Raluca van-Staden – inventatoarea anului 2010 premiată la salonul de la Geneva; Magnus Scheving – fondatorul „Oraselul Lenes”, cel mai popular serial pentru copii din lume; Adrian Bejan – profesor la Duke University, cu un doctorat obtinut la MIT; Adrian Stoica – cercetator NASA; Andrei Rosu – maratonist la Polul Nord.
Acestia si alti vorbitori de top (in numar de 13) vor veni poimaine, vineri, la TEDxBucharest, probabil cea mai importanta conferinta a toamnei.

Daca nu ajungeti la Crystal Palace Ballrooms, veti putea urmari evenimentul online pe site-ul TEDxBucharest, la calitate high definition (cu conditia sa aveti o conexiune  la o viteza decenta), datorita unei solutii de streaming video dezvoltata de Hostway.
Solutia va fi lansata oficial in curand, iar transmisia TEDxBucharest este prima demonstratie publica a acesteia.

„Am creat acest serviciu pentru publisheri. Pana acum nu au putut monetiza streamingul video la adevaratul potential, pentru ca toate solutiile erau foarte slabe si produsul livrat utilizatorilor finali efectiv nu merita sa fie urmarit sau platit. Acum insa, pot oferi video la aceeasi calitate ca la TV sau chiar mai bine. Asta inseamna ca vor putea dezvolta servicii pay-per-view sau de inchiriere video online.
In plus, ad-urile difuzate o data cu continutul vor fi mult mai bine targetate si vor genera ROI mai mare decat traditionalele reclame TV” – explica Flaviu Radulescu, General Manager Hostway Romania.

Mi se pare extraordinar ca datorita acestei solutii de streaming vom putea controla felul in care urmarim transmisia (e posibil sa se incerce acest lucru si la demo-ul prilejuit de TEDxBucharest), adica sa alegem imaginea si unghiul de filmare prin selectarea uneia dintre camerele video de la fata locului.
In orice moment al transmisiei, va fi posibila navigarea prin tot fluxul deja difuzat. Cu alte cuvinte, un utilizator care porneste stream-ul la jumatatea evenimentului, va putea oricand sa deruleze inapoi sau să revină la momentul curent.
Solutia Hostway este bazata pe tehnologie Microsoft, dar ruleaza si in Flash (Adobe), si in Silverlight (Microsoft). Daca aveti ambele softuri instalate, are prioritate Silverlight, pentru ca aceasta solutie consuma mai putine resurse.
Transmisia va functiona in orice browser, si pe computer, dar si pe orice device mobil care stie sa ruleze format video H264 – deci cam toate smartphone-urile. Pe iPhone si iPad, spre deosebire de alte device-uri smart, vom avea automat cea mai buna calitate video pe care o suporta conexiunea ta internet. Pe alte device-uri esti intrebat la ce rezolutie vrei sa vezi din cele disponibile si e rulata doar aceea.

Despre Hostway Corporation si Hostway Romania
Fondata in 1998, Hostway Corporation este una dintre cele mai mari companii de hosting la nivel global, cu prezenta in 13 tari. Are 15 datacentere, 17 centre operationale si peste 700 angajati. Servicii: inregistrare domenii, web hosting, colocare, servere dedicate, hosting SaaS. Servicii pentru 1,4 milioane de website-uri si peste 2 milioane de clienti din intreaga lume.
Filiala din Romania a fost lansata in martie 2006 si a devenit in scurt timp unul din cei mai importanti jucatori din piata locala de hosting. Printre clienti: BRD, Trilulilu, GSP, Antena 1, CANCAN, Realitatea-Catavencu, eMAG, National Geographic Channel.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close