Închide

Ce vrei să cauți?

Cinci invitații de la Raiffeisen Bank la concerte Festival Enescu. Concurs

Poate nu ai avut ocazia să mergi până acum la un concert de muzică clasică. Sau poate nu ai mai fost de mult. Sau poate nu ai mai găsit bilete (sold out).
Raiffeisen Bank este pentru a doua oară Sponsor Platinum la Festivalul George Enescu, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică clasică din lume, și oferă prin intermediul acestui blog cinci invitații, fiecare pentru două persoane (doar nu o să mergi singur/ă), la cinci concerte excepționale:

Joi, 14 septembrie, ora 20.00. Orchestra Scala di Milano. Detalii program.
Sâmbătă, 16 septembrie, ora 19.30. Israel Philarmonic Orchestra. Detalii Program.
Miercuri, 20 septembrie, ora 19.30. Corul și Orchestra Filarmonicii „George Enescu”. Detalii Program.
Joi, 21 septembrie, ora 19.30. Orchestra e coro dell’Accademica Nationale di Santa Cecilia. Detalii Program.
Sâmbătă, 23 septembrie, ora 19.30. Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam. Detalii Program.

Ce trebuie să faci pentru a intra în tragerea la sorți:
1. Lasă un comentariu la acest post în care să menționezi un titlu de muzică clasică (concert, simfonie, arie de operă, piesă pentru pian/vioară) care îți place în mod deosebit. Caută o înregistrare cu respectiva piesă muzicală pe Youtube și inserează link-ul Youtube în comentariul tău. (Comentariile sunt moderate, așa că dacă nu apare imediat, nu te neliniști.)
Termen limită: duminică, 10 septembrie, ora 20.
2. Cu ajutorul random.org voi alege 5 câștigători. Aceștia vor primi biletele în ordinea reprezentațiilor de mai sus.

Later edit. Câștigătorii (fiecare, o invitație de două persoane) sunt:
1. Diana pentru Joi, 14 septembrie, ora 20.00. Orchestra Scala di Milano
2. Ioana Grigorescu Sâmbătă, 16 septembrie, ora 19.30. Israel Philarmonic Orchestra
3. Ioana N. Miercuri, 20 septembrie, ora 19.30. Corul și Orchestra Filarmonicii „George Enescu”
4. Cris Joi, 21 septembrie, ora 19.30. Orchestra e coro dell’Accademica Nationale di Santa Cecilia
5. Dobrescu Diana Sâmbătă, 23 septembrie, ora 19.30. Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam
Am dat adresele voastre de email organizatorilor. Veți fi contactați pentru detalii – cum primiți biletele.

 

Articole populare Ultima luna

54 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Ludovico Einaudi – Divenire
    https://youtu.be/X1DRDcGlSsE

  2. #2 Comentariu nou

    Simfonia a 7-a – Anton Bruckner!
    https://www.youtube.com/watch?v=3pioV8yB3iA

  3. #3 Comentariu nou

    Piese ar fi foarte multe, dar printre cele de suflet si in top se numara Pavana de George Enescu, cu cel mai cald si profund exemplu aici https://www.youtube.com/watch?v=-AkSjDREZnA.

    O alta ar mai fi Liszt – Campanella https://www.youtube.com/watch?v=WqrusoQ6xVM

    Si nu cea de pe urma Dvorjak, Simfonia a 9a, partea a 3a Allegro con fuoco https://www.youtube.com/watch?v=_9RT2nHD6CQ&t=2362s

    Enjoy y’all! 🙂

  4. #4 Comentariu nou

    Ascult cu mare placere George Enescu – Rapsodia Romana Nr. 1 (completa) dirijor Sergiu Celibidache
    https://www.youtube.com/watch?v=bZ1X8ieSjOM .Este maiestuos, cum se simte muzica, este incredibil cat talent si cata munca sunt transpuse in aceasta piesa de colectie!

  5. Mi se potriveste cel mai bine:)….Haydn – Simfonia nr. 82 în Do major Hob I:82 „Ursul” (1786): https://www.youtube.com/watch?v=OjQvhgnJ-oA

  6. #6 Comentariu nou

    Corul evreilor -Nabucco – Giuseppe Verdi
    https://youtu.be/JYfLDKGV0Yo

  7. #7 Comentariu nou

    Nimic nu se compara cu Bolero-ul lui Ravel, pentru momentele cand sunt mai low energy. Imediat ma aduce pe drumul cel bun. Interpretarea mea preferata, cea condusa de Celibidache: https://youtu.be/gy5Ve3338-E.

