Reportage Session

Primăvară, cetăți medievale, bucate ardelenești plus plăcerea de a fotografia în tihnă. Sună bine, zic și anunț:

Reportage Session  Radu Badoiu

În perioada 30 aprilie – 3 mai 2015, în perimetrul Biertan – Sighișoara – Saschiz, se desfășoară seminarul de fotografie Reportage Session, susținut de fotograful profesionist Radu Bădoiu.

Evenimentul este dedicat celor care, ocazional sau zilnic, din pasiune sau profesional, produc fotografii sau folosesc imagini în munca lor. Se adresează celor care simt că pot să se exprime prin imagine, dar duc lipsă de cunoștințe specifice și celor care sunt în căutarea unor noi modalități de exprimare ceativă în fotografie.
De asemenea, are în vedere și persoanele care au nevoie de îndrumare pentru a-și îmbunătăți expresivitatea și calitatea tehnică a fotografiilor pe care le realizează.

Reportage Session

Reportage Session este un concept original Radu Bădoiu, fotograf cu peste șase ani de experiență în workshop-uri și seminarii de fotografie. Începând cu 2009, Radu Bădoiu a organizat o serie de evenimente axate pe educarea pieței foto din România. Tabere de fotografie în România sau în afara țării, seminarii dedicate îmbunătățirii tehnicilor folosite de fotografi și exploatarea potențialului turistic cu ajutorul imaginilor sunt câteva dintre cauzele pentru care Radu Bădoiu a ajuns să câștige recunoaștere națională.
Printre cele mai cunoscute evenimente organizate de Radu Bădoiu sau la care a contribuit semnificativ se numără: Tabăra de fotografie petru bloggeri (primele șase ediții), Călătoriile fantastice ale Lanului de Secară (cu evenimente la Biertan, Sulina, Vama Veche, Delta Dunării și altele), Portret de femeie, Portret de copil și Portret de familie.

„Îmi doresc ca fiecare participant sa înțeleagă, la finalul taberei, că aparatul de fotografiat este un instrument și nimic mai mult. Vom face exercitii de exorcizare, sclavii tehnicii se vor elibera și vor învăța să stăpânească, să domine și să folosească fără milă aparatura.
Vom defini în fiecare dimineață, aproape redundant, scopul actului fotografic: să-ți exprimi ideile, să fii creativ, să influențezi și să-i faci să vibreze pe cei care-ți privesc munca.”, spune Radu Bădoiu.

Prețul unui loc la Reportage Session este de 240 de euro şi include, pe lângă sesiunile de workshop zilnice: transport dus-întors Sibiu – Biertan, cazare trei nopți la Pensiunea Unglerus din Biertan, mese principale și gustări pe tot parcursul evenimentului. Traseul seminarului va fi compus din vizite la cetățile și bisericile fortificate de la Biertan – Richis – Moșna – Criț – Saschiz – Sighișoara.

Programul complet va fi pus la dispoziția celor care doresc să participe la seminar. Înscrierile se fac la adresa de e-mail contact@prbeta.ro, în limita celor 10 locuri disponibile. Mai multe detalii găsiți pe site-ul fotografului Radu Bădoiu.

Reportage Sessions este un concept original Radu Bădoiu, organizat în parteneriat cu PRbeta Agency și susținut de: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești și Autonom Rent-A-Car.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close