Noul LG G3. Excelent ca design, cu o cameră foto foarte bună, cu un ecran de o calitate nemaiîntâlnită la smartphone-urile din top 5 mondial, se vinde (citesc în presa internațională) ca pâinea caldă (și mai bine decât principalul competitor) în Coreea, țara în care a ajuns mai întâi în magazine.
Îl așteptăm și în România, curând.
Simple is the New Smart
În ultimii ani, producătorii au înghesuit în smartphone-uri tot felul de funcții pe care le-au scos în față zgomotos la lansare. Avem nevoie de ele?
Nu prea, s-a dovedit, pentru că rămân nefolosite de majoritatea utilizatorilor.
LG G3 merge pe filosofia Simple is the New Smart: renunță la a mai aglomera sistemul de operare (Android 4.4.2 Kitkat) cu tot felul de aplicații și le-a ales pe cele intens folosite de marea masă de consumatori, dar care să funcționeze bine.
De exemplu, modurile foto au fost restrânse la doar câteva, cele pe care studiile de piață le-au detectat ca fiind pe gustul majorității.
Este relaxant să deschizi pentru prima dată telefonul și să nu dai peste tot felul de „adaptări” de aplicații, de pildă agregatoare năucitoare de mesaje și altele asemenea.
În definitiv, Google Play este generos cu tot ce îți dorești în materie de aplicații și personalizare.
Design. Plastic can be fantastic
LG dovedește că dacă vrei poți să faci și din policarbonat o carcasă care să nu te indispună prin senzația de plastic ieftin.
Exemplarul primit la teste a fost unul alb. Nu suport nici mașinile, nici electronicele albe, însă capacul-spate de la LG G3 arată bine: de culoarea fildeșului, excelent finisat, cu striuri foarte fine, mat. Nu se umple de amprente.
Aspectul elegant de „metallic-looking” a fost obținut de coreeni prin aplicarea unui film fin de metal la finisare. Inginerii coreeni au ales policarbonatul pentru carcasă deoarece LG G3 se poate încărca wireless, iar un capac de metal ar fi îngreunat respectiva încărcare.
Telefonul va veni și în culorile negru metalic, auriu șampanie, violet, roșu burgund – funcție de gust.
Ca și la LG G2, lipsesc tastele laterale; le găsim pe spate, iar poziționarea aceasta are rostul ei: când ții telefonul cu o singură mână este mult mai simplu să îl închizi/deschizi, să reglezi volumul.
Display. Avem un nou standard
Ecran LG G3 are cel mai bun ecran (5,5 inci) dintre smarphone-urile aflate acum pe piață: Quad HD (2560 x 1440, 538 ppi). E o rezoluție de patru ori mai mare decât cea a unui ecran HD și aproape de două ori mai mare față de cea a unuia Full HD.
Această calitate a display-ului o vom vedea, sunt sigur, adoptată încă din acest an și de competitorii LG la unele dintre noile modele.
Desigur există discuții dacă chiar avem nevoie de această rezoluție. Pot să fac două observații simple deocamdată: imaginile afișate de LG G3 sunt clar mai bune decât cele de pe iPhone 5.
Și pentru că tot mă întreba cineva: da, vezi bine pe ecran chiar și în soare puternic.
Baterie detașabilă
Un exemplu despre atenția la detalii cu care a fost lucrat LG G3.
La unele dintre smartphone-urile premium este o aventură să scoți capacul din spate. La LG G3 s-a decupat o mică fantă pe laterala capacului și acesta poate fi scos foarte ușor.
Bateria (3000mAh – valoare peste modelele concurente) este detașabilă. Tot in interior găsim și intrările pentru SIM și cardul microSD (până la 128 GB).
Cât ține bateria? Nu am stat cu ochii pe ceas, dar cu Wi-Fi pornit și cu utilizare intensă (convorbiri, Facebook, fotografiat, Internet), nu a fost nevoie să fie încărcat o zi întreagă, ceea ce e bine dat fiind că ecranul consumă ceva mai mult decât unul cu o rezoluție mai slabă.
Securitate
Poți selecta 5 moduri de deblocare a ecranului: prin recunoaștere facială, prin atingere cu degetul după un anumit model preselectat (Knock Code), printr-un desen cu degetul (pattern), printr-un PIN sau printr-o parolă.
Pentru guest mode, putem alege de asemenea o setare personalizată de deblocare a ecranului.
