Comoara din Carpați

Mașina cotește pe o străduță și zăresc un decor de film postapocaliptic.
Rămășițele Combinatului Siderurgic Reșița, unde focul care topește fierul arde neîntrerupt de un sfert de mileniu, de la 1771.

Ceaușescu, megaloman, l-a transformat într-un colos. Când a trebuit să treacă examenul rațiunii economice după 1989, combinatul a început să se clatine. Manageri proști.
A ajuns, epavă, în mâinile unor americani. A fost și mai rău.

Acum e proprietatea rușilor care, se pare, că l-au adus pe profitabilitate, dar gloria de odinioară a apus. Combinatul topește doar fier vechi, cu personal puțin.

Reșița s-a cam depopulat și a sărăcit. O cafea bună, italienească, pe care la București o cumperi cu cel puțin 12 lei, aici costă 4 lei. Un apartament de reșițean plecat în Italia la muncă poate fi închiriat chiar cu 50 de euro pe lună.

Hale uriașe, ruginite, cu geamuri sparte, din care răzbat bubuituri industriale infernale. Un șir de case chiar lângă monstrul industrial îmbătrânit.
Strada Furnalelor.

La numărul 12, pe poartă este prinsă sigla organizației internaționale pentru conservarea naturii World Wide Fund for Nature (WWF), cu celebra imagine a ursului Panda.
Ciudat! Ce șansă poate avea natura în acest peisaj de zgură?
Ei bine, natura își vede de ale ei, cu condiția ca oamenii să o lase în pace și să nu o calce în picioare. Are forța ei teribilă de cucerire și regenerare.

Ce-i frumos în Reșița: dealurile împădurite care coboară până la ferestrele blocurilor.
Dealuri de pe care se strecoară acum și vulpile în oraș, să bea apă din băltoace și să scotocească în gunoaie.
Iar dacă mergi spre sud, pe o șosea impecabilă, dai peste un rai.
Dar despre asta vă voi povesti mai târziu.

Raluca și pisicile sălbatice

Ne deschide Raluca Crîsta, project manager.
Dacă aș avea o firmă de lobby, i-aș face o propunere de angajare de nerefuzat. Are un fel de-al ei, relaxant, de a zâmbi când povestește despre negocieri, strategii sau situații care pe majoritatea dintre noi ne-ar înfuria.

Raluca, îmi spui care e animalul tău preferat și cum ai ajuns să-l iubești?

Pisica sălbatică.
Sunt anumite derogari la vânătoarea animalelor ocrotite – urs, lup, râs și pisică sălbatică. Dacă se dovedește că fac pagube, vânătorii primesc dreptul de a împușca un număr de exemplare.
Pe mine m-a revoltat – ce rău pot face „mâțele” astea? Și am început să mă documentez, am stat de vorbă cu vânători, cu biologi şi am înţeles. Concluzia: e un animal tare deștept! Am văzut-o prima oară într-o parcelă cu porumb, venise să vâneze șoareci.

Natura sălbatică cu mai multe moașe

La sud de Reșița, până la Dunăre, și în drepta, până dincolo de Munții Retezat, se întind niște ținuturi fantastice: patru parcuri naționale plus un parc natural şi un sit Natura 2000, care, la rândul lor, cuprind arii strict protejate. Este, poate, cea mai spectaculoasă parte a Carpaților.

Astfel de rezervații sunt, din punct de vedere legal, ca un copil cu mai multe moașe: de apărarea și conservarea lor, pe lângă administraţiile proprii, se ocupă o mulțime de instituții, printre care ocoalele silvice, gestionarii de fonduri de vânătoare, administratorii de apă, agențiile de resurse minerale, APIA etc.
E ușor de imaginat cât de coerent este managementul acestor rezervații și cât de mare este șansa ca instituțiile implicate să își arunce pisica una alteia când apare câte o problemă.

