Pe 24 noiembrie 2014 începe cea de-a doua ediție ACTELIER, un workshop care preia tehnici din actorie pentru a fi aplicate în comunicarea din mediul de business.
Timp de 12 săptămâni, cursanții își vor exersa abilitățile profesionale, îndrumați de actorii profesioniștii Mihai Munteniță și Camelia Pintilie, ambii cu o vastă experiență în sfera actoriei de teatru și film, dar și a comunicării (vezi mai jos).
Dobândirea siguranței de sine raportate la interlocutori diferiți, din medii diferite, asumarea expunerii în fața unei audiențe, adaptarea rapidă la situații neplanificate sau folosirea eficientă a mijloacelor de comunicare non-verbală sunt doar câteva dintre beneficiile workshop-ului.
De multe ori, fără să ne dăm seama, folosim în relațiile cu ceilalți diverse aptitudini inspirate din lumea teatrului. Prin exersarea tehniciilor de respirație, a tehnicilor vocale, a atenției, a coordonării, a imaginației, a creativității, a memoriei, mai exact a întregii palete de mijloace de exprimare ale unui actor, participanții își vor putea îmbunătăți rezultatele la job, atingându-și adevăratul potențial.
Concurs
Ofer o invitatie în valoare de 300 de euro la workshop-ul ACTELIER
Ce trebuie sa faci pentru a participa la concurs
- Gândește-te cum te comporți de obicei într-o întâlnire de business. Sau cum te porți când discuți cu șefii ierarhici.
Analizează-te! Vizualizează-te! Dă-ți seama unde greșești, unde ești slab(ă) în interacțiunea cu ceilalți.
Adu-ți aminte, oricât ar fi de neplăcut, de o întâlnire când nu ai fost sigur/sigură pe tine, când poate ai gafat, nu ai fost convingător, în care ai fi putut să te comporți mai bine și ai regretat apoi ca nu ai făcut-o.
Exemple personale. Eu sufăr la dicție. Dacă nu sunt atent, rostesc cuvintele neglijent iar interlocutorii mei fac uneori eforturi să înțeleagă tot ceea ce vreau să spun.
Sau uit numele unor persoane cu care fac cunoștință, deși le rețin fețele și rețin și unde lucrează. Nimic nu e mai penibil decât să-i spui unei doamne „Ruxandra” deși pe ea o cheamă „Roxana” 🙂 - Lasă un comentariu la acest post în care să povestești pe scurt o întâmplare, o situație când ai fost stângaci/stângace într-o interacțiune socială, când ai fost prea timid(ă), nu ți-ai găsit cuvintele, nu ai reușit să fi convingător/convingătoare deși aveai argumente bune, când te-ai simțit penibil.
Nu trebuie să publici comentariul cu numele real, poți folosi un pseudonim.
Însă lasă o adresă de e-mail validă (nu va fi afișată pe blog). În caz că vei câștiga invitația la cursurile ACTELIER să știm cum să te anunțăm.
Organizatorii cursurilor vor alege cea mai sinceră și relevantă povestire despre slăbiciunile pe care le avem în interacțiunile cu ceilalți, povestire pe care o vor declara câștigătoare a invitației.
Termen limită: 17 noiembrie
Cine sunt trainerii ACTELIER
Camelia Pintilie a absolvit secția de actorie a UNATC în 2010, iar in perioada 2010 – 2012 a urmat cursurile masteratului de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, precum și cele ale masteratului de actorie din cadrul UNATC. Pe lângă rolurile din piese jucate în teatre precum Bulandra sau Act, Camelia a jucat și în numeroase filme, reclame și emisiuni de televiziune.
Mihai Munteniță are, pe lîngă experiența în actorie, o pregătire vastă în pedagogie. Dupa absolvirea, în 2008, a secției de actorie din cadrul UNATC, Mihai și-a continuat studiile de doctorat în același departament, în 2013. Rolurile sale din numeroase piese de teatru, filme și emisiuni de televiziune completează experiența sa ca trainer pentru cursuri de dezvoltare personală și comunicare.
Workshop-urile vor avea loc luni sau joi, între orele 19:00 și 22:00 (decizia va fi luata si impreuna cu grupele).
O grupă va avea maximum 15 cursanti.
