Va fi sange in seara asta” – imi soptea cineva bine informat, vinerea trecuta, la Fratelli, inainte de anuntarea premiilor Internetics 2009.
Nu am fost in juriu la editia 2009, nu am asistat in niciun fel la jurizare (am ajutat Internetics de-a lungul acestui an, atat cat am putut, in calitate de consultant extern), asa ca am trait alaturi de cei mai multi surpriza aparitiei pe ecran, in mod repetat, a sentintei “niciun castigator”. “Premiile la kilogram” – cum spunea cineva – au disparut asadar.
Post-eveniment, Millenium Communications, organizatorul Internetics, a adunat  reactii ale oamenilor din industrie si astfel a aparut o sugestie interesanta, aceea ca de anul viitor juriul Internetics sa fie unul din strainatate, impartial, experimentat si la un alt nivel, carevasazica. O idee nu tocmai proasta, cred:

”Părerea generală a fost că “juriul şi standardele asemănătoare celor din competiţiile internaţionale” (Bianca Mănescu – Metromind) au “pus serios la punct concurenţii de anul acesta” (Carmen Sterian – Ogilvy).

Ediţia din 2009 a fost prima în care s-a simţit un efort serios din partea organizatorilor de a transforma această competiţie într-un eveniment de interes nu numai pentru agenţiile de interactive” spune Bogdana Butnar – MRM.
Radu Ionescu de la Kinecto apreciază că a fost prima ediţie în care lucrările au fost evaluate de „oameni cu experienţa mare în comunicare, atât de la client, cât şi din agenţii – şi s-a văzut. A fost o jurizare profi, chiar dacă uşor prea exigentă.”
Referitor la numărul redus de premii acordate la această ediţie Mihaela Bârsan – FourHooks a observat că “nu toţi au înţeles noua poziţionare Internetics, în zona de comunicare de brand„.
Adrian Alexandrescu de la Interactions apreciază şi el că “a fost foarte bine că juriul de acum, credibil prin numărul mare de clienţi, a dat foarte puţine premii.(…) Premiile la kilogram, fără fond, scad valoarea premiilor luate pe cinstite, pentru munca bine făcută, şi implicit şi valoarea festivalului”.
Analizând interacţiunea dintre agenţii şi clienţi, discuţiile ce au avut lor în cadrul evenimentului „Noaptea Internetics” (organizat înaintea galei de premiere) au fost de bun augur. „Am observat pentru prima oară şi un interes crescut şi o dorinţă sinceră de dialog din partea clienţilor” spune Bogdana Butnar.
Prezenţa clienţilor în juriul Internetics a fost de asemenea cotată ca fiind un lucru benefic, “Apreciez componenţa juriului de anul acesta – un mix interesant de oameni din felii diferite ale industriei de comunicare”, spune Ana Sipciu – My Web Interative  dublată de  Carmen Sterian – Ogilvy – “Dacă până acum oamenii din online au fost încurajaţi, se pare că anul ăsta au fost serios puşi la punct, chiar de către cei care investesc pentru rezultate”.
Acest lucru a permis ridicarea ştachetei  în cadrul ediţiei de anul acesta: „Vreau să felicit juriul pentru că a ales să fie atât de exigent şi nu a încurajat mediocritatea. Este poate cel mai mare beneficiu pe care festivalul îl poate aduce industriei. Cresc exigenţele şi aşa creşte nivelul pieţei” crede Bogdan Niţu, Webstyler, părere impărtăşită şi de Corin Chiriac, Senior Interactive „Mă bucur că jurizarea a fost una mai dură şi că Internetics-ul şi-a turat motoarele, nimeni nu e interesat de competiţii în care se rulează cu 60 km/h”.
În ciuda faptului că unii participanţi au considerat criteriile prea dure „standardele de jurizare au fost fixate prea sus în comparaţie cu nivelul pieţei din România” (Ştefan Bogdan – Netstyle) şi că „juriul a ţinut morţiş să se raporteze la standardele industriei de publicitate.” (Richard Niţă – The Adgency), au fost şi alţii care şi-au asumat parte din vină pentru puţinele premii acordate
„Poate că este şi vina noastră a tuturor că nu le-am explicat suficient de bine.” (Claudiu Hulea – Braincap). Pentru unii, neacordarea premiilor a constituit şi un motiv de a –şi recalibra obiectivele: “Am perceput Internetics 2009 mai curând ca motivant prin aparenta demotivare dată de doar cele câteva premii acordate” spune Carmen Sterian – Ogilvy.
În cei nouă ani de când este prezent pe piaţă, încercând să se adapteze continuu la schimbările mediului online, Internetics a devenit un sistem de referinţă în evaluarea proiectelor online, aducând notorietate participanţilor – “Înscriem la Internetics proiectele noastre noi, deşi suntem conştienţi că, în general, nu se înscriu în profilul evenimentului. O facem pentru afişarea obţinută astfel.” (Ciprian Furtună – Azero).
Când am decis să ne înscriem am considerat că va fi un concurs corect, juriul mi s-a părut, la acel moment, bine ales şi dacă mă uit acum la final pe lista celor care au fost premiaţi nu văd niciun proiect care să nu fi câştigat pe merit.” (Adrian Alexandrescu – Interactions).