    P.S. Daca mi-as dori sa castig, mi-as dori din suflet sa fie biletul de pe 16 septembrie, pe care l-as face cadou cuiva care vrea tare sa o vada pe Khatia Buniatishvili 🙂

  8. #8 Comentariu nou

    P. I. Ceaikovski – Lacul lebedelor

    https://www.youtube.com/watch?v=hN7jgCcOvfw

  9. #9 Comentariu nou

    Largo Al Factotum din Barbierul din Sevilia – de Rossini
    https://www.youtube.com/watch?v=7qHZkkgowdY

  10. #10 Comentariu nou

    Marsul lui Radetsky este mereu aducator de voie buna 🙂
    https://www.youtube.com/watch?v=Hztw9y_pAvg

  11. #11 Comentariu nou

    Antonin Dvorak- Opera Rusalka, Aria- Song to the moon

    https://www.youtube.com/watch?v=Ry-iKGaKpmU

  12. #12 Comentariu nou
  13. Concertul pentru pian nr. 5 în Mi bemol major, Op. 73, al lui Ludwig van Beethoven (Concertul Imperial) :
    https://www.youtube.com/watch?v=7EcERd6E0ws

  14. #14 Comentariu nou
  15. #15 Comentariu nou

    George Enescu – Rapsodia Romana Nr. 1
    https://www.youtube.com/watch?v=bZ1X8ieSjOM

  16. #16 Comentariu nou

    Primul disc (de vinil) pe care l-am avut, prin clasa a 2-a cred, a fost cu ”Anotimpurile” lui Vivaldi, luat la mâna a doua din Cehoslovacia. Încă îl mai păstrez, deși este foarte tocit! A fost primul contact cu muzica clasică. De atunci am tot descoperit autori și interpreți, dar îmi voi aminti mereu de discul acela și cât de încântată am fost de muzica pe care-o auzeam 🙂
    https://www.youtube.com/watch?v=vBfHVdSehjg

  17. #17 Comentariu nou

    Saint-Saens – Carnival of the Animals

    https://www.youtube.com/watch?v=5LOFhsksAYw

  18. #18 Comentariu nou

    Tchaikovsky – concertul de vioara & pian: https://www.youtube.com/watch?v=tnSt3hqcT6M

  19. #19 Comentariu nou

    Tchaikovsky – concertul de vioara & pian: https://www.youtube.com/watch?v=tnSt3hqcT6M

  20. #20 Comentariu nou

    Multumesc pentru sansa!Mi-am dorit sa vad concertul din 14.09.2017 de la Sala Palatului cu David Garret!

  21. #21 Comentariu nou

    DAVID GARRETT: Capriccio No. 24/ N. Paganini

    https://www.youtube.com/watch?v=qVrkc6zRzEE

  22. #22 Comentariu nou

    Alexander Borodin – Prince Igor
    https://www.youtube.com/watch?v=CzmIu-VjRCM

  23. #23 Comentariu nou

    Claude Debussy – Clair de lune
    https://www.youtube.com/watch?v=DBl2ClXzt3U

  24. #24 Comentariu nou

    Piotr Ilici Ceaikovski – Lacul lebedelor
    https://www.youtube.com/watch?v=hN7jgCcOvfw

    Si piesa preferata, cu voce:
    André Rieu feat. Carmen Monarcha – O Mio Babbino Caro
    https://www.youtube.com/watch?v=-rtnhtGyfWA

    Multumesc!

  25. #25 Comentariu nou

    Haydn – simfonia 59: https://youtu.be/VNhmhBp8uSw

  26. #26 Comentariu nou

    Ketelbey – Într-o piața persana
    https://youtu.be/pY9rHa75UHs

  27. Mulțumim pentru oportunitatea oferită. Fiica mea a fost miercuri a susținut examenul de diferența și a fost admisă la colegiul George Enescu -secția pian. Noi venim din Galați unde Ioana a fost eleva la liceul de arte Dimitrie Cuclin.
    Piesa de Brahms este una din preferatele ei.
    Va mulțumim !
    https://m.youtube.com/watch?v=l0iJbHSMsT8

  28. #28 Comentariu nou

    Imi place nespus de mult Rapsodia Romana a lui Enescu (link https://www.youtube.com/watch?v=fwxuMDxT9Dw in inregistrarea din 1978 Maestrului Celibidache de la Ateneul Roman) si nu numai pentru ca Festivalul se numeste Enescu si nici pentru ca sunt nationalista, ci pentru simplu fapt ca este o piesa autentica si extrem de complexa.

  29. #29 Comentariu nou

    Simfonia „Lumea noua” (New World) a lui Dvorak.
    https://www.youtube.com/watch?v=_9RT2nHD6CQ

  30. Richard Wagner – Intrarea Zeilor în Valhalla
    https://youtu.be/VRuzygHFdoQ

  31. #31 Comentariu nou

    Ciaccona del Paradiso e del Inferno – Anonymous – Philippe Jaroussky & L’Arpeggiata

    https://www.youtube.com/watch?v=EZ-VsKB_tNw

  32. #32 Comentariu nou

    Haydn – Simfonia nr. 82 în Do major „Ursul” (1786)
    https://www.youtube.com/watch?v=Gv7nmLVny0w

  33. #33 Comentariu nou

    Ascult adesea Reqviemul de Mozart
    https://m.youtube.com/watch?v=neDnpgZPPvY

  34. Am multe preferate insa mi-a placut povestea de la Despartirea – Simfonia nr. 45 de Joseph Haydn cunoscunta si sub numele de Simfonia Lumanarilor.

    https://www.youtube.com/watch?v=0lLa_W0Hm_Q

    Haydn era capelmaistru al orchestrei care canta la castelul unui print . Printul avea atatea serate la castel incat uitase sa-i mai lase pe membrii orchestrei sa plece acasa, desi le promisese. Acestia s-au plans lui Haydn, care a imaginat o metoda ingenioasa pentru a-i aduce aminte de promisiune.