Filiala Reșița a WWF

Mulțumită unei finanțări venite de la Programul de Cooperare Elvețiano-Român*, s-a înființat filiala Reșița a WWF, cu un program clar – „Sălbăticia din Carpații de Sud-Vest, bogăție pentru oameni”.
Printre rațiunile de a exista ale acestei filiale este și aceea de a lămuri și de a pune în ordine ce trebuie făcut mai departe pe cele 300.000 de hectare, teritoriul însumat al acestor arii protejate din sud-vestul Carpaţilor.
Altfel spus, care ar fi drumul bun și clar al managementului pentru o bogăție fragilă și fabuloasă a României: peisaje, plante, animale, păsări, oameni cu tradiții milenare, rămase nealterate.

Ce înseamnă sălbăticie și de ce merită să o conservăm

Au mai rămas puține zone sălbatice în Europa, în care viața naturii să curgă firesc, ca la începuturile timpului. În care nici viața speciilor de animale și păsări, nici peisajul să nu fi fost modificate substanțial de om și de activitățile lui.
Chiar sălbatice, aceste zone sunt populate de oameni. Pot ajunge aceștia în sfârșit prosperi, după ce majoritatea încearcă de generații sărăcia?

„Împreună cu partenerii noștri de la WWF Elveția am început un studiu, ca să vedem ce înțeleg oamenii din zonele protejate și autoritățile despre subiectul sălbăticie, cu ce-i ajută, cu ce-i încurcă – explică Raluca Crîsta.

Rezultatul a fost îmbucurător: oamenii au o atitudine pozitivă legată de frumusețile naturale care trebuie păstrate, dar totodată doresc o dezvoltare economică pe termen lung pentru ei.
Și asta pentru că până acum au văzut mai mult abuzuri, care îi deranjează foarte tare: vine o companie din exterior, considerată „investitor”, angajează doi oameni din sat ca paznici, iau tot – lemn, resurse minerale, distrug drumurile și pleacă. Lasă prăpăd în urmă, iar oamenii din zonă nu se aleg cu nimic.

Locuitorii care dețin terenuri în zonele protejate au restricții, dar nu primesc nici un fel de plăți compensatorii, deși legea și Constituția le dă dreptul. Statul a constatat pur și simplu că sunt prea mulți și a sistat aceste plăți.
Și aici intervine frustrarea lor: cum adică, vii tu pe pământul meu și îmi spui că nu am voie să fac una-alta, dar nu-mi oferi nimic în schimb?

Plus că locuitorilor din zonele protejate nu li s-a prea explicat clar ce au voie, ce nu și, mai ales, de ce.
Iar aceste explicații trebuie să fie mai complexe, pentru că nu e suficient să le spui că trebuie să protejeze un tufiș sau o pasăre, deoarece în natură totul este coerent, legat și fragil; un dezechilibru mic poate duce la efecte catastrofale.”

Șansa de fi și prosper, și prieten cu natura

Zona Carpaților de Sud-Vest este fabuloasă, cum spuneam.
Diversitatea culturală, atât de promovată de Uniunea Europeană, există aici de sute de ani. Comunitățile croate, germane, cehești, sârbești şi desigur româneşti trăiesc în armonie, dar în acelaşi timp îşi păstrează identitate culturală şi limba.
Cătune cocoțate pe stâncă la care ajungi după ce te cațeri pe scări de lemn, sau după ce străbaţi la pas un drum lung şi greoi pe dealuri, peste ape şi munţi, locuri izolate în care viaţa este simplă şi autentică.
Sunt sate în care se păstrează modul ancestral de a face agricultură.

Pentru turiștii veniți dintr-un Occident tehnologizat toate acestea sunt atracții pentru care ar plăti ca să le experimenteze.