Am cerut şi câteva recomandări de la participanţi pentru ediţia Internetics 2010 şi am primit critici constructive:

“Pentru 2010, cred că este necesară o regândire a formularelor de înscriere şi o clarificare a tipurilor de proiecte ‘vânate’ pentru fiecare categorie şi secţiune.” (Radu Ionescu – Kinecto)
Claudiu Hulea – Braincap şi-ar dori ca anul viitor să fie prezenţi în juriu „cel puţin 3 personalităţi internaţionale cu experienţă în domeniul webului, poate aşa ei ajută la ridicarea nivelului. Şi încă 3 persoane care nu au nicio legătură cu piaţa de web, ci sunt dintre cei care fac cel mai mult surfing în România.”
“E important însă să se facă demersurile necesare pentru ca participanţii să înţeleagă ce înseamnă un festival de branding şi comunicare online, să interacţioneze cu specialişti din sfera de activitate a juriului pentru a înţelege cum gândesc şi analizează lucrările şi e important să existe studii de caz.” (Mihaela Bârsan – FourHooks)
“Ar fi fost de folos o evaluare tip „clasament” care ar fi ajutat agenţiile să îşi măsoare comparativ valoarea lucrărilor.” (Stefan Bogdan – Netstyle)
“Aş face pre-acceptare de lucrări şi nu aş accepta self-projects (sau poate doar într-o categorie specială în afara concursului).” (Adrian Alexandrescu – Interactions)
“Ceea ce aş schimba ar fi prezentarea proiectelor participante. Era mult mai bine dacă puneaţi şi o prezentare video de 1-2 min la fiecare proiect, cred că mult mai sugestivă decât 1-2 pierdute de moderator pe scenă.” (Cosmin Pachiu – MPI)
“Juriul Internetics ar trebui să replice departamentele unei agenţii interactive: 1-2 oameni de strategie, 1-2 oameni de dezvoltare, 1-2 oameni de design, 1-2 oameni de media.” (Alex Vişa – Hyperactive)
“În primul rând, aş schimba modalitatea de înscriere astfel încât să fie mai uşoară şi mai explicită.” (Bogdan Manea – Brightness)
“Aş continua pe ideea de anul ăsta: sa premiem doar ceea ce merită premiat.” (Adrian Alexandrescu – Interactions)
“Dacă ar fi festivalul meu, la anul aş încerca să aduc în juriu şi membri de afară, din ţări în care Internetul are o pondere mult mai mare în bugetele de marketing.” (Ana Sipciu – My Web Interactive)
“Cred că Internetics trebuie să încurajeze mult mai mult creativitatea. Ideile “out of the box” trebuie scoase în faţă mai mult, premiate. Poate cu premii speciale, nu neapărat cu premii de categorie.” (Bogdan Niţu – Webstyler)

Impresiile la sfârşitul ediţiei:

“În ceea ce ne priveşte, vom reveni şi la anul cu proiecte noi, complexe şi interactive.” (Anca Nelersa – MBDrăgan)
“Încă o dată, felicitări câştigătorilor – premiile lor înseamnă foarte mult într-un asemenea context!” (Richard Niţă – The Adgency)”În continuare componenţa juriului şi criteriile de evaluare pot fi îmbunătăţite, însă, în mare parte, Internetics 2009 a fost succes.” (Bogdana Butnar – MRM)”

O inregistrare video la Internetics 2009, aici

2 Comments

  1. Nu cred ca un juriu strain rezolva problema. O sa fie si atunci nemultumiti care sa spuna: a, pai nu stiu piata, nu au inteles lucrarile, nu poti sa jurizezi online ca pe un print.

    Probabil ca editia asta a ilustrat perfect care sunt asteptarile si standardele in Internetics si sunt convins ca in 2010 vom avea concurenti mai bine adaptati.

  2. Bogdan: … cred ca in 2010 vor fi mai multe lucrari bune si mai bine articulate

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close