Cost: 300 de euro. Suma poate fi plătită în rate.
Later edit: Cei doi traineri au selectat doi câștigători:
Paula (comentariu scris pe 18 Noiembrie 2014 at 12:34 am)
Actorul Mihai Munteniță a comentat:
11 comentarii Adaugă comentariu
Prima prezentare în București – la o sesiune de comunicări științifice, în primăvara lui 2003. Trebuia să comunic cu publicul, care, în competiție fiind cu lucrarea mea, nu era tocmai prietenos.
Aveam emoții firești, prezentare în fața audienței, subiect atipic (NLP). Când am văzut și că publicul este personal, mi-a fost foarte dificil.
Am reușit să termin prezentarea, am spus ce am avut de spus, dar intern am fost foarte mișcat de experiență.
M-ar fi ajutat să am ceva experiență în vorbitul în public.
Buna! Ma numesc Lia si sufar de CEO-fobie. Pe scurt imi e frica de CEO :).
Si, ca sa spun lucruirle pana la capat, in meseria mea, sunt fortata sa interactionez foarte des cu aceasta specie. Lucrez in marketing si comunicare, organizez evenimente corporate si conferinte de presa. Sunt obligata, prin natura meseriei mele, sa fiu in preajma lui la evenimentele organizate de companie, sa il pregatesc pentru marele discurs pe care urmeaza sa il tina, sa ii prezint flow-ul evenimentului, sa ii pregatesc headsetul, sa il felicit la finalul discursului. Si totusi, imi e frica de el. Pentru ca am fost crescuta intr-o perioada in care „Domnu’ Director” era intangibilul, cel fara de repros, cel la care nu aveai voie sa te uiti si cel care le dadea salariul la final de luna, parintilor mei. Astfel ca, in viata mea de adult, imi este greu sa trec peste aceste concepte cu care am crescut si sa inteleg ca „domnu’ director” este si el un om ca noi toti ceilati. Ma rog, cu unele mici diferente.
M-ar ajuta sa invat si sa imprumut din eleganta si increderea cu care actorii se prezinta marelui public.
Buna! Eu sunt Alice! Am o dictie, zic eu buna, tonalitate clara ca calda, dar cand vine vorba dd coerenta di exprimare in fata publicului sufar de inundare emotionala a mintii, care se reflecta intr-un speech incoerent, inconsistent, greu de inteles ideea de catre ceilalti. Am mare nevoie sa invat sa ma exprim clar si fluent. Lucrez cu oameni si nu pot face pantomima in comunicarea cu ei.
Asa ca, poate se pravale norocul peste mine, cu voi!
Eu am reuşit să fiu convingătoare într-o situaţie care s-a dovedit puţin penibilă. Eram la susţinerea lucrării de licenţă, anul 5, Statistică. Purtam costumul de la cununia civilă care avusese loc cu 2 luni înaite de licenţă. Şeful comisiei m-a rugat să-i dau un exemplu practic de cum poate să-ţi crească tensiunea arterială de la poluarea fonică. Răspunsul meu: „Păi, dom’le, sub apartamentul în care locuiesc eu, e o familie care are un nou-născut. Bebeluşul se trezeşte în fiecare noapte la ora 2, şi pot să jur că îmi creşte tensiunea când îl aud cum urlă!” La care profesoara de Demografie mi se adresează: „Să înţeleg domnişoară că nu putem conta pe dvs. pentru creşterea demografică?” Deja eram roşie ca focul pentru aplombul meu, pentru că mă adresasem cu dom’le unui profesor. Dar de data aia am avut noroc, le-a plăcut.
