Apeluri video 3G în România: 950.000 de minute în șase luni

Una dintre cele mai des întâlnite greșeli în judecarea realității este să generalizezi pornind de la experiența proprie.
De exemplu, credeam că apelurile video pe telefonul mobil sunt folosite extrem de puțin în România, din moment ce eu nu am văzut pe nimeni care să intre în videoconferință de pe mobil. Greșit!
O statistică prezentată săptămâna trecută de ANCOM – autoritatea de reglementare a pieței telecom – arată că în primele șase luni din 2012, în România, numărul apelurilor video 3G a avansat cu 5,4%, la 0,95 milioane de minute.
Alte date despre sectorul telecom prezentate de directorul Direcţiei Reglementare din cadrul ANCOM, Eduard Lovin, la Gala „Comunicaţii Mobile”:
– Utilizatorii activi de telefonie mobilă se împuţinează, însă traficul de voce creşte
– Numărul cartelelor preplătite a scăzut cu 4,7%, la 13,4 milioane, în timp ce abonamentele au cunoscut o reducere de 1%, la 6,36 milioane pe segmentul clienţilor persoane fizice, şi de 0,01%, la 2,94 milioane, în cazul firmelor.
– Rata de penetrare a serviciilor de telefonie a scăzut cu aproape 4% faţă de decembrie 2011, la 119,2%.
– Durata medie a unui apel a fost de 2 minute şi 24 de secunde, în urcare cu 7 secunde faţă de sfârşitul anului 2011, în timp ce traficul mediu lunar realizat de un utilizator activ a crescut cu 8,3%, la 3 ore şi 42 minute.
– Clienţii operatorilor telecom au transmis, în prima jumătate a anului, 6,7 miliarde de mesaje scrise (SMS), în creştere cu 11% faţă de decembrie 2011, din care 93,7% către alţi utilizatori din reţea.
– Traficul total de mesaje MMS a urcat cu 18,6%, la 7,1 milioane, iar numărul apelurilor video 3G a avansat cu 5,4%, la 0,95 milioane de minute.
Lovin anticipează pentru 2013 creşterea traficului de voce, stagnarea numărului de abonaţi şi scăderea tarifelor de interconectare.
Datele au luat în calcul atât abonamentele cât şi cartelele preplătite SIM active din portofoliile Cosmote România, Orange România, RCS&RDS, Romtelecom, Telemobil şi Vodafone România”,
Premiile “Comunicaţii Mobile” 2012
În cadrul galei au fost decernate și tradiționalele premii anuale.
Eu am luat premiul „Best Journalist/ Blogger – pentru calitatea şi persuasiunea cu care susţine dezvoltarea social-media în România”.
Premiul pentru Best CEO
Echipa ANCOM
pentru iniţierea şi gestionarea proiectului licitaţiei 4G
Best Telecom Operator 2012
Orange România
pentru cele mai bune performanţe financiare şi cel mai mare număr de clienţi mobili din România
Best Professional Association 2012
ANISP
Asociaţia Naţională a Internet Service Providerilor
Premiul de Excelenţă
Prof.dr.docent, acad. Solomon MARCUS
pentru întreaga activitate în câmpul cunoaşterii, de dezvăluire a ordinii ascunse a lumii la care lucrează deopotrivă arta şi ştiinţa
Premiul special
Producătorului român de sisteme informatice Maguay – pentru eforturi deosebite în promovarea şcolii şi practicii româneşti de integrare a echipamentelor hardware şi software şi pentru 20 de ani de activitate
Best IT&C Performance 2012
Companiei Lenovo pentru cele mai bune rezultate financiare pe anul 2012, într-un climat global recesionist
Best Book 2012 (beletristică)
pentru "Singurătatea vine pe Facebook"
Autor: Dan Mircea Cipariu
Best Book 2012 (SF)
pentru "Almanahul Anticipaţia 2013"
Editura Nemira
Best Book 2012 (ştiinţă)
"Internet şi domeniile.ro"
Doina BANCIU (coordonator) şi ICI Bucureşti
Best Technology 2012
4G/LTE (Vodafone România)
Best Tablet 2012
Noul iPad (gen. 4) de la Apple
Best Mobile Terminal 2012
Samsung Galaxy S III
Best Journalist/ Blogger
Victor KAPRA
pentru calitatea şi persuasiunea cu care susţine dezvoltarea social-media în România
Best Mobile Service 2012
Dolce Mobile TV
powered by Cosmote şi Romtelecom
Best Mobile Application 2012
TaxiBeet
Best Mobile Service 2012
Dolce Mobile TV
Best Mobile Platform 2012
Micropayment de la Simplus
Best R&D Project 2012
Companiei Mira Telecom
pentru Centrul de Cercetare – Dezvoltare de la Joiţa, judeţul Giurgiu
Best Content Platform
Seenow
Best Campaign 2012
Campania 112 de la STS
Neglijabil. Inseamna vreo 5000 de minute pe zi, deci mai putin de 5000 de oameni folosesc apelul video intr-o zi. Comparativ cu multele milioane de utilizatori GSM e insignifiant.