O poveste, o fabulă video, produsă de echipa organizatoare a conferinței internaționale The Power of Storytelling (București, 17-18 octombrie).
Patru minute despre cum poate fi schimbată viața unei comunități dacă înveți cum să comunici altfel decât prin comunicate și materiale de presă lemnoase, de pildă.
Vezi clipul următor, la care s-a muncit mult, cu voice-over în engleză, pentru că acestă conferință se va desfășura în respectiva limbă.
Mai sunt disponibile doar locuri pentru prima zi a conferinței internaționale (17 octombrie), când ne vor vorbi trei câștigători și nominalizați de Pulitzer:
- Cum asculți cu adevărat – Jacqui Banaszynski, câștigătoarea unui Premiu Pulitzer pentru unul dintre primele articole de profunzime despre efectele HIV/SIDA, va vorbi despre darul de a asculta oamenii și despre cum să fim mai empatici atunci când luăm interviuri.
- Cum folosești mituri și povești în marketing – Jonah Sachs, autor și specialist în marketing, va vorbi despre construirea unui brand autentic folosind mituri, arhetipuri și metafora călătoriei eroului.
- Cum inovezi în mediul online – Amy O’Leary, reporter și specialist digital al New York Times, ne va arăta cum să folosim instrumentele lumii digitale ca să construim povești mai bune.
- Cum descoperi povești în viața de zi cu zi – Lisa Pollak, și ea câștigătoare de Pulitzer, ne va arăta cum să găsim și să scriem povești extraordinare despre viața de zi cu zi a oamenilor.
- Cum scrii despre experiențe personale – Kelley Benham French, nominalizată la Pulitzer, va vorbi despre provocările întâlnite atunci când îți scrii propria poveste.
Fly Off The Wall from The Power of Storytelling on Vimeo.
Partenerii ediției din acest an:

1 comentariu Adaugă comentariu
Fantastica prezentare a unui eveniment…Ideea chiar contează…dar si realizarea e de invidiat…