În mulțime. Copiii țipau fericiți, cei mari râdeau și le râdeau și ochii. Ferindu-mă de o caracatiță uriașă, am dat peste un imens pește albastru care a căscat botul și m-a înghițit.
O bicicletă rotundă, cât o casă de mare, pusă în mișcare de mecanisme complicate acționate de patru inși care cântau jazz în același timp (sursa foto).
Un pian pe roți, motorizat si luminos, purtându-l pe pianist prin piața mare; pe capac se producea o balerină.
Un cal adevărat pe scena teatrului mare, printre domnițe/actrițe sexy, ele însele costumate în cai nărăvași.
Pterodactili și alte animale fabuloase pe deasupra mulțimilor, în noapte. (sursa video).
Noi, oamenii obișnuiți, suntem pudici în a ne povesti visele fantastice și puseurile de imaginație suprarealistă.
De aceea există artiști.
În ultimii ani, în fiecare sfârșit de primăvară, cel mai spectaculos, vesel, dezinhibat, cult, occidental, fastuos oraș din România este Sibiul.
Îndrăzniți să mă contraziceți numai dacă ați trecut pe acolo în cele zece zile cât ține Festivalul Internațional de Teatru – FITS. (sursa video)
Dincolo de teatrele, cetățile, bisericile care găzduiesc spectacole, piețele si străzile orașului devin la rându-le scene pentru tot felul de „întâmplări”.
Minunea unui oraș cu străzi vii, care oferă locuitorilor și trecătorilor bucuria ieșirii din rutina zilnică nu s-a întâmplat peste noapte. FITS este un festival construit cu răbdare în ultimii 19 ani, pornit de la mai nimic și ajuns al treilea de acest gen din lume.
Trupe din toată lumea, spectatori din toată lumea vin la final de mai la Sibiu pentru că au unde juca, au ce vedea. Niște oameni (sau un om, Constantin Chiriac pe numele său) au/a făcut să dispară cenușiul orașului invitând artiști să ne povestească visele, să ne aducă aminte că viața poate fi trăită și altfel.
(Text scris pentru B24Fun)
Alte materiale video gasiti pe canalul oficial FITS 2012)
Trebuie sa multumesc unor oficiali de la diverse companii care au facut sederea bloggerilor la Sibiu mai confortabila si mai placuta: Lantului hotelier Continental, Nokia Romania, Oriflame, Humanitas, Print Center.
(O mentiune si pentru Danone Romania care a desfatat cei 300 de voluntari super ocupati de la FITS 2012 cu iaurturi pe toata durata Festivalului.)
1 comentariu Adaugă comentariu
si eu iti multumesc, victor, ca te’ai lasat rapit si sedus de FITS vreme de doua zile! 🙂