drumul cetatilor

Acum trei ani, la începutul verii, am primit de la un copil un dar interesant, pe care îl privesc și acum din când în când, cu curiozitate.

La drum cu treabă prin Dobrogea. O vulpe a traversat speriată prin fața mașinii șoseaua pustie între două lanuri de grâu. Parcă voia să ne atragă atenția cum că mergem prea repede și că aveam de pierdut.
Într-adevăr, câțiva kilometri mai încolo, am dat peste ruinele cetății Capidava („cetatea de la cotitură” – în limba geților). Așezată pe malul Dunării, construită de geto-daci, întărită apoi de romani și transformată în castru, distrusă de goți, reconstruită de bizantini și părăsită definitiv la anul 1036 după ce pecenegii i-au dat foc.
A stat ascunsă sub pământ mai bine de 900 de ani, până ce arheologii au venit și au scos-o la lumină.

Ghizi la Capidava ne-au fost niște copii de-ai locului. Le-am dat la sfârșit fiecăruia câte un leu pentru osteneală, iar unul dintre ei mi-a strecurat un ciob de vas, cât o monedă, cu modele desenate în lut.
Cât să aibă ciobul acesta? Două mii de ani, o mie? Chiar nu contează, te îndeamnă oricum la visare: un strămoș de-al tău poate a băut apă, însetat, din acel vas sau poate a păstrat în el grâu pentru asprele ierni.

capidava drumul cetatilor

Când mai mergeți prin România e puțin probabil să vă taie calea o vulpe pentru a vă atrage atenția că vă cam grăbiți și nu veți vedea locuri interesante.
De aceea, merită să instalați aplicația mobilă „Drumul Cetăților” lansată de Bitdefender.

„Drumul Cetăților” te invită la descoperirea monumentelor istorice din România, de la dave dacice, cetăți și castele medievale, la biserici fortificate.
Aplicația care îi poartă pe utilizatori pe firul istoriei este disponibilă pentru orice terminal mobil cu sistem de operare Android sau iOS și poate fi descărcată gratuit din Google Play sau App Store.

drumul cetatilor 3 drumul cetatilor

„Drumul Cetăților” îți arată cele mai apropiate monumente istorice. Fiecare monument vine cu o scurtă descriere, cu o fotografie care să îl facă mai ușor de recunoscut și cu indicații rutiere pentru a-l descoperi.

Odată ajuns în apropierea unui obiectiv, utilizatorul poate da „check-in”, securizând astfel monumentul, și căpătând în același timp un rang medieval ce este răsplătit cu o soluție de securitate Bitdefender.
Instalează „Drumul Cetăților”, chiar dacă mai e până la vacanță. Îți va prinde bine la drum.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close