Pfff..nu pot povesti pe scurt o astfel de situatie pentru simplul fapt caci, de fapt, acesta este felul meu de a fi. De cand ma stiu am fost timida, rusinoasa, unii ar spune chiar ca sunt pustnica. In copilarie, in afara de mersul la camin/scoala nu am avut prea multe activitati prin care sa pot socializa, sa imi pot dezvolta calitatea de a comunica, ai mei nu aveau prieteni de familie, nu mergeam in vizite, in vacante sau mai stiu eu unde..si consider ca asta m-a afectat. Sunt o fire vesela, optimista, sau cel putin eram. Sunt amuzanta, nebunatica, daca intrebati pe oricine m-a cunoscut in perioada liceului/facultatii, asa ma va descrie. Insa pot fi asa doar dupa ce trece ceva timp, pana ma obisnuiesc cu persoanele din jurul meu, pana trec de pragul primelor intalniri. Ceea ce evident, nu este cazul in situatia intalnirilor de afaceri. Nu am putut niciodata sa vorbesc in public, nici macar pentru a prezenta un amarat de proiect de seminar in facultate, sau mai mult, pentru a ma prezenta pe mine, in cadrul diferitelor proiecte. Ma rosesc la fata, ma balbai, ma inec, transpir, tot tacamul, va dati seama ce super impresie fac. Nu pot stabili o prima interactiune cu nimeni, programat, fara sa nu ma stresez, impacientez, ba mai mult, am reusit sa imi dezvolt si o „super capacitate’ a stomacului, care cred ca functioneaza mana in mana cu creierul si fix atunci, imi face probleme. Nu de putine ori am renuntat in ultima clipa, am avut oportunitati grozave pentru interviuri, cursuri sau conferinte, insa pur si simplu nu pot trece de acest nivel. Sunt constienta ca am o mare problema, dar nu stiu exact cum as putea s-o rezolv, sa traiesc ca un om normal. Iubitul meu este exact opusul meu, poate vorbi la orice ora, despre orice subiect, cu oricine de pe strada. Mi-as dori sa pot fi si eu asa, imi doresc din tot sufletul sa scap acest „handicap” pentru ca altfel..nu stiu ce sanse am in societatea din ziua de astazi.
Intamplarea face ca eram la un interviu pentru care nu eram calificat, cel putin din punctul meu de vedere, coelgii care au mai aplciat au zis ca sunt ok, poate mai ok decat ei si ca le e teama ca sa iau eu postul si nu ei. Ajuns la interviul final cu managerul direct, stiind de la un coleg cam cum a decurs la el, deja ma vedeam angajat, am iesit din propria persoana si era ca si cum urmaream din exterior 2 persoane discutand, vedeam ca lucrurile decurg bine, poate prea bine si atunci m-am speriat ca nu voi face fata noului job, si am clacat la intrebarea la care stiam raspunsul potrivit, stiam ce trebuie sa spun, stiam ce vrea managerul sa auda, intrebarea era daca mi se pare destul de chalenging noul post si daca voi face fata..evident am dat raspunsul care stiam ca ma va pune intr-o pozitie mai slaba, lipsa increderii si faptul ca am refuzat sa ma „vand” pana la capat au dus la pierderea acelui post.
Eu am fost o persoana foarte timida insa, prin natura meseriei am fost nevoita sa interactionez mai mult cu tot felul de oameni si am depasit faza de timiditate. In ultima vreme insa am observat o noua problema. In momentul in care vreau sa prezint un proiect bun, in care chiar cred si care sunt convinsa ca ar putea aduce si valoare companiei, iar costurile de implementare ar fi mici, nu reusesc sa conving. Desi am cifre si scenarii pregatite, in momentul in care observ dezinteresul interlocutorului, ma pierd. Mi s-a intamplat chiar sa renunt la toata argumentatia. 🙁
Mi-as dori sa pot depasi acest inconvenient si cred ca tine de felul in care ma prezint eu, iar un astfel de workshop ar fi foarte util.
Din pacate, din cauza fricii de a nu ma balbai sau de a avea o interventie incoerenta, evit sa vorbesc in fata mai multor persoane, la diversele conferinte la care particip.
Si nu-mi place acest aspect. Lupt cu mine sa-mi depasesc emotiile mai ales ca de multe ori se intampla ca ideea sau intrebarea pe care am vrut s-o comunic eu sa fie adresata de alta persoana sau sa nu fie adresata deloc si raman doar cu intrebarea in gand.
Aceasta frica vine in urma unor incidente cand, din cauza emotiilor foarte mari, m-am ‘pierdut’ in fata oamenilor, nu mi-am gasit cuvintele potrivite ceea ce m-a facut sa nu ma simt confortabil si implicit, sa evit sa mai vorbesc cand sunt la evenimente la care participa peste 15-20 de persoane.
