Am fost aruncat brusc in apa ca sa invat sa inot.
Dupa ce ani intregi suprema perfomanta tehnica fusese aceea de a folosi masina de scris, intr-o zi din toamna anului 1994 am fost asezat in fata unui computer. Cineva (care nu prea avea timp de mine) mi-a explicat procesarea de text. Informatiile curgeau ca din mitraliera.
Dupa cateva ore am plecat acasa ametit, incapabil sa inteleg diferenta dintre save si save as 
.
Fiecare dintre noi avem cate o poveste interesanta despre prima experienta cu computerul.
Iar povestea ta poate aparea intr-un e-book colectiv, cu conditia sa ai un cont pe Facebook. Sa va explic.
Toshiba aniverseaza 25 de ani de cand a lansat comercial primul laptop din lume si ne invita sa compunem impreuna primul e-book regional scris pe Facebook.
Tema: Amintiri despre cea dintai experienta pe care am avut-o cu laptopul sau calculatorul.
In afara de Romania, la alcatuirea acestui e-book vor participa Bulgaria, Croatia, Grecia, Israel, Serbia si Slovenia.
Un numar de 25 de povesti din fiecare tara -cele mai reusite – vor fi selectate si incluse in e-book-ul regional.
Povestile vor fi prezentate in toate cele sapte limbi, dar vor fi traduse si in engleză. Cartea va putea fi accesată pe www.issue.com.
Premiul cel mare, acordat celei mai bune povești din fiecare tara, va fi un Folio 100 echipat cu Android 2.2 (foto, vezi mai jos datele tehnice ale acestui Tablet PC de top).
In afara de Folio 100, vor mai fi acordate încă doua premii, doua camere video Camileo.
Ce trebuie sa faci pentru a trimite povestirea ta si pentru a avea sansa de a deveni co-autor al cartii electronice si a intra astfel in concursul pentru Folio:
– trebuie sa ai cel putin 18 ani
– trebuie sa ai un cont activ de Facebook, cu nume real si mai mult de 30 de prieteni pe aceasta retea de socializare
– sa dai “like” paginii Toshiba pe Facebook: www.facebook.com/ToshibaRomania
– sa scrii o poveste despre prima experienta de utilizare a laptopului/computerului care sa aiba maximum 300 de cuvinte
– pentru a inscrie povestea in concurs, poti sa alegi una dintre urmatoarele cai:
a) sa postezi povestea pe acest blog, la comentariile acestui post (povestea trebuie sa aiba maximum 300 de cuvinte)
b) povestea poate fi postata si ca un comentariu la postul de pe Facebook care anunta concursul, adica aici ( de asemenea povestea poate avea maximum 300 de cuvinte)
c) sau pe wall-ul paginii www.facebook.com/ToshibaRomania ( caz in care nu poate depasi 300 de caractere)
– Povestirile pot fi postate incepand de astazi si pana la 1 decembrie. Daca nu va apar povestile imediat pe acest blog, aveti rabdare, sunt in moderare
Si gata! Ai intrat in concurs.
Dupa 1 decembrie, voi alege cinci dintre cele mai interesante povestiri care vor participa in competitia nationala finala.
Castigatorii premiilor vor fi anuntati pe 15 decembrie.
Spor la scris!
Despre FOLIO 100
CPU: Nvidia® Tegra™ 2
Display multi-touch de 25,7cm (10.1”), 1.024 x 600 pixeli
Interfață grafică intuitivă care ruleaza pe Android 2.2 (Froyo)
Capacitate de stocare on-board: 16 GB
Bluetooth 2.1 + EDR, WLAN (802.11 b/g/n), Broadband mobil (disponibil în curând pentru anumite modele și țări)
Compatibil DLNA®
1 x mini HDMI®, 1 x USB 2.0 (client și hub), SD/MMC Card Reader
Suport pentru Adobe® Flash 10.1. Software disponibil începând cu mijlocul lunii noiembrie 2010
Conținutul afișat pe ecran se rotește datorită accelerometrului
Cameră Web de 1,3 Mpixel
Autonomie: 7 ore (65% web browsing, 10% video playback, 25% standby)
Greutate: 760g
Dimensiuni: 281 mm x 181 mm x 14 mm
Software pre-instalat (selecție): Toshiba Media Player, Fring, Document to Go, Evernote
20 comentarii Adaugă comentariu
Am locuit si am facut scoala generala la sat. E de la sine inteles ca la noi a ajuns mai tarziu febra computerelor. Putin trist a-ti spune si nu v-ati insela. Nu va inchipuiti ca primul contact cu calculatorul a avut loc acasa. Nici nu putea fi vorba de cumparat un computer la vremea respectiva.
