Generația Y (tinerii născuți după 1980) este de părere că a comunica în scop personal în tipul orelor de lucru este un drept, nu un beneficiu. Vor recompense imediate, sarcini clare și colegi de vârsta lor.
Compania în care preferă să lucreze trebuie să ofere următoarele beneficii:

  • posibilitatea de a integra viața personală în cea profesională
  • activități punctuale, orientate spre anumite obiective, care să le ofere libertatea de a alege când și unde lucrează
  • să lucreze în echipă și cu persoane de vârsta lor
  • o structură ierarhică orizontală (fără sau cu puține niveluri între management și angajați)
  • cerințe și task-uri clare, cu feedback constant
  • transparență
  • o relație apropiată cu superiorii
  • tehnologie de ultimă generație, în special în zona comunicării

Aceste concluzii au reieșit dintr-un  studiu al  Ericsson ConsumerLab – „Tinerii profesioniști de pe piața muncii”.
Studiul s-a axat, în principal, pe tinerii profesioniști între 22 și 29 de ani,  care lucrează în San Francisco și Silicon Valley, licențiați, ambițioși, vizionari și care se văd în viitor în poziții de conducere.

Generația Y integrează o mare parte a vieții personale în viața profesională, dar, în același timp, nu permite amestecarea vieții profesionale cu cea personală.
Deși tinerii generației Y își doresc să exceleze în profesie și să fie eficienți la birou, le este practic imposibil să-și lase deoparte viața personală în timpul serviciului. Astfel, își verifică în mod frecvent contul de Facebook, folosesc foarte des mesageria instant și trimit sau primesc constant mesaje pe dispozitivele mobile personale. Aceste lucruri sunt văzute ca un drept, nu ca un beneficiu.

„Tinerii Generației Y își doresc o relație apropiată cu superiorii lor și așteaptă să primească feedback constant, a declarat Ann-Charlotte Kornblad, Senior Advisor, Ericsson ConsumerLab.
Le displace ambiguitatea și se așteaptă la corectitudine din partea angajatorilor în toate aspectele legate de viața profesională. Un element cheie pentru mulți tineri ai Generației Y este păstrarea unui echilibru între timpul petrecut la birou și timpul liber, așa că își doresc de la angajatori soluții pentru a obține acest echilibru.”

Peste 45% din tinerii Generației Y își folosesc telefoanele personale, pentru care plătesc din buzunarul propriu, la birou.
Acest lucru înseamnă că tot ei plătesc pentru folosirea telefonului personal în interes de serviciu. Astăzi, doar 23% din Generația Y deține un telefon mobil (preponderent de tip smartphone) care este plătit parțial sau total de către angajator.

Mai mult decât atât, tinerii Generației Y sunt nerăbdători. Deoarece aparțin Generației Facebook, aceștia își doresc satisfacții și recompense instante. Astfel, au o toleranță scăzută față de modurile și canalele de comunicare care nu le asigură feedback imediat.

Studiul in extenso poate fi descărcat de aici.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close