    Cu ocazia urmatorului concert la castel, s-a ascultat in premiera Simfonia „Despartirea”. Dupa ce Haydn a inversat un presto cu un adagio, pe parcursul acestuia din urma s-a intamplat un lucru nemaivazut. Al doilea muzician care canta la corn a stins lumanarea si a parasit scena, lucru urmat rand pe rand de toti membrii orchestrei, pana cand pe scena au ramas doar 2 violonisti, inconjurati de intuneric.

    Am retrait momentul cu plecarea membrilor orchestrei si stingerea luminilor in 2015, la un concert pe scena Filarmonicii Oltenia Craiova. Magic. Am lasat detalii in link-ul de la semnatura. Spor!

  35. #35 Comentariu nou
  36. #36 Comentariu nou
  37. #37 Comentariu nou

    De fiecare data cand rasare soarele, in Vama Veche, la Stuff, se canta Bolero – https://www.youtube.com/watch?v=LwLABSm0yYc

  38. #38 Comentariu nou

    De puțină vreme ascult ” în buclă” pe youtube înregistrări cu Cecilia Bartoli.
    Mai ales Ariodante de Haendel
    https://m.youtube.com/watch?v=atqfqt3aDes
    O adevărată muziciană ce pune pasiune in fiecare notă.
    Chapeau bas !

  39. #39 Comentariu nou

    Nocturna nr.2 op.9- Chopin
    https://youtu.be/9E6b3swbnWg

  40. #40 Comentariu nou

    Din cand in cand ma delectez – https://youtu.be/b5Pn1X1_a64

  41. #41 Comentariu nou

    Chopin – Nocturne op. 9 No. 2 – https://www.youtube.com/watch?v=9E6b3swbnWg

  42. #42 Comentariu nou

    Preferatul meu este concertul pentru pian şi orchestră nr. 1 în si bemol minor de Ceaikovski https://www.youtube.com/watch?v=Ybg2BEy_pu0

  43. #43 Comentariu nou

    Bethoven – Simfonia a 5-a

    https://youtu.be/6z4KK7RWjmk

  44. #44 Comentariu nou

    Aria Habanera din Carmen. Interpretarea Mariei Callas este deosebita
    https://www.youtube.com/watch?v=3rjOrOt6wFw

  45. #45 Comentariu nou

    Concertul pentru pian nr.23 de Mozart
    https://m.youtube.com/watch?v=GDpHIqjwqcs

  46. #46 Comentariu nou

    Rachmaninoff – Piano Concerto No. 3
    https://www.youtube.com/watch?v=1TJvJXyWDYw

  47. #47 Comentariu nou

    Giuseppe Verdi’s „La Traviata”
    https://youtu.be/N3sLHPjkpNE
    si faptul ca se incearca aducerea operei in mijlocul oamenilor

  48. #48 Comentariu nou

    Concertul de pian pentru mâna stângă – Ravel

    https://youtu.be/KJTUUKAdZDU

  49. #49 Comentariu nou

    Bach – Variatiunile Goldberg
    https://www.youtube.com/watch?v=QCr4xMjlpMU

  50. #50 Comentariu nou

    Il ador pe Șostacovici, dar in special ador Simfonia nr. 4 cantata si acum doi ani la Enescu de Berlin Philharmoniker si dirijata de Sir. Simon Rattle.

    https://m.youtube.com/watch?v=cx5UaMr9V-Y (varianta completa e pe Digital Concert Hall)

  51. #51 Comentariu nou

    Chiar daca pentru unii prea comuna pt mine Anotimpurile de Vivaldi imi aminteste de discurile de vinil din casa bunicilor https://youtu.be/GRxofEmo3HA

  52. George Enescu – Rapsodia Romana Nr. 1

    https://www.youtube.com/watch?v=f5yyQMsa0Rc

  53. #53 Comentariu nou

    Later edit. Câștigătorii (fiecare, o invitație de două persoane) sunt:
    1. Diana pentru Joi, 14 septembrie, ora 20.00. Orchestra Scala di Milano
    2. Ioana Grigorescu Sâmbătă, 16 septembrie, ora 19.30. Israel Philarmonic Orchestra
    3. Ioana N. Miercuri, 20 septembrie, ora 19.30. Corul și Orchestra Filarmonicii „George Enescu”
    4. Cris Joi, 21 septembrie, ora 19.30. Orchestra e coro dell’Accademica Nationale di Santa Cecilia
    5. Dobrescu Diana Sâmbătă, 23 septembrie, ora 19.30. Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam
    Am dat adresele voastre de email organizatorilor. Veți fi contactați pentru detalii – cum primiți biletele.

  54. #54 Comentariu nou

    Multumesc mult.
    Acum de abia astept sa primesc invitatiile si sunt nerabdator sa ajung la concert.

Adaugă comentariu