Cred ca prin ’96-‘97 am mers la “Clubul Elevilor” din cel mai apropiat oras si, impreuna cu alti cativa colegi, ne-am inscris la un curs de calculatoare. Era prima oara cand si vedeam unul “in carne si oase”. Am invatat formule si sa rezolvam probleme. Nimic spectaculos din punctul asta de vedere, insa pentru noi insemna enorm. Am simtit ca prind aripi cand am rezolvat singura prima problema.
Mult timp am crezut ca la asta se rezuma sa ai un computer si ca doar asta poate face. Cred ca nici nu stiam la vremea respectiva la ce foloseste o discheta. Nu m-as fi gandit atunci cat de important/indispensabil va deveni el in vietile noastre.
Multumesc, Mirabela. Pentru a fi sigura ca ai intrat in concurs, verifica te rog inca o data daca ai bifat toate conditiile de participare pe care le-am enumerat in acest post.
LAPTOPUL PELERIN: In 2005 mi-am cumparat primul laptop de la un prieten care locuieste la Paris. Lapotopul avea deja o vechime de 6 ani. Primul lui posesor este acum Episcop, pe atunci era student la Roma. Inaintea mea a mai avut doi posesori, aparatul „plimbandu-se prin Italia si Franta”. Ajuns in RO la mine, am avut …ghinionul dupa o vreme sa se strice. A picat hardul. Gaseai greu un hdd compatibil, dar nu m-am lasat. Chestia funny e ca eu mi l-am pus pe aparat, desi trebuia sa-l desfac bine de tot. Dupa ce l-am reparat, dupa o vreme l-am vandut unui prieten care si-a facut licenta cu el, apoi aparatul a circulat ceva vreme prin tara trecand prin mainile mai mulor studenti teologi care se pregateau de licenta. Unii dintre ei sunt azi preoti.
Raimondo: a fost un laptop plin de har 🙂 – daca pot spune asa 🙂 Multumesc pentru povestire
Sa fiu sincera si corecta find la o varsta inaintata si la cei 49 de ani am inceput sa ma pun la calculator care am achizitionat pentru copii dar spre supararea mea din cauza problemei pe care o intampinam in viata mea cu zi de zi la procese a trebuit sa ma invat sa lucrez pe calculator si sincer va spun cu mare placer…e dupa ce am prins pasiunea pe care o am de calculator dar spre supararea mea sa stricat acel minunat calculator si spre bucuria mea am primit un leptop de la fiul meu Adrian si nici nu pot sa va descriu pasiunea mea de acest Leptop minune cu care pot sa particip la nenumarate konkursurii.
:)) Da … poate a fost si un „semn” sa se strice la mine, ca de se strica la restu’ poate-l abandonau. Initial abandonasem si eu ideea de a-l mai repara, dar dupa o luna am hotarat sa fac ceva si am avut bafta sa gasesc un HDD care sa i se potriveasca. Mergea pe el maxim windows 98 (pe care-l aveam original in italiana inclusiv si CD-ul) si avea 32 RAM. Eh, ce vremuri!
Aurelia, multumim pentru randurile tale sincere
In anul 2001 am devenit fericitul posesor al unui PC remarcabil la vremea respectiva, procesor Intel Pentium de 100 Mhz multimedia, 32 Mb de RAM, CD-ROM si o amarata de placa de retea prin care reuseam o conexiune la net prin care atingeam fantastica viteza de download de 7-8 KO. Acest fantastic PC a oferit fetitei mele toate desenele animate pe care noi le-am vazut in 10 ani, in doar 1-2 ore. Ce vremuri !!!!
M-am întâlnit destul de repede cu calculatorul, prin secolul trecut, pe la mijlocul anilor 90. Eram la Școala 11 în Baia Mare, în clasa a 2-a E.
Mă descurcam destul de bine pe la matematică, așa că învățătoarea le-a zis alor mei să mă dea la un curs nou, special, de informatică. Și-au dat seama că ar fi o supertreabă pentru mine să învăț programare la vârsta aia, așa că m-au dat.
