babele start up

Vă povesteam cum că Chivas The Venture este cea mai mare competiție de antreprenoriat social din lume, iar startup-ul câștigător va primi ca premiu 1 milion de dolari pentru dezvoltare.
În acest moment au loc etapele naționale, în fiecare țară participantă, iar la începutul anului viitor, jurizarea finală, internațională.

Vă rog să votați Babele!
Un singur start-up dintre cele cinci selectate pe lista scurtă a Chivas The Venture România va merge în etapa internațională, iar eu am ales să-l susțin pe cel mai promițător dintre ele, Babele (accentul se pune pe a doua silabă).

Babele este un start-up latino, pentru că managementul este format dintr-un italian (Emanuele Musa – foto), un spaniol (Galo Aragoneses) și două românce (Ruxandra Creoșteanu și Raluca Marinescu).
Ideea s-a născut la Paris, dar Babele se dezvoltă la București de doi ani.

babele start up

Babele este o platformă online, colaborativă, în care se întâlnesc antreprenorii sociali cu mentori.
Funcționează ca un incubator online în care orice cetățean care vrea să susțină inițiative sociale poate să ajute startup-urile sociale să se dezvolte.

Să spunem că ai un start-up și vrei să obții consultanță pentru dezvoltarea afacerii sociale: îți faci cont pe Babele și completezi rubrici cu informații despre strategia startup-ului tău pentru care ai nevoie de feedback, idei, consultanță.
De cealaltă parte, pe Babele sunt active universități, incubatoare, fundații, investitori din lumea întreagă, care au nevoie de proiecte sociale, au experiență și resurse pentru investiții.
Cele două entități – antreprenorii sociali și organizațiile/stakeholderii relevanți – se întâlnesc pe platforma Babele și lucrează împreună, validează strategiile de business astfel încât impactul social să atingă potențialul maxim.
Acest start-up nu este unul apărut peste noapte, cu un business plan scris pe masa din bucătărie.
Este internațional, funcționează de peste doi ani și are peste 600 de antreprenori sociali din peste 100 de țări.
Statisticile arată că 60% dintre antreprenorii sociali înscriși pe Babele își îmbunătățesc modelul de business.

Povestea în acest clip:

Mie mi se pare că România nu se poate face de râs cu acest start-up și că poate avea șanse să câștige Chivas The Venture.
De aceea, va rog să-l votați aici. Durează o jumătate de minut.
Dacă vrei să afli mai multe despre acest start-up:
Pagina de Facebook Babele
Site Babele

1 Comment

  1. Multumesc pentru informatii. Am intrat sa votez. Sustin tot ce este pozitiv legat de antreprenoriat. Voi urmari cu interes acest blog. Sarbatori Fericite!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close