Am nevoie sa depasesc aceasta bariera pentru ca, prin natura meseriei, particip si voi participa in continuare la diverse evenimente si atunci nu este in joc doar imaginea mea, ci si imaginea companiei…
Multumesc.
Intotdeauna mi-a fost frica sa vorbesc in public, iar atunci cand a trebuit sa explic unui client (da, lucrez intr-un domeniu in care trebuie sa conving clientii ca ideea pe care le-o vand este cea mai buna) de ce propunerea noastra este cea potrivita pentru afacerea lui, lucrurile nu au descurs deloc asa cum imi doream. De fiecare daca cand trebuie sa conving pe cineva de ceva, de fiecare data cand am o prezentare publica, reusesc sa mentin o aparenta de siguranta de sine pana in momentul in care cineva ma intreaba un lucru care ma pune in dificultate sau ceva nu decurge tocmai conform planului. Din acel moment devin foarte nesigura, chiar si de lucrurile pe care le stiu, rosesc, imi fac griji pentru ca simt ca rosesc si pentru ca mi-e teama ca interlocutorii o vor percepe ca pe o dovada de slabiciune, iar de acolo totul se naruie. Asa s-a intamplat si acum, iar pana la finalul intalnirii ajunsesem sa fiu absenta de la o parte din conversatie, concentrata fiind pe gandurile mele si pe ideea ca am clacat si ca, in mod sigur, toata lumea a observat. De continuarea incercarilor de persuadare a interlocutorului nici nu mai poate fi vorba… Atunci mi-a fost cu adevarat clar ca am o problema pe care trebuie cumva sa o rezolv pentru a putea avansa in cariera.
Am complexul provincialului care provine dintr-o familie modesta si care acum multi ani a aterizat in Bucuresti, un Bucuresti mult prea mare si prea grabit. Am avut tot felul de joburi, mai toate presupuneau indrazneala, fermitate, dialog, conexiuni. Accentul si firea mea introvertita m-au dezavantajat in raport cu alti colegi care, desi nu aveau cunostintele mele intr-un anumit domeniu, aveau ceva ce eu nu voi avea niciodata:tupeu si nesimtire. Mi s-a intamplat ceva si mai rau pe fondul neincrederii in sine: ei au castigat diverse functii, eu nu. Eu traiesc insa in fiecare zi drama celui care constientizeaza un lucru:cu cat stii mai multe, cu atat iti dai seama cat de putin stii. Drept pentru care nu am reusit sa-mi fac loc intr-o lume a tupeului si a nesimtirii. Nu stiu sa ma lupt cu asa ceva si nu stiu cum se castiga o astfel de batalie. Intr-o lume cu un sistem de valori la pamant, eu nu ma regasesc. As vrea sa invat de la acest curs cum sa ma descurc intr-o lume a non-valorilor, fara sa fie necesar sa fiu tupeista, vulgara, nesimtita. Probabil ca n-am raspuns cu un exemplu concret, dar prin situatii de jena de jena altilor trec zilnic. Nu sunt un om perfect si nici nu mi-as dori asta. As vrea insa sa gasesc o solutie de a infrunta tupeul si nestiinta. Sunt introvertita si asta nu se va schimba. Ma confrunt cu aceasta problema atat la serviciu, cat si in plan personal. De fiecare data am pierdut in fata unui extrovertit, chiar daca de cele mai multe ori era mult mai slab calificat decat mine, mai putin creativ si mai putin implicat. Eu pur si simplu pierd pentru ca nu sunt capabila sa imi sustin ideile cand am astfel de oameni prin preajma. Alteori ma surprind agresiva in discutii. Adica argumentez agresiv si imi dau seama ca din frica deriva agresivitatea din discurs si din lipsa increderii de sine. Nu stiu daca exista vreun leac, iar daca exista nu stiu daca as fi in stare sa ma vindec :). Asta ar fi curiozitatea mea. Altfel, mult succes in ceea ce faceti. Sper ca dupa acest curs, oamenii sa se simta confortabili in pielea lor, increzatori si sa-si pastreze verticalitatea indiferent de provocarile vietii. Seara bun))
Caștigatorii, selectati de traineri, sunt anuntați printr-un later edit la finalul acestui post.
Sunt rugați sa ia legatura cu mine la adresa victor punct kapra @ gmail.com