Era destul de SF pe vremea aia – calculatoarele arătau ca niște mașini de scris cu cititoare de bandă magnetică și cu televizoare monochrome – negru cu verde, pe care vedeam primele jocuri.
Am învățat atunci cum să mă joc cu rațele pe un labirint de pe ecran, că trebuie să sar peste obstacole și să folosesc scările. Dacă te loveai de inamici sau terminai un nivel, scotea și un zogomot calculatorul.
Noi, ăștia micii, abia așteptam ora asta suplimentară în fiecare săptămână!
După ce ne-am obișnuit cu tastele, am început să programăm în BASIC. Și acum îmi amintesc liniile de cod pe care le scriam ca să apară pe ecran un ”Salut, eu sunt Titus”
5 BEGIN
10 Print ”Salut. Eu sunt Titus”
15 END
Cea mai cool chestie pe care am făcut-o atunci și pe care o țin minte cu drag, dincolo de problemele pe care le rezolvam pe calculator(matematică simplă), era că știam să facă unitatea centrală să scoată zgomote așa cum vreau eu.
Îl puneam să facă BEEP, într-un FOR, de la 1 la 500 și scotea un zgomot continuu. Puteam să îi setez frecvențe, intervale în care să se repete. Era primul meu instrument muzical. Păcat că și atunci eram afon.
Am ținut-o tare pe programare până prin clasa a XI-a, știam Pascal, Qbasic, Delphi, niște C++
Era o retea de vreo 10-12 pc-uri cu procesor 286 cu monitoare monocrom depasite moral chiar si pentru acele vremuri cand varful de lance era minunatul 486 cu monitor color (vazusem unul cu cateva zile mai devreme prin usa intredeschisa a cabinetului unui profesor). „Puteti deschide acum calculatoarele” a zis profa, dupa ce a asteptat sa porneasca serverul. Eram pentru prima data in viata la o distanta mai mica de un metru de un monitor. Unitatea de sub el avea butonul de on/off in partea dreapta si se pornea prin culisarea acestuia spre sus. L-am atins si l-am ridicat; acela a fost momentul in care a inceput lunga prietenie cu calculatorul de care sunt si astazi nedespartit si petrecem o buna parte din zi impreuna.
Nerabdarea de a scrie ceva m-a impins sa dau comenzi pe care batranul DOS nu le recunostea; profa ma enerva ca vorbea mult, dar cine o asculta? De frustrare am inceput sa scriu cuvinte obscene la adresa ei apoi Enter, dar DOS-ul imi tot afisa iar si iar mesajul de „bad command or file name” . Mi se pare cat se poate de normal.
„Voi trece pe la fiecare sa vad ce ati facut…” a zis la un moment dat profa’. Am inghetat… monitorul meu era plin de mesaje la adresa ei. Am incercat sa le sterg dar nu mergea nimic. Disperarea ca voi fi prins crestea cu fiecare centimetru cu care era mai aproape de mine. Mainile imi transpirau, pupilele mi se marisera; cautam cu disperare o solutie salvatoare. Solutia nu, dar profa venea incet dar sigur. Pana la mine mai avea doar un pas. Mi-am dat seama ca eram depasit de situatie si am lasat privirea in jos infrant… si atunci am vazut mirificul buton salvator de on/off…
„Din greseala”, a fost explicatia mea la nemultumirea profei ca n-aveam nici o dovada a ce-am facut eu toata ora… dar eu stiam cel mai bine.
Decembrie 1998 ora 6 dimineața, cel mai fericit om din cartier tocmai de trezea. Era o dimineața urata, geroasa fără pic de zăpada, dar eu eram fericit, mergeam sa-mi cumpăr calculator după un an întreg de făcut economii.
70 Km mă despărțeau de viitorul calculator, dar au trecut intr-un final ajutat de o bătrâna Dacie.
Magazinul de calculatoare era de fapt o magazie imensa, fără geamuri , ce mirosea puternic a dezinfectant si fum de țigara, dar ce conta, aliniate frumos pe rafturi erau zeci de calculatoare care mă așteptau.
M-am uitat la preturi si da, aveam suficienți bani sa-mi cumpăr cel mai ieftin sistem…
Drumul spre casa nu mi-l amintesc, parca nici n-a fost, m-am trezit așezând superbul monitor color pe masa, a urmat in scurt timp unitatea centrala si tastatura. Am scotocit după dischetele cu sistemul de operare si le-am așezat in ordine, de la 1 la 11. Mi s-a spus ca trebuie sa le introduc pe rând , sa am grija sa urmăresc întocmai indicațiile scrise pe ele ca altfel nu voi reuși sa instalez sistemul de operare; ce nume pompos, mă gândeam eu, oare de ce s-o fi numind așa si de ce are nevoie de atât de multe dischete ???
Afara începuse sa ningă ușor , fulgii mari coborau in goana si se așezau lin pe pervazul geamului meu , parca ningea cu floricele. Eram cu adevărat fericit, mi-am făcut un pic de curaj si am apăsat butonul ON/OFF, un zumzet ușor se porni dinspre mult doritul meu calculator. Am pregătit prima discheta am introdus-o in unitate si am început sa tastez : „ cd A: „ . Si astfel a început totul.
Primul meu contact cu un calculator a fost la vârsta de 11 ani, la cea dintâi oră de informatică. Observând că bizarul aparat poseda ecran, mintea mea de copil şi-a închipuit că o să putem viziona filme sau desene animate. Am realizat că mă inşel când l-am studiat mai îndeaproape: avea prea multe butoane ca să se asemene cu un televizor, o telecomandă neobişnuită numită şoricel şi o cutie din care răsăreau multe fire în care mi se împleticeau picioarele. Când calculatorul a prins viaţă, pe chipul meu nu s-a aşternut nicio cută de uimire, ci doar o expresie plină de dezamăgire la vederea acelor rânduri neinteligibile despre Ms Dos Prompt, taste functionale, directoare.
Degetele mele micuţe s-au înfiorat la atingerea tastelor care pur şi simplu nu se lăsau îmblânzite. În afară de tasta « Enter » care mi se părea cea mai prietenoasă, oricare alta încercată fără aprobarea profesoarei, mă pedepsea să rămân blocată pe aceeaşi pagină. Din dorinţa de a trece mai departe, citeam si reciteam indicaţiile de pe ecran până când o stare de enervare depăşea marginile răbdării mele. Prin urmare, refuzam să mai privesc monstruosul aparat care nu vroia să asculte, în ciuda tuturor eforturilor profesoarei de a-mi ilustra importanţa lui pentru viitor.
Începand cu a doua oră, profesoara, văzând ca în ochii noştri nu tresare niciun licăr de interes, a schimbat tactica. Pentru ca să nu ne mai vadă plimbând plictisiţi sageţica mouse-ului pe ecran şi să ne împiedice să apasam tastele cu iritare, ne-a oferit « stimulente »: jocurile. Dacă pe parcursul orei executam toate sarcinile date, aveam acces la jocul preferat preţ de 10 min. Datorită joculeţului preferat -Mario, « monstrul » a început să prindă culoare, sa nu-mi mai inspire repulsie, ba chiar a devenit dorinţa mea principală în materie de cadou.
M-a nimerit !
Mda , doar stiti ca incerc pe blog sa scriu in fiecare zi .Da , ma straduiesc insa odata nu mi-a iesit deloc faza asta . Stiti bine ca vara mai plec pe la bunici . Primul gand de dimineata a fost : laptopul ca fara blogging e rau , frate .
Imi iau tot ce trebuie la el si ma duc la bunici ……..Ma gandeam : oare am net acolo ca stiam ca nu prea am semnal dar sa incerc .
Il deschid , fericita sa va vorbesc despre inceputul de vacanta la bunici ,sa va spun una alta , sa pun poze pe blog etc , cand colo nu-mi mergea blogul . Imi venea sa ma urc pe toti peretii : ce ma fac acum ?
“Ia-l hostu’ de unde nu-i pe blog “ ! Ma gadeam ca poate o fi totusi de la semnal de la laptop……
Ma duc in gradina mai la departare : NIMIC .
Ma duc la vecina :NIMIC .
Ma urc pe un scaun :NIMIC .
Ma urc si in copac , ca de nervi nu mai puteam si nu rezistam fara (si de m-or devea vecinii , ete na , asta e tehnologia , asa se face ) si ….si..ce credeati..NIMIC.
Ce sa fac ? Unde sa ma duc ? Unde sa ma mai urc ? M-am lasat pagubasa pana la urma ………ca mi-am dat seama ca era de la laptop si altfel nu puteam rezolva decat asteptand sa-mi iau altul ……….cand o da Domnu’ .
