Scene pe scena. Un nou-nascut este transat, maruntaiele ii sunt fripte si devorate cu pofta, ba chiar un alt copil este imbiat sa le guste.
Un detasament de corporatisti defileaza disciplinat si entuziast, pentru ca mai apoi sa se sfasie intre ei si sa-si sfasie in final si hainele scumpe tip office, ramanand goi.
Un batran agonizand pe un pat de spital este ingrijit, spalat, primenit, dar nu pentru multa vreme pentru ca infirmierii sfarsesc prin a-l brutaliza si asasina, sufocandu-l.
Sobolani uriasi se misca natural printre oameni si se comporta asemenea lor (sau oamenii se comporta asemenea sobolanilor – e greu de spus).
Metafore de aseara, de pe scena Teatrului National Radu Stanca din Sibiu, care ilustreaza o realitate: oamenii sunt o specie ai carei indivizi se devoreaza natural intre ei, uneori fara un motiv clar.
Vi se pare exagerat? Uitati-va in jur si veti vedea ca nu este!
Teatrul prost seamana uneori cu declaratiile guvernului: ni se spune ca “va fi bine”.
Imi place regizorul Silviu Purcarete tocmai pentru ca refuza sa faca un teatru conventional-optimist, de la care plecam incantati inca o data pentru ca binele a invins raul, iar personajul cel cumsecade a fost declarat de catre destin drept castigatorul absolut.
Am avut privilegiul sa vad aseara, in avanpremiera, Calatoriile lui Gulliver, dupa romanul din 1726 al irlandezului Jonathan Swift, in regia lui Silviu Purcarete.
Scenele descrise la inceputul acestui post sunt din spectacol, unul dintre capetele de afis ale Festivalului International de Teatru (FITS 2012) care se se desfasoara in acest occidental oras pana duminica, 3 iunie.
Regizorul inca mai lucreaza la definitivarea montarii, premiera mondiala urmand sa aiba loc in august, la cel mai mare festival de teatru din lume, cel de la Edinburgh.
Organizatorii Festivalului de la Edinburgh au inclus Calatoriile lui Gulliver in selectia oficiala a festivalului, adica pe lista scurta a celor mai bune 15 piese din toata lumea.
Si asta fara sa vada spectacolul – nici nu ar fi avut cum –, ci doar in urma uriasului succes pe care l-a avut anul trecut un alt spectacol marca Purcarete, cel cu Faust.
Am indraznit sa inregistrez un fragment din spectacol:
In Calatorii…, Silviu Purcarete nu se fereste sa arate oamenii asa cum sunt cel mai adesea: mai degraba rai, capabili de cruzime, egoisti, gata sa se incadreze perfect in orice turma.
Sunt acei Yahoos pe care i-a imaginat Jonathan Swift, membri ai unei specii de animale asemanatoare cu oamenii, care miros urat, sunt murdari, sunt lacomi, mananca mortaciuni si se afla in permanenta cautare a unor pietre “dragute” dupa care scobesc in noroi.
Asemenea scriitorului irlandez care a inventat Yahoo-ii pentru a descrie elita britanica a secolului al XVIII-lea, Purcarete inventeaza pe scena personaje care pun reflectoarele pe contemporanii nostri. Daca veti vedea spectacolul, veti recunoaste tipologiile, fara indoiala.
Spectacolul este naucitor, cu o abundenta de efecte vizuale. Silviu Purcarete se joaca cu teatrul de umbre chinezesc, imprumuta tot de la teatrul asiatic conventia actorilor-papusari imbracati in negru pe care trebuie sa ne facem ca nu-i vedem, creeaza momente de iluzie optica perfecte.
In decorurile lui Dragos Buhagiar si pe muzica irlandezului Shaun Doveg, actorii joaca cu o placere nebuna.
Daca aveti timp sa dati o fuga pana la Sibiu saptamana viitoare, Festivalul International de Teatru va asteapta cu o sumedenie de trupe romanesti si din strainatate, pe strazile si scenele din oras, in bisericile si cetatile din zona.
Atmosfera este fantastica, va spun in calitate de blogger invitat al festivalului, de unde va voi mai plictisi si cu alte povesti despre ceea ce se intampla aici.
Va recomand si pagina de Facebook a festivalului.