Fostul meu coleg de redactie, jurnalistul Daniel Mafteiu, isi publica a doua carte, de data asta online (prima a aparut la Polirom).
Titlul: „Managementul copilului – Prinţesologie aplicată (compendiu pentru viitoarele mămici cu MBA)”.
Un fragment:
„De fapt, prima ei apariţie în mass media a fost pe la opt luni, în versiunea glossy. Pe copertă în braţele mele şi la pagina 12 cu un text despre mămicile de succes. După câţiva ani, când am avut timp să mă gândesc si mi-am dat seama că notorietatea e importantă şi la cei mici, mi-am alcătuit chiar o echipă de şoc: specialişti în jurnalistică împrăştiaţi în toate marile redacţii. Mă costă de mă rup, dar când e vorba de chestii d-astea nu te mai uiţi la bani, mai ales că şi satisfacţiile sunt frecvente. Unul postează pe blog articole despre ea, iar ceilalţi mă sfătuiesc în permanenţă unde, când şi-n ce s-o implic pe fată astfel încât să fie vizibilă, să devină un brand cu greutate. Şi nu prea dau greş. Deja mi s-a întâmplat să merg cu puiul pe stradă şi să-i aud pe alţi copii spunând “uite-o p-aia de la teve”. Deci puiul meu e mini-vedetă! Şi se mai face! Bazaţi-vă pe mine, că nu stau degeaba.”
Mi s-a parut amuzant ca autorul a fost nevoi sa precizeze ca Printesologia… este un pamflet. Unii (unele) nu au înțeles ca este vorba de o scriere umoristica si au fost tentati (tentate) sa ia sugestiile din carte ad literam
1 comentariu Adaugă comentariu
merci ca ai observat nuanta.
sunt „nevoit” sa precizez ca e un pamflet pt ca lista vedetelor care ar putea considera ca am scris despre odraslele lor e pretty lunga. vedete dambovitene si de aiurea. insusi tom cruise ar figura pe lista asta. si n-as vrea sa impart cu top gun cistigul obtinut pe carte 🙂