cloud internet

Din această toamnă, studenții români de la universitățile tehnice pot participa la Huawei ICT Competition, important concurs internațional de competențe tehnice organizat de Huawei Enterprise.

Huawei ICT Competition este parte a Huawei Academy, un complex program internațional, prin care studenții sunt încurajați și stimulați să își completeze nivelul educațional și să obțină certificări în zone tehnice esențiale, ca rețelistica (Routing & Switching, WLAN, securitate) și cloud (stocare, cloud computing, big data, IoT si AI).

Huawei ICT Competition a înregistrat la ediția 2017 peste 40.000 studenți din 800 de instituții superioare de învățământ din 32 de țări – asta ca să ne facem o idee despre amploarea programului.

cursuri online

Așadar, anul acesta, competiția se va organiza pentru prima data în România, iar studenții, sub coordonarea profesorilor din 12 universități (din 10 orașe din țară) vor avea ocazia să își completeze studiile universitare cu noțiuni și competențe IT&C de ultimă oră:


Competență Curs Certificare Huawei
 

rețelistică

Routing & switching HCNA – R&S
WLAN HCNA – WLAN
Securitatea rețelei HCNA – Security
 

Tehnologia informației

Stocare HCNA – Storage
Cloud HCNA – Cloud
Big Data HCNA – Big Data
Management IT Introducere ITC HCNA – Applicable

Certificări internaționale

Important pentru viitorul profesional al studenților este faptul că după prima etapă a Huawei ICT Competition (adică după înregistrare și învățare), studenții pot obține certificări recunoscute internațional.

Ediția 2018-2019 a Huawei ICT Competition are trei etape:

  1. Înregistrarea studenților și studiul online, în perioada noiembrie 2018 – ianuarie 2019,
  2. Etapa de certificare online, în perioada ianuarie – februarie 2019
  3. Competiția națională, desfășurată în Iași, în luna martie 2019

Echipele de studenți și profesori coordonatori câștigătoare național vor participa la competiția internațională din Shanghai, în luna iunie 2019.

Cursurile Academiei ITC Huawei au loc online pe platforma dedicată, unde găsiți de asemenea informații complete despre înscriere și desfășurare.

Lansarea competiției din cadrul Academiei ITC Huawei a avut loc la Facultatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, unde Huawei a creat un hub pentru pregătirea studenților în rețelistică și cloud.

„În contextul în care inovația este una dintre valorile companiei Huawei, divizia Enterprise dezvoltă tehnologii de ultimă generație precum SDN (Software-Defined Networking), Cloud, Big Data și IoT cu scopul de a construi o platformă deschisă, un mediu în care să educăm și să pregătim generații viitoare de specialiști în domenii vitale.”, spune Kevin Liu, CEO Huawei România.
________________________

Despre Huawei
Huawei este un furnizor mondial de top în domeniul soluțiilor tehnologiei de informații și comunicare (ICT). Cei 180.000 de angajați Huawei la nivel mondial sunt dedicați creării de valoare maximă pentru operatorii telecom, companii și consumatori. Soluțiile, produsele și serviciile ICT Huawei sunt utilizate în peste 170 de țări și regiuni, deservind peste o treime din populația lumii.
Fondată în 1987, Huawei este o companie privată deținută integral de către angajații săi.

Pentru mai multe informații, vizitați Huawei online, pe www.huawei.com, sau urmăriți conturile:

http://www.linkedin.com/company/Huawei
http://www.twitter.com/Huawei
http://www.facebook.com/Huawei
http://www.google.com/+Huawei
http://www.youtube.com/Huawei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close