Anul acesta am parcurs, alături de vechea mea colegă fotoreporterul Cătălina Filip, câteva mii de kilometri prin România, în căutare de povestiri altfel. Au fost drumuri grele dar reconfortante, pentru că mi-au dat curaj în privința viitorului. Știu, poate ceea ce spun acum sună doar ca niște vorbe frumoase și atât. Însă sunt oameni în țara asta care se străduiesc…
Un diplomat străin, după ce a văzut drumul construit de Cornel Stanciu cu doar câțiva oameni: - Domnule Stanciu, nu vreți, vă rog, să vă ocupați puțin și de construcția autostrăzilor în România? Păreți foarte potrivit! Cum vii dinspre Brașov și treci de comuna Bunești, trebuie să ignori peisajul și să încleștezi volanul: ai intrat pe, probabil, cel mai prost…
- Doamnă, copilul dumneavoastră are nevoie de terapie. - Adică, ce vreți să spuneți, că am făcut un copil handicapat? Plecați de aici! La începutul verii, pe drum de la Bacău spre sud-est. Dealuri blânde, sate rare, oameni puțini. Câte o troiță cu flori artificiale la răscruci. Aproape că te gândești că nu ar fi tocmai rău să te muți…
Personajele pe care le vedeți în fotografie sunt doi români și un elvețian care acționează împreună o pompă de stins incendii de la anul 1900, aflată ca exponat istoric la Muzeul Național al Pompierilor - Foișorul de Foc. Imaginea este o metaforă potrivită pentru un proiect comun România-Elveția care va salva, ani de acum încolo, multe vieți, locuințe, păduri. Sună…
Mașina cotește pe o străduță și zăresc un decor de film postapocaliptic. Rămășițele Combinatului Siderurgic Reșița, unde focul care topește fierul arde neîntrerupt de un sfert de mileniu, de la 1771. Ceaușescu, megaloman, l-a transformat într-un colos. Când a trebuit să treacă examenul rațiunii economice după 1989, combinatul a început să se clatine. Manageri proști. A ajuns, epavă, în mâinile…
Telefonul mobil devine inutil chiar înainte de a intra în satul Mălâncrav din județul Sibiu. Semnalul dispare până la ultima linie. Câte un iepure sau câte un uliu se feresc în ultimul moment din calea mașinii, cu o expresie jignită de stăpâni ai locului, deranjați de omul care pătrunde pe tărâmul acesta al lor, cu dealuri molcome, împădurite. Poftești într-o…
Sonja Kunz a venit în România cu Crucea Roșie Elvețiană în 1992. Își pregătise bagaje pentru doi ani, cât plănuise să rămână în această țară din Est în care, după cum aflase, orfelinatele aduceau aproape cu niște lagăre. A venit pentru doi ani, dar a rămas, iată, 20 de ani. Locuiește tot la Ghimbav și coordonează în continuare Fundația PECA…
- Bunico, atunci când nu o să mai fii, unde te duci? - Dacă stai pe malul mării, în zare zărești vapoare. După un timp nu le mai vezi însă, pentru că trec dincolo de orizont. Asta nu înseamnă că nu mai există, ci doar că nu le mai vezi tu. Așa va fi și cu mine. Nu mă vei…
Deodată, într-o zi, îți înțepenesc picioarele și faci pipi pe tine. Nu contează vârsta. Poți să ai 15 ani, ori 60, ori 27. O tumoare pe coloană, un plonjon greșit în apă vara, o cădere de la înălțime, un accident vascular cerebral. Sau calci o secundă prea târziu pedala de frână. Și te trezești la spital cu jumătate de corp…