschizi internetul, dai peste câte un eveniment de Social Media & Digital, dar nu toate își merită cu adevărat fee-ul de participare.

Anunțul pe care îl fac azi:

Conferinţa PRbeta 2015 aduce la Timişoara specialiştii în comunicare ai festivalurilor “George Enescu” şi Electric Castle

Unde și când: A cincea ediţie a Conferinţei PRbeta are loc în 13 şi 14 mai, la City Business Centre (Corp D) din Timişoara.

Conferinta PRbeta

Target:
Aflându-se deja la a cincea ediţie, Conferinţa PRbeta a devenit un punct de reper pentru specialiştii în comunicare şi relaţii publice. În fiecare an, peste 250 de persoane îşi dau întâlnire la Timişoara, pentru a participa la singura şi cea mai mare conferinţă regională de comunicare din România.
Evenimentul se adresează celor care doresc să înveţe mai multe despre cum îşi pot promova compania într-un mod eficient, specialiştilor din domeniu şi tuturor celor pasionaţi de comunicare.

“Conferinţa PRbeta este un mix despre comunicare online, relaţii publice, Social Media, leadership, branding şi publicitate, unde se discută noutăţile din industrie. Mai mult, la Conferinţa PRbeta sunt prezentate studii de caz ale celor mai populare campanii online româneşti din ultimul an”, declară Cristina Puţan, organizator.

Elemente din program:

13 mai – zi dedicată Conferinţei, unde vor fi dezbătute cele mai noi trenduri din domeniu, strategii de comunicare şi metode eficiente pentru implementarea acestora. Datorită succesului de la ediţia din 2014, panelul dedicat managementul evenimentelor culturale, cu accent pe comunicarea culturală, nu va lipsi nici în acest an de la Conferinţa PRbeta.

Printre primii invitaţi care vor vorbi în cadrul Conferinţei sunt: Tudor Dăescu, Manager General la reputata agenţie bucureşteană de PR Dăescu Borţun Olteanu, Andi Vanca, PR-ul îndrăgitului festival de la Bonţida, Electric Castle, şi Ana-Maria Onisei, Consultant comunicare OMA VISION la unul dintre cele mai răsunătoare evenimente culturale româneşti, Festivalul Internaţional “George Enescu”.

 14 mai – la fel ca la ultimele doua ediţii ale evenimentului, a doua zi a Conferinţei PRbeta (14 mai), este dedicată workshop-urilor. Pentru moment, înscrierile sunt deschise pentru workshop-urile despre “Social Media”, cu Alexandru Ciucă, Managing Partner la Superior Media, “Bazele comunicării 2.0”, cu Victor Kapra, Consultant în comunicare online, şi “Leadership şi comunicare internă”, susţinut de Ştefan Szakal, Fondator & CEO la X3 şi Director General la [e-spres-oh].

Lista speakerilor şi trainerilor din cadrul Conferinţei PRbeta va fi completată treptat, urmând a fi anunţate nume noi, atât din ţară, cât şi din străinătate, până înainte cu o săptămână de data evenimentului.

Înscrieri:
Până în data de 1 aprilie 2015, cei care doresc să participe la Conferinţa PRbeta beneficiază de un discount de 25%, în momentul achiziţionării unui bilet. Preţul unui bilet Early Bird la Conferinţa PRbeta costă 172 de lei, iar workshop-urile au preţ fix de 99 lei fiecare.
Înscrierile se fac online, pe www.prbeta.ro/conferences.

Conferința PRbeta este organizată de agenţia timişoreană de relaţii publice, PRbeta Agency.
Ne vedem la Timișoara, da? Orașul este fantastic în luna mai!

1 Comment

  1. Ne vedem la Timisoara! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close