Ateliere fara Frontiere

Am zis să văd cum e.
Am trecut prin instructajul de protecția muncii, am primit halat, mănuși, niște apărători dure peste pantofi  – „să nu-ți rupi picioarele dacă scapi vreun hard din mână”.

Cătălin. 50 de ani.
Dezasamblez alături de el computere vechi în părți reciclabile. „Șuruburile în cutia asta. Piulițele în astălaltă. Piesele de pe placa de bază le punem aici.”
Nu e greu, computerul  este totuși o mașină delicată pe dinăuntru.
Dar e monoton. Opt ore pe zi.

Ateliere fara Frontiere

Cătălin a caligrafiat pe pereții Atelierelor Fără Frontiere ziceri ale unor oameni celebri.
Vorbele astea dau curaj tuturor, se pare, cum că viața poate fi luată de la început indiferent cât ai greșit, cât ghinion ai avut sau orice ce vârstă ai avea.

Ateliere fara Frontiere

Cătălin:
Sunt militar de carieră. Căpitan de artilerie-rachete. Pot fi asimilat ca subinginer electronist.
Dar nu am decât diploma de la școala militară. Ca să fiu recunoscut ca electronist ar trebui să dau niște diferențe.

Mi-am dat demisia din armata acum zece ani.

Ateliere fara Frontiere

Mi-am găsit imediat de lucru ca agent de vânzări la o firmă care vindea sisteme de securitate.
Salariu minim pe economie plus comision pentru comenzile aduse.
Greșeala mea  a fost că am acceptat un gentlemen agreement în loc de un contract cu condiții clare. Patronul mi-a dat din când în când bani dacă am avut nevoie, dar nu pe toți.
La un moment dat, se strânseseră vreo 30.000 de euro plata din comisioane. A venit criza.
„Da, am să-ți dau banii ăștia, așa este, dar am scris noi undeva ceva? – mi-a spus patronul.
Am zis mulțumesc, m-am ridicat și am plecat.

Locuiam cu chirie într-un apartament cu două camere în Piața Reșița.
Asta pentru că murise socru-meu, factorul de echilibru în casă.
După înmormântare, soacră-mea, care nu mă înghițise niciodată, mi-a zis să plec dracului.
Am plecat, ca să nu sacrific familia, nevasta și fata. În timp, s-au răcit relațiile și cu ele.

Am ajuns la un adăpost de noapte prin sectorul 6. Am dormit acolo trei ani.
M-am angajat la curățenie. Dădeam de la 8 la 10 dimineața cu aspiratorul într-un magazin de lux dintr-un mall. Două milioane și jumătate pe cartea de muncă, două milioane și jumătate în mână.

Am auzit de Ateliere Fără Frontiere.
Cum că îți oferă loc de muncă și te pregătește pentru reinserție socială.
De un an lucrez aici, la Ateliere. Am plecat de la adăpost. M-am mutat cu chirie într-o cămăruță de vreo opt metri pătrați la Hala Traian. A fost pe vremuri camera de serviciu la un apartament boieresc. Dar e bine, nu mă plouă, nu mă bate vântul, eu deschid, eu încui.
Mai am un an în care pot să lucrez la Ateliere și în anul ăsta trebuie să îmi găsesc de lucru.

Eu mă pricep la multe, dar dacă nu ai ceva, o diplomă la mâna, angajatorul te considera filosof.
Mi-ar plăcea să lucrez în vânzări. Am abilități în domeniul acesta.
Vom vedea.

Primul impuls pe care l-am putea avea când auzim o astfel de povestire este să spunem că omul acesta și-a făcut-o cu mâna lui.
Că și-a distrus singur viața.
Însă în unele destine intervine câteodată o avalanșă de întâmplări ciudate, aproape incontrolabile, care trimit câte un individ, pe nesimțite, de la o viață normală direct în stradă.
De pildă, mă fascinează destinul lui V., tot pe la 50 de ani, homeless-ul cunoscut la terasele din cartierul meu.
După 1990, a trăit câțiva ani în Statele Unite, vorbește engleza cu un accent cântat, american, și acum târăște după el două sacoșe în care își ține toată averea.

*Ateliere Fără Frontiere este o asociație, înființată în 2008, care ajută persoanele aflate în dificultate să se reintegreze social.
Acestea sunt angajate pe o perioadă determinată de 24 de luni în ateliere de reciclare computere și bannere-mesh, timp în care sunt consiliate pentru a-și găsi ulterior un loc de muncă stabil și a-și reface viața.

În funcție de stare, computerele sunt reciclate sau reparate.
Cele reparate ajung în școli sau organizații, în principal la copii care nu își pot permite un calculator.
Lucru important dacă ne gândim că 42% dintre românii cu vârste cuprinse între 16 şi 74 de ani nu au folosit vreodată un calculator.

Ateliere fara Frontiere

Ateliere Fără Frontiere funcționează și datorită donațiilor de computere și alte echipamente IT uzate venite din partea companiilor și organizațiilor.

Dacă lucrați într-o companie sau instituție care are prin depozite computere scoase din uz, adresați-vă Atelierelor. Rezolvați și o problemă ecologică, dar ajutați și niște persoane care au mare nevoie de sprijinul vostru.

(Acest blog post face parte dintr-o campanie de sprijin inițiată de BRD Groupe Société Générale, unul dintre susținătorii importanți ai Atelierelor Fără Frontiere.)

3 Comments

  1. Stiu Victor. Am aceeasi situatie la mine in familie. Nevasta-mea cu doua facultati Politehnica si master ASE deci facultati de stat si aproape 25 de ani de experienta la varsta de 46 de ani este marginalizata si nu isi gaseste de lucru pentru ca recrutarile le fac unii lipsiti de experienta, si fara stiinta muncii care sunt pusi sa trieze personalul dupa capul lor. Pana la urma unde este drepul ala la munca pe care toti il trambiteaza? Pot sa spun ca acum lucreaza “cu pile” dupa ce a pus o vreme marfa pe raft in functia de casier la Auchan. Unde dracu e echilibrul si dreptatea pe lumea asta?

  2. Frumos si trist articol. Intotdeauna m-am intrebat cum poti sa ajungi homeless…ca doar oricand poti sa muncesti ceva…dar se pare ca nu e chiar asa.
    Oricum, 30k euro din comision din vanzare de sisteme de securitate e o suma! Omul trebuie sa fie un foarte bun vanzator, nu degeaba zice ca are abilitati 🙂

  3. Sa ne fereasca bunul Dunezeu de vremuri mai grele ptr ca asa se duc naibii valorile umane si ajung la putere toti smecherii .

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close