Închide

Maestri ai fotografiei romanesti

Asemenea voua, nu imi place sa pozez, nu imi place sa ma uit in obiectivul camerei foto. (Stiti, cainii se simt mai inconfortabil decat noi cand vad aparatul foto indreptat spre ei, pentru ca percep obiectivul ca pe al treilea ochi, inspaimantator, al stapanului).
Marea majoritate a fotografiilor pe care le-am facut au fost obligatii fata de autoritati: poza de buletin, de livret militar, de pasaport, de diploma etc.
Celelalte, nestiute, sunt fotografii de familie, care iti povestesc viata si pe care nu le arati chiar oricui.

Am inteles ce inseamna „portret” in studio foto doar acum ceva ani, la Seattle Washington State, in casa romanului Eduard Koller. Am stat la rand si am pozat, in studioul amenajat undeva la etaj, intr-o companie in care am vorbit putin si am ascultat mult: profesor Vladimir Tismaneanu, profesor Mircea Mihaies si scriitorul Ioan T. Morar.
Fotografia pe care mi-a facut-o atunci Eduard Koller am folosit-o multa vreme ca fotografie „oficiala”.

Ma gandeam ca anii au trecut si ca am nevoie de o poza noua.
Si ocazia a venit: inainte de a pleca la Hight Impact Friends-Amsterdam, Marta Usurelu, sefa revistei Biz, ne-a invitat la o sedinta foto la Foto Union. Sedinta care a fost  pe gustul meu: in ceea ce ma priveste a durat vreo 3 minute, fara aranjat/reglat lumini, fara ”stai asa, zambeste, vreau atitudine, uita-te aici”.
Pur si simplu, m-a prins asa cum eram in acea clipa: dupa o zi obositoare fara mari rezultate, usor transpirat, bucuros ca m-am vazut cu prietenii, nesigur pentru ziua de maine, increzator totusi ca nu are are cum sa fie mai rau decat este, vrand sa par si sa fiu mai mult decat sunt.

Rezultatul:

Victor Kapra

Titlul are asadar o explicatie: Cristi si Radu stiu ce fac cu al lor Foto Union.
Iar gluma este destul de buna, dar nu se stie niciodata (evident, nu e cazul meu, dar s-ar putea sa fie al vostru …).

Multumesc Radu, multumesc Cristi.

Adaugă comentariu