un oras fara sictir: istanbul

hotarare de ultim moment de a pleca pentru cateva zile in vacanta la istanbul.
stiam ca e orasul preferat al lui bobby, asa ca l-am convocat urgent la o cafea. m-a convins ca merita.
seara am intrat pe expedia.com (minunata inventie comertul asta online, cu conditia sa nu fie facut de romani) , am cercetat un pic, am gasit un konak (vechi de vreo doua secole – si intr-adevar, se va dovedi ca avea parfum de epoca), am rezervat o camera cu vedere la bosfor plus bilete de avion si la 3 ore de la iesirea din casa eram deja la istanbul.

oras imens, fata de care bucurestiul pare mititel. o parte in asia, alta in europa, racorite ambele de apele verzi ale bosforului. populatie egala cu a bulgariei, amestec de metropola occidentala si orient de secol 19-20. oameni prietenosi,  priceputi in a te servi cum trebuie pentru a te face sa scoti banul din buzunar. nicio urma de sictir, in restaurante, hoteluri, magazine, taxiuri, cafenele – asa cum se intampla in bucuresti si in general in romania.
printre cele cinci strigari pe zi  la rugaciune ale muezinilor care rasunau prin megafoane (timp in care muzica se oprea in restaurante), am descoperit un oras galagios, viu, agitat, placut, curat, prietenos, nostalgic, spectaculos, cu o multime de locuri in care sa stai sa visezi pufaind din narghileaua parfumata si sorbind din ceaiul tare.
un oras in care mi-ar placea sa traiesc…
si cum  de sfanta sofia, topkapi sau moscheea albastra ati auzit cu totii, am ales alte imagini din oras, evitandu-le pe acelea pe care le gasim in orice ghid turistic. plus un pic de muzica autentica.

in istanbul sunt sute de mii de pisici, unele razgaiate, cu bijuterii la gat, altele amarate, maidaneze, „locuind” chiar printre stancile de pe malul bosforului. legenda spune ca pisica a fost animalul preferat al lui Mohamed. caini n-am vazut decat vreo doi, comunitari grasi cu banut de identificare in ureche.
imaginea de mai sus e trasa intr-o cafenea. ca sa ocupi scaunul, ar fi trebuit sa dai mai intai pisica jos 🙂

…fiecare turc cu pisica sa…

rafinament turcesc: sa navighezi pe net la internet cafe, sorbind din cafea si pufaind din narghilea

am vazut destui turci care la chemarea muezinului se rugau inclusiv in strada.

intalnesti destule femei in vesmant traditional musulman, acoperite perfect din cap pana in picioare, cu o mica fanta pentru ochi sau nici macar atat. majoritatea sunt insa imbracate „evropeneste”

am ascultat la istanbul muzica interesanta. de pilda aceasta formatie cu sound traditional, karagunes. mi-a adus aminte de anton pann, ciocoii vechi si noi, phoenix samd. o puteti asculta aici (apasati pe „dinle” 🙂 merita!

la ceas de seara, dupa ce arsita s-a mai potolit, e placut sa iesi in strada si sa canti cu prietenii

cafeneaua genoveza. savurezi o cafea asezat la masuta sau tolanit pe perne. intr-un colt, daca dadeai pernele la o parte, puteai descoperi piatra de mormant a unui nobil genovez mort pe la 1200, aici la constantinopol.

turcii sunt mari amatori de ceai. negru, concentrat, dulce. il beau la orice ora, poate si pentru ca alcoolul e tolerat, dar in niciun caz binevazut

istanbulul aduce destul de mult cu bucurestiul in privinta cladirilor istorice. foarte multe sunt ruinate, lasate  in paragina. o idee pentru oprescu: lipscanii bucurestiului ar putea sa fie rebotezati (pentru ca si asa nu se ocupa nimeni de ei) istanbul

sunt multe strazi care te duc inapoi in timp, in secolul 19 de pilda

mozaic bizantin, secolul 12 din catedrala Sfanta Sofia, transformata de turci dupa caderea constantinopolului in moschee. in secolul 19, sultanul a acceptat ca mozaicurile crestine, acoperite cu tencuiala, sa fie din nou scoase la lumina. de atunci, simbolurile ortodoxe coexista cu cele islamice in Sfanta Sofia. mozaicul de mai sus este cea mai expresiva icoana a lui Isus pe care am vazut-o vreodata.

strazile istanbulului sunt cutreierate de o multime de vanzatori ambulanti, cu covrigi, porumb fiert sau copt pe jaratec, castane, alune, prajituri, fructe…

magazin de lampi arabesti

…rupt de orice mijloc de comunicare, fara TV, internet, presa, telefon mobil, am trait o uimire imensa sa vad intr-una din nopti luna plina, care luminase pana atunci magic apele bosforului… disparand aproape si transformandu-se intr-un disc rosietic.
aveam sa aflu la cateva zile ca fusese eclipsa. ( n-am avut trepied si nici obiectiv cum trebuie, dar ceva, ceva se zareste…

intamplarea miraculoasa a sporit fascinatia pe care mi-a trezit-o istanbulul. mi s-a intamplat de vreo trei ori sa fiu abordat in turceste si apoi sa mi se explice, cu scuze, ca arat a turc 🙂 ..apoi, de cate ori au navalit mahomedanii peste bietii nostri stramosi, nimic nu-i exclus 🙂

deocamdata atat. plec spre alte zari, iar cand ma intorc va voi povesti ce rusine pateste Stefan cel Mare, declarat sfant de romani, la istanbul. ma abtin deocamdata, ca sa-mi treaca sila fata de cei care accepta astfel de situatii.
pe curand.