”Turiștii străini vor să vadă cum se mulge vaca, vor să se plimbe cu căruța, vor să mănânce fructe din pomi care nu au fost stropiți cu chimicale nicioadată, să dea cu coasa – să vadă dacă ar putea supraviețui în condițiile acelea.
Sau vor să învețe despre natură, care este comportamentul unor animalelor sălbatice, cum funcționează ecosistemele.
Dacă îi ghidăm noi, cei care cunoaștem locurile și oamenii, o pot face. Dar dacă vin neorganizat, nu au nicio șansă, pentru că nu există puncte de informare funcţionale, nu există o activitate turistică pusă la punct.
Plus că nu în toate satele oamenii sunt obișnuiți să lucreze împreună, să se ajute şi să se bazeze pe oameni de încredere.

Acum, noi încercăm să realizăm un pilot de organizare turistică, pentru că exemple de turism atractiv, prietenos cu mediul există, cum este cel din Podișul Hârtibaciului. Nu trebuie decât să-l luăm cu copy-paste și să-l ducem în alte zone protejate – povestește Cătălin Gavrilă, specialist comunicare WWF.
Putem să-i îndrumăm pe oamenii locului pe drumul cel bun pentru că am văzut ce trebuie făcut.”

Manual alternativ și avocat al sălbăticiei în fața Regiei Naționale a Pădurilor

Cea mai importantă datorie pe care o avem, dacă vrem să salvăm Pământul, este să educăm” – spunea Sir Peter Scott, fondator WWF.

WWF Reșița a reușit să creeze în școlile din zonă câteva cluburi de rangeri pentru protejarea naturii. Sunt instruiți nu numai elevii, ci și profesorii.
Va apărea astfel un manual alternativ despre sălbăticie, pentru lecții extrașcolare sau ore de dirigenție.

Dar activitatea principală a WWF este cea de lobby și strategie, de avocat al sălbăticiei în fața autorităților și a organizațiilor de vânători. Unii îi bagă în seamă, alții nu, dar WWF merge înainte.

Recent, organizația a încheiat un parteneriat cu Regia Națională a Pădurilor pentru studierea și crearea unor coridoare ecologice – zone esențiale pentru deplasarea și sănătatea genetică a animalelor sălbatice, care să conecteze ariile protejate din Carpaţii de sud-vest.
Dacă acum ariile protejate sunt copii cu prea multe moașe, WWF Reșița se străduiește să pună bazele unei administrări coerente a acestora.

Resălbăticirea zimbrilor

Probabil că ați văzut zimbri la zoo sau în țarcuri din rezervații. Mândrele și emblematicele animale de pe vremuri au ajuns azi ca niște vaci.
WWF Reșița sprijină reintroducerea acestora, ca animale sălbatice în Munții Țarcu. Au fost aduși mai întâi 17 zimbri din diverse țări europene, care, după adaptare, sunt lăsați în libertate. Luna aceasta va mai sosi din Europa un transport de 14 exemplare, iar dacă programul continuă în anii care vor veni, am putea avea în Munții Țarcu o populație de 500 de zimbri.

Fără lanțuri, cu luciditate

Mi-a plăcut că activiștii WWF Reșița nu sunt din specia ecologiștilor care se leagă cu lanțuri de gardul Ministerului Mediului.
Au pornit metodic să construiască bazele conservării coerente a zonelor sălbatice și să dovedească că omul poate ajunge să trăiască decent și fără să facă prăpăd în jurul lui.

Foto: Cătălina Filip

Documentarea pentru acest articol a fost realizată cu sprijinul Programului de Cooperare Elvețiano-Român.

* Programul de Cooperare Elvețiano-Român administrează Contribuţia financiară pentru România, aprobată de către Parlamentul elveţian în anul 2009, în valoare de 181 de milioane de franci elvețieni, ca parte a participării Confederației Elvețiene la reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene.
Sunt finanțate peste 250 de proiecte, selectate din perspectiva relevanței lor pentru dezvoltarea României: promovarea creșterii economice și susținerea mediului de afaceri, îmbunătățirea condițiilor de muncă, promovarea gestionării durabile a energiei, îmbunătățirea siguranței și securității publice, educație, cercetare și susținerea societății civile.