biserici de lemn din romania

Regizorul Kiki Vasilescu, cu care m-am intersectat în ceva colaborări pe vremuri la Media Pro, a lansat astăzi trailer-ul unui documentar care promite imagini spectaculoase și ilustrație muzicală pe măsură: „Biserici de lemn din România”.
S-au folosit intens dronele la filmare.

Coloana sonoară este semnată de un compozitor american și unul italian.

M-am documentat asupra instrumentelor muzicale românești utilizate în slujbele religioase, precum toaca, și am studiat game specific est-europene care s-ar potrivi stilului acestui documentar. Din acel punct am compus câteva teme pentru diferitele arii de interes ale filmului: lemnul, natura și unicitatea – spune compozitorul Brian Katona.

Prin acest documentar, producătorii pun pe harta turistică a țării construcții unice, monumente foarte valoroase din punct de vedere arhitectural și istoric, dar necunoscute publicului: biserica din Curechiu (jud. Hunedoara), din care a pornit răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, în 1784, biserica de lemn „Trei Ierarhi”, din Troaș (jud. Arad), biserica de lemn din Lunca Moților (jud.Hunedoara), cea din Deleni, (jud. Hunedoara), biserica de lemn din Urși (jud. Vâlcea), alături de cea din Leleasca (jud. Olt), din Igoiu (jud. Valcea), din Mlăceni și din Copăceni (ambele din Vâlcea)

„Biserici de lemn din România” va fi lansat în februarie, la Muzeul Țăranului Român.

Proiectul este o producție East Movies (casă de producție independentă, cu sediul în București și Los Angeles, specializată în producții TV și de cinema), cu regia semnată de Kiki Vasilescu, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și sprijinit de Muzeul  Țăranului Român, Fundația Pro Patrimonio și Ordinul Arhitecților din România.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close