Sunt fan Logitech (companie elvețiană, dacă nu știai) încă de pe vremea când am descoperit cum trebuie să sune muzica cu adevărat bine mulțumită unor căști profesionale Ultimate Ears, brand din portofoliul companiei.
Azi povestim despre două gadgeturi Logitech premium care vor sosi pe piață în primul trimestru al anului viitor.
Logitech Zone True Wireless Bluetooth earbuds
Căști pentru business dar și pentru relaxare. Deștepte, țin cu confortul tău: se conectează concomitent la computer (prin USB receiver) și telefon (prin Bluetooth). Promit claritate de cristal la captarea vocii, indiferent de mediul în care te afli, datorită sistemelor sofisticate de reducere a zgomotului ambiental, a procesării dinamice și a celor trei microfoane din fiecare cască. Unul dintre microfoane captează vocea prin conducție osoasă. Zone True Wireless earbuds pot fi controlate și personalizate prin aplicație mobilă Logi Tune. Pe partea de audio, sistemul ANC hibrid blochează zgomotele care te împiedică să te concentrezi, în timp ce Transparency Mode este util pentru a discuta și a auzi în același timp oamenii din jur și traficului fără să îți scoți căștile.
Certificate Microsoft Teams, Zoom, Webex Teams, Google Meet, căștile Logitech Zone True Wireless Bluetooth promit și redarea muzicii la calitate premium, că doar nu o să stăm tot timpul în discuții telefonice.
Ordine pe birou și productivitate mai mare cu Logi Dock
Tot pentru începutul anului viitor, Logitech ne-a pregătit un docking station all-in one, multifuncțional, util mai ales pentru cei care lucrează de acasă.
Logi Dock pe numele său, conectează și încarcă până la cinci periferice USB și două monitoare, înlocuiește încărcătoarele și cablurile de alimentare inutile și face astfel ordine pe birou. Indiferent dacă folosești un Mac, PC sau Chromebook, Logi Dock funcționează cu laptopurile care acceptă USB-C cu DisplayPort Alt Mode. Logi Dock poate furniza până la 100 W de energie pentru a încărca laptopurile și pentru a conecta surse video și monitoarele externe. Ca să-ți faci o idee despre cât de multe face, avem un video de 30 de secunde:
Îl poți integra cu calendarul și să intri în videoconferință prin simpla apăsare a unui buton. Vei convinge mult mai ușor interlocutorii în ședințele virtuale, datorită faptului că având șase microfoane încorporate, vocea ta se va auzi perfect.
Este certificat de toate platformele importante de videocall.
Dacă lucrezi mai bine pe muzică, Logi Dock e alături de tine, livrând un sunet de calitate.
Nu faci deloc rău dacă treci aceste două produse premium, cu raport calitate/preț excelent, pe lista de achiziții de început de an. Pentru precomenzi trimite mesaj la adrian.buduru/@/asbis.ro.
ASBIS este distribuitor Logitech în România.

1 comentariu Adaugă comentariu
Interesanta recomandare, multumesc pentru review!