Este chiar un eveniment, fie și numai dacă ne gândim că Akram Khan a realizat coregrafia dansatorilor din ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra și este unul dintre cei mai inovativi coregrafi și dansatori din lume.
Akram Khan Company va susține două spectacole la București, pe 8 și pe 9 mai, în noua Sală Mare a Teatrului Național.
Biletele se găsesc în reteaua Eventim (magazinele Orange, Vodafone, Germanos, Domo, librăriile Cărtureşti, Humanitas) şi online pe www.eventim.ro.
JTI România vă invită la cea de-a șaisprezecea ediție a Întâlnirilor JTI. Akram Khan Company va susține pe 8 și 9 mai, începând cu orele 20:00, spectacolul Kaash, pe scena Sălii Mari a Teatrului Național București.
Este vorba despre noua versiune, care a avut premiera internaționala anul trecut.
Când a fost lansat inițial, în 2002, Kaash (cuvântul hindus pentru „dacă”) a fascinat deopotrivă publicul și criticii. Un spectacol care „a zguduit lumea”, titra „The Daily Star”, în timp ce „Times of London” sublinia „expresivitatea superb sincronizată”, iar Daily Telegraph nota inspirat: „Kaash te face să tremuri de emoție”.
„The Guardian” a văzut Kaash ca pe o explorare a Universului în 55 de minute, caracterizându-l pe Akram Khan drept o „stea întunecată a dansului”.
Două clipuri pentru a vă face o idee:
Fragment de la deschiderea Jocurilor Olimpice cu coregrafia lui Akram Khan:
Și trailerul spectacolului Kaash: