Vesti bune.
Pentru prima data in ultimii doi ani de criza, vanzarile magazinelor de electronice si electrocasnice cresc ( plus 10,7% fata de aceeasi perioada a anului trecut) – constata compania de cercetare GfK.
Camerele foto si computerele au fost vedetele:

Foto – Vanzarile de camere foto (compacte si DSLR) au crescut cu 28,6% in primele trei luni din acest an fata de trimestrul I 2010.

IT (computere, monitoare periferice) – Vanzarile au crescut cu 26% in trimestru I 2011 versus trimestrul I 2010.

Telefoanele mobile au scazut ca vanzari cu 1,5%

Studiul GfK pe larg:

„Pentru prima dată în ultimii doi ani, piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată a cunoscut o creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. În T1 2011 piaţa a atins o valoare cu 10,7% peste cea a T1 2010. Într-un trimestru de revenire pentru aproape toate sectoarele monitorizate de GfK Temax, Foto şi IT au avut cea mai bună performanță.

Piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată în primul trimestru al lui 2011 a fost de 307 milioane de euro, reprezentând o creştere de 10,7% faţă de T1 2010. Sectoare precum foto şi electronicele de larg consum şi-au confirmat evoluţia încurajatoare de la sfârşitul anului trecut, în timp ce IT-ul a avut un trimestru excelent, cu o creştere de peste 25%.

Vânzările de electrocasnice mici au crescut de asemenea în primele trei luni ale acestui an (+6.5%). Vânzările de electrocasnice mari şi cele din sectorul Telecom au rămas relativ stabile. Piaţa echipamentelor de birou continuă sa întâmpine dificultăţi, înregistrând din nou o scădere, de peste 20%.

Foto – un start puternic

Începutul lui 2011 a fost unul puternic pentru sectorul foto. Cu un avânt de +28,6%, vânzările de camere digitale au crescut în primele trei luni, atât pe segmentul compactelor, cât şi pe cel al D-SLR-urilor. Segmentul de D-SLR-uri s-a bucurat în mod deosebit de aprecierea prosumer-ului (consumator profesionist) de foto din România. Ramele foto digitale au generat aceeaşi valoare ca în primul trimestru din 2010. Se pare că, cel puţin în cazul sectorului foto, punctul cel mai de jos al recesiunii a fost atins anul trecut.
Valoarea totală a pieţei în T1 2011 a fost de 9 milioane de euro.

IT – trend în creştere

Primul trimestru al lui 2011 a adus o încurajatoare schimbare de trend pentru piaţa de IT. Pentru prima dată în mai mult de doi ani dinamica trimestrială a fost una pozitivă, valoarea vânzărilor fiind cu 26% peste cea din T1 2010. Principalul declanşator al creşterii a fost încă o dată segmentul computerelor portabile, ajutat şi de o rată de penetrare națională scăzută. Dar şi alte categorii de produse au arătat creşteri: monitoarele, perifericele (camere web, mauși şi tastaturi) şi chiar segmentul de PC desktop-uri.

IT, sectorul cu cea mai mare valoare în acest trimestru (101 milioane de euro), are parte de lansarea unei noi categorii, webbooks sau tablete, dispozitive aflate la limita dintre IT şi telecom. Pentru moment, această categorie a înregistrat cifre de vânzări mici, dar are potențialul de a deveni o viitoare vedetă în universul IT/telecom datorită avantajelor oferite consumatorului: mobilitate, flexibilitate și o interfaţă de utilizare prietenoasă.

Electronice de larg consum – o piață cu potențial

T1 2011 a adus veşti bune pentru sectorul electronicelor de larg consum; vânzările au crescut cu aproximativ 15% comparativ cu T1 2010, ajungând la un total de 65 milioane de euro. Într-un climat de nesiguranţă economică, cu un trimestru marcat încă de un consum redus al populaţiei, dar cu mici îmbunătăţiri când vine vorba de optimismul consumatorului, apare o întrebare: chiar a ieşit din recesiune piaţa electronicelor de larg consum?

Dintr-un punct de vedere, considerând faptul că electronicele au încheiat anul 2010 cu evoluţii pozitive datorită îmbunătăţirii graduale a vânzărilor trimestru cu trimestru, se poate presupune că piaţa iese din recesiune. Totuşi, trebuie amintit faptul că întreaga piaţă este ridicată de vânzările de televizoare cu ecran plat. Din nou, superstarul electronicelor, televizorul cu ecran plat, a fost singurul de pe aceasta piaţă care în T1 2011 a înregistrat rate de creştere de două cifre. În afară de o evoluţie pozitivă timidă în sectorul dispozitivelor de navigaţie, datorată în mare parte vânzărilor de produse cu preţuri foarte atractive, toate celelalte electronice, în ciuda unor mici îmbunătăţiri, încă înregistrează valori negative.

Chiar şi aşa, în comparaţie cu alte ţări din Europa, România are încă un mare potenţial de exploatat. Pe alte pieţe europene creşterea segmentului electronicelor a fost dificil de atins, în mare parte din cauza saturaţiei de pe piaţa de televizoare şi a puterii reduse a inovaţiilor semnificative precum 3D de a stimula vânzări de masă. Cu o rată de penetrare scăzută, cu apetit pentru noile tehnologii (de exemplu televizoarele LED care reprezintă o treime din vânzările de LCD-uri din T1 2011), fără a fi vorba de saturaţie pe aceste pieţe și cu un context economic mai optimist, viitorul pare a fi unul bun pentru piaţa românească.

Electrocasnice mici – creştere pentru toate produsele din categoria electrocasnicelor mici

Pentru prima dată de când criza economică a lovit România, piaţa de electrocasnice mici înregistrează o creştere, +6,5% în primul trimestru al lui 2011 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atingând o valoare de 23 milioane de euro. Tendinţa pozitivă s-a menţinut pentru toate produsele din categoria electrocasnicelor mici, dar povestea de suces se referă în special la produsele ce au înregistrat creşteri de două cifre precum: aparatele de coafat părul, aparatele pentru prepararea băuturilor calde, aparate de ras pentru bărbaţi, aparatele de tuns şi fierbătoarele.

În cazul aparatelor de coafat, ascensiunea remarcabilă a fost indusă de principalele subsegmente: plăci de îndreptat părul, perii cu aer cald şi ondulatoare. Vânzările de plăci de îndreptat părul ocupă o poziţie importantă pe această piaţă; aproximativ jumătate din banii cheltuiţi de consumator pe aparate de aranjat părul se duce acum către acest subsegment şi trendul este unul crescător.

Performanţa foarte bună a aparatelor pentru prepararea băuturilor calde este determinată de creşteri considerabile ale cererii pentru espressoare fullautomate, cu capsule şi tradiţionale.

Cea mai importantă piaţă din cadrul electrocanicelor mici, cea a aspiratoarelor, a avut un trimestru stabil, în termeni de vânzări, comparativ cu T1 2010. În cazul mixerelor, acestea nu mai reprezintă un focus pentru consumatorul român, acesta preferând să cumpere blendere, blendere de mână şi tocătoare electrice.

Principalii factori care declanşează o creştere a vânzărilor sunt produsele cu o eficienţă ridicată, care au un consum de energie scăzut şi care se bucură de reduceri de preţ.

Electrocasnice mari – stabilitate în T1

Primul trimestru al lui 2011 a fost unul stabil, în termeni de vânzări, pentru piaţa electrocasnicelor mari, atingând aceeaşi valoare ca anul trecut, şi anume 59 milioane de euro, însă unul dintre factorii care au contribuit la aceaste rezultate a fost creşterea TVA-ului de anul trecut.

Maşinile de spălat au fost produsele care au performat cel mai bine în acest trimestru, dominând cu ratele lor de creştere sectorul electrocasnicelor mari. Aragazurile au fost produsele cu cele mai slabe rezultate, înregistrând totodată şi cea mai mare scădere în cadrul sectorului. Cauza se referă în principal la o reorientare a preferinţelor consumatorului către produse mai noi şi mai atractive cum ar fi aparatele de gătit incorporabile.

Nu este clar cum va evolua piaţa în următoarele luni, din moment ce, începând cu luna martie, campaniile de buy-back nu vor mai fi susţinute de RoRec. În trecut, aceste campanii au avut un impact pozitiv asupra vânzărilor de electrocasnice mari, aducând perioade de creștere.

Un lucru rămâne sigur, şi anume existenţa unei sensibilităţi a consumatorului faţă de strategiile de preţ, acesta dorindu-și un mix de produse cu specificaţii mai bune la un preţ accesibil.

Telecom – vânzările de smartphone-uri câştigă gradual cotă de piaţă

Valoarea totală a pieţei de dispozitive de telecomunicaţii (telefoane mobile şi smartphone-uri) a scăzut cu 1,5% în primul trimestru al lui 2011 comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2010, însumând 41 milioane de euro.

În acelaşi timp, vânzările în unităţi pentru aceste dispozitive au scăzut şi mai mult decât cele în valoare din cauza declinului de pe piaţa telefoanelor mobile. Unul dintre motivele pentru această scădere îl reprezintă rata de penetrare pentru această categorie, care este mai mare decât cea a oricărei alte categorii monitorizate de GfK TEMAX.

Scăderea în valoare este mai mică decât scăderea în unităţi datorită creşterii continue a ponderii smartphone-urilor, ceea ce a crescut preţul mediu de achiziţie în sectorul telecom. Vânzările de smartphone-uri cresc rapid, câştigând gradual cotă de piaţă în detrimentul telefoanelor mobile şi dublându-şi vânzările în unităţi faţă de trimestrul anterior.

Piaţa de imprimante şi multifuncţionale – multifuncționalele laser echilibrează tendinţa negativă

Piaţa de imprimante şi multifuncţionale rămâne şi în primul trimestru al anului 2011 pe un trend negativ. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior piața a înregistrat din punct de vedere valoric o scădere de 23,3%, ajungând în primele trei luni ale anului 2011 la o valoare de 8 milioane de euro. În cadrul acestui sector de piaţă, un proces interesant, început încă de anul trecut, îl reprezintă tranziţia către produsele care satisfac mai multe nevoi ale consumatorilor: copiere, printare, scanare. Simultan acestui trend se observă şi orientarea către segmentul laser, în defavoarea ink-ului care prezintă un avans din punct de vedere al volumului de vânzări.

Achiziţiile sunt orientate către un segment mai scump, dar cu o pondere încă mică, în total vânzări, fără puterea de a genera o creştere bruscă, cel puţin deocamdată. În plus, blocajul din sectorul public şi atitudinea de prudenţă şi de aşteptare din sectorul privat contribuie considerabil la performanţa negativă a acestei categorii. Cele două segmente de business-to-business reprezintă cheia pentru revenirea pieţei de echipamente de birou, inclusiv pentru consumer, prin faptul că ele antrenează piaţa şi dau o notă de încredere.

Astfel, există potențial pentru achiziţii, atât pentru cei care cumpără pentru prima dată echipamentele respective, cât şi în cadrul unui proces de înlocuire al celor vechi cu unele mai performante, cu o tehnologie avansată şi care generează costuri mai mici pe termen lung.

GfK TEMAX® România este un indicator dezvoltat de GfK Retail and Technology pentru a monitoriza piaţa produselor de folosinţă îndelungată. Raportul GfK TEMAX® este publicat la nivel internaţional. Concluziile se bazează pe studiile efectuate în panelul de retail al GfK Retail and Technology. Panelul de retail include date de vânzări de la peste 190.000 de magazine din întreaga lume. Rapoartele şi comunicatele de presă privind situaţia din toate ţările analizate sunt disponibile pe www.gfktemax.com.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close