Aproape jumătate dintre românii de peste 15 ani (48,7%) au intrat anul trecut pe Internet, în creştere cu 8,4% faţă de anul 2010 – relevă un studiu GfK România.
Internet

Procentul femeilor care utilizează Internetul cunoaşte o creştere mai mare decât cel al bărbaţilor.
În 2012, aproximativ 50% dintre bărbaţi şi puţin peste 47% dintre femei foloseau Internetul. Numărul bărbaţilor a crescut cu 7,7% comparativ cu 2010, iar cel al femeilor cu 9,3%.

Traian Năstase, Online Project Manager GfK România: „Apariţia gadgeturilor, expansiunea furnizorilor de internet, deschiderea consumatorilor care înainte erau reticenţi faţă de acest mediu de comunicare sunt doar câţiva factori care susţin creşterea accelerată a utilizării internetului. Internauţii deja nu mai reprezintă un target de nişă. Multe companii îşi regândesc business-ul, construind strategii de abordare a consumatorului digital.”

Şi mediul rural înregistrează o dinamică bună, cu o creştere mai mare în 2012 faţă de 2010 – cu aproximativ 11% mai multe persoane au apelat la acest canal de comunicare anul trecut, atingând 33% din populaţia rurală.
În ceea ce priveşte mediul urban, 61% dintre orăşeni au utilizat internetul în 2012, în creştere cu 6,7% faţă de 2010. Cea mai mare penetrare este în Bucureşti, unde 68% dintre persoanele cu vârsta de peste 15 ani accesează acest mediu.

Internetul este foarte agreat de tineri.
Aproximativ 83% dintre persoanele cu vârsta între 15-24 ani îl folosesc, 71% dintre cei între 25 şi 34 ani şi 62% dintre cei între 35 şi 44 ani. Este interesant de semnalat faptul că cel mai mult utilizarea Internetului a crescut în rândul persoanelor mature, 35-44 ani (mai mult cu 15% comparativ cu 2010). O creştere semnificativă, de aproximativ 8%, se remarcă şi pentru intervalul de vârstă 45-54 ani.

Atunci când se referă la educaţie, studiul arată că 89% dintre persoanele cu educaţie superioară şi 52% dintre persoanele cu educaţie medie sunt utilizatoare de internet.

Datele prezentate fac parte din GfK România Omnibus şi au fost culese pe tot parcursul anilor 2010 şi 2012, find reprezentative la nivel naţional pentru persoanele cu vârsta de peste 15 ani, marjă de eroare +/- 0.7%

1 Comment

  1. Pe semne ca a inceput poporul roman sa se reimprospateze. Creste natalitatea oare?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close