Uite asa am inceput pe invers vacanta la bunici in mama ei de tehnologie ! Asa mi-am dat seama cat de importanta e tehnologia, adica un laptop bun:)
Primul meu „calculator” a fost un HC. Cum multi dintre cei de aici nu stiu despre ce vorbesc, am sa va povestesc prima mea experienta cu un calculator adevarat. Implineam 16 ani. Aveam invitati si cativa colegi de liceu si petreceam. La un moment dat, trrr! Ma duc, deschid, doi barbati, cu multe cutii pe langa ei. Am c…rezut ca au gresit adresa. A aparut din spatele lor si tatal meu. Au luat cutiile in brate, au intrat in casa si s-au apucat sa scoata din cutii. Fericire mare pe mine, vazand ce rasare din cutiile respective. Am fost si mai fericita and tatal meu mi-a spus ca acela este cadoul de ziua mea. Colegii mei erau si ei tare curiosi, au inceput sa se uite toti gramada… Era un 486. A doua zi, toata clasa stia ca am primit de ziua mea un calculator si toti colegii imi puneau tot felul de intrebari. Mie mi-a fost rusine sa le spun ca de fapt dupa plecarea invitatilor tatal meu mi-a interzis sa mai pun mana pe calculator si mi-a spus ca a zis si el asa, ca era cadou pentru mine.
Dar calculatorul nu era cadou pentru mine, ci il cumparase pentru firma lui si nu am avut niciodata voie sa instalez ceva pe el, sa joc jocuri sau sa il conectez la internet. Asa ca prima mea experienta a fost una foarte nefericita pentru mine. Pentru ca singurul lucru pe care m-a lasat sa fac la acel c…alculator a fost sa ii tin gestiunea la magazin. Cel mai mult am urat faptul ca a venit si s-a dat mare in fata invitatilor cu „cadoul” lui pentru ca dupa plecarea lor sa imi vorbeasca foarte urat si sa imi interzica accesul la calculator. Eu inca nu am un calculator propriu si inca visez la ziua in care sa pot spune ca mi-am facut cadou un calculator (de fapt as vrea un laptop) si sa spun: „ce cadou frumos am primit!”.
Eu inca nu am un calculator personal, desi sper sa imi fac cadou unul (un laptop) si sa spun, in sfarsit: „ce calculator frumos am primit!”. Multumesc ca ati avut rabdare sa imi cititi. :))
Am atins pentru prima data un calculator cand eram un baietel pipernicit de 10 ani, retras in lumea joculetelor alb-negru care pe atunci erau la moda: Tetris, Apollo. Acest « eveniment » s-a petrecut la ziua de nastere a colegului meu de banca Mircea care a primit in dar de la parintii lui un calculator. Pentru acesta nu era o noutate, pentru ca mai avea un calculator in casa. De cum l-a primit, Mircea, parca cu intentia de a ma face sa ma rusinez de minusculul joc pe care il tineam cu mandrie in buzunar, s-a repezit sa-mi arate cum se joaca Tetris pe calculator. Am ramas fascinat vazand ca plansa de joc nu numai ca este marita de sute de ori, dar este si animata de culori. M-a lasat si pe mine cateva minute si cu greu a reusit sa ma faca sa-i cedez locul. Cum credeam ca noua inventie este doar un instrument de joaca ajunsesem sa petrec zilnic ore in sir la colegul meu de banca. Tatal lui ne-a aratat ca are si alte utilizari: cum putem scrie temele pe calculator sau desena. Eram putin suparat pentru ca Mircea avea mai multa dexteritate decat mine la scris, asa mi-am desenat tastele pe o foaie de hartie si exersam acasa. Cum eu folosisem numai tastele la jocuri si scris, mi-a luat ceva vreme pana m-am obisnuit sa desenez mouse-ul care aluneca pe ecran in viteza si ma agasa cu sunetele lui. Evident ca nu m-am putut muta la Mircea pentru a-mi hrani noua pasiune. Astfel, au urmat ani intregi in care am dus o lupta grea de convingere impotriva scepticismului parintilor mei. Ea s-a incheiat abia in primul an de liceu cand ai mei s-au lasat induplecati de a-mi face cadou un calculator.
Don’t you acknowledge that this is the best time to receive the personal loans, which will make your dreams come true.