„Sistemul electoral s-a discreditat de mult. Nimic nu poate garanta că omul pe care l-am ales va îndeplini ceea ce a promis. Trebuie găsit un alt sistem. E nevoie de o loterie. O alegere aleatorie a cetățenilor. Oricum, nu există vreo garanție că omul a fost ales pentru faptele lui și nu pentru că a avut o campanie de comunicare bine pusă la punct de cei de la PR.
În concluzie, sunt aleși nu cei care pot conduce statul, ci cei care doresc să-l conducă. Și astea sunt două lucruri absolut diferite. În esență, guvernarea este ridicată la rang absolut, totul se învârte în jurul acestei guvernări.
Odată cu apariția loteriei, nu vor mai avea rost controlul mass media, cumpărarea voturilor, scormonirea în gunoi în căutarea materialelor compromițătoare, toate fleacurile astea. Iar votarea să fie transferată la sfârșitul guvernării, dacă președintele a fost bun – să se ducă la pensie, dacă nu – la pârnaie. Deși pârnaia e, desigur, exces de zel, dar o răspundere oarecare trebuie să fie. Funcția prezidențială să fie o datorie sfântă de a servi patria, ca omul să știe, încă de pe băncile școlii, că poate ajunge în scaunul prezidențial.”
Din ideile unui filosof rus contemporan, expuse musafirilor cu care se îmbată, într-un bloc de la periferia unui trist oraș postsovietic (oraș în care, de pildă, e greu să deosebești oamenii din stația de autobuz – care e fără adăpost și care se duce la lucru), în vremurile lui Putin.
Petrovii în vremea gripei, de Alexei Salnikov, este cel mai bun roman peste care am dat în ultimul an și câștigător al câtorva premii pentru literatură în Rusia. Dacă ți-au plăcut clasicii ruși, îți va plăcea și acesta, mai ales că unele pasaje îți aduc aminte și de România contemporană.