Două ecrane simultan
Ții apăsată 3 secunde tasta de „înapoi” și apare o fereastră cu suita de aplicații. Selectezi două dintre ele și ecranul se împarte în ferestre, afișând aplicațiile una sub alta. De pildă, eu am deschis Google Maps și Youtube pe același subiect: Sicilia.
Fotografie
Camera de 13 megapixeli cu stabilizator optic de imagine vine cu auto focus prin laser.
Prin mica fereastra neagră din stânga lentilei se proiectează un fascicul laser care măsoară distanța până la subiectul fotografiei, astfel încât focalizarea se face foarte rapid, într-o fracțiune de secundă.
LG G3 are una dintre cele mai bune camere foto (poate ce mai bună) dintre cele 2-3 smartphone-uri hi-end model 2014. Am testat-o timp de câteva zile și la finalul acestui post vedeți o galerie de fotografii, needitate, ci doar redimensionate. Camera LG G3 se descurcă bine și pe lumină scăzută. O poză făcută pe înserat, cu cer foarte înnorat, pe ploaie:
Avem ultimele găselnițe foto la smartphone-urile de lux: Magic Focus (putem modifica focalizarea pe anumite elemente dintr-o fotografie deja făcută), Dual Camera (selfie cu camera frontală integrat automat în peisajul surprins de camera din spate), Comandă vocală – care chiar funcționează impecabil: spui Cheese, Smile, LG, Whisky și camera se declansează fără să mai apeși pe vreun buton.
Apropo de selfies, marea plăcere a unora, dacă ții apăsat butonul de declanșare, camera fotografiază în rafală: te poți „prosti” cum vrei și apoi alegi poza cea mai interesantă.
Filtrele și posibilitățile de editare sunt generoase (răbdare să ai), astfel că poți publica pozele direct pe Instagram.
Înregistrare video 4K
Ca moduri de înregistrare video întâlnim HD Slow Motion, HD (1280×720), full HD (1920×1080) și UHD/4K ( 3840×2160). Pe piață au început să apară monitoare 4K, televizoare UHD avem – al căror prețuri vor scădea până vor deveni acceptabile. Dacă înregistrezi amintiri de familie, de exemplu, merită să o faci în standardul viitorului, 4K, ceea ce LG G3 îți permite.
Smart notice
Primești notificări despre cum va fi vremea în următoarele ore (îmi place forma în care se afișează) și îți reamintește să suni persoanele cărora le-ai respins apelurile:
Concluzia
LG a urcat rapid în topul mondial al producătorilor de smarphone-uri (de pe locul 7 în 2011, pe locul 4 în 2013, trecând prin locul 3). Faptul că se află la o distanță de doar 0,1% cotă de piață față de ocupantul locului trei (Huawei) iar din spate vine presiunea teribilă a Lenovo, a forțat LG să scoată un smartphone premium care se va afla, clar, în topul restrâns al celor mai bune din 2014.
E greu să-i găsești defecte noului smartphone LG. Enunțurile de marketing agresiv de la lansarea mondială fastuoasă de luna trecută sunt acoperite de realitate.
Pozele făcute cu LG G3 la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu:
Specificații cheie* LG G3:
- Procesor: Qualcomm Snapdragon™ 801 (up to 2.5GHz Quad-Core)
- Ecran: 5.5 inci Quad HD IPS (2560 x 1440, 538ppi)
- Memorie: 16/32MB eMMC ROM / 2/3GB DDR3 RAM /microSD slot (max 128GB)
- Cameră: Spate 13.0MP cu OIS+ și Laser Auto Focus / Față 2.1MP
- Baterie: 3,000mAh (detașabilă)
- Sistem de operare: Android 4.4.2 KitKat
- Dimensiune: 146.3 x 74.6 x 8.9mm
- Greutate: 149g
- Rețea: 4G / LTE / HSPA+ 21 Mbps (3G)
- Conectivitate: Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, Bluetooth Smart Ready (Apt-X), NFC, SlimPort, A-GPS/Glonass, USB 2.0
- Culoare: Negru metalic, Alb, Auriu șampanie, Violet, Roșu burgund
- Alte specificații: Smart Keyboard, Smart Notice, Knock Code, Guest Mode, etc.
* Specificațiile pot varia în funcție de piață.
3 comentarii Adaugă comentariu
Pare un telefon foarte bun din specificatii. Il asteptam sa vedem cum se comporta si live!
Sunt curioasa cat o sa coste…
Sa stiti ca e cel mai bun telefon pe care l-am avut vreodata… E minumat… Are si un ghid de notificari ale telefonului…:) THE BEST TELEPHONE…