Adevărul e că, acum câțiva ani, am fost considerat nebun.
Pentru că părăseam din proprie inițiativă un post într-o companie respectabilă, post cu o titulatură simpatică și de viitor, destul de bine plătit și având colegi de treabă.

Pentru că luasem decizia asta când tocmai începuse criza și peste tot se tăiau bugete și locuri de muncă.

Pentru că nu mai aveam 25 de ani și, se știe, cu cât ești mai trecut de 30 de ani cu atât mai mult trebuie să te concentrezi pe carieră (de cele mai multe ori iluzorie astăzi, dată fiind extinderea și rafinarea outsourcing-ului.)
În fine, semnul clar că o luasem razna: pentru că aveam de gând să mă ocup de Social Media, domeniu considerat în vremea dezertării mele din corporație o prostie, o frivolitate, care se va dezumfla la fel de rapid cum a și apărut.

(Dovada cea mai la îndemână că Social Media nu s-a dovedit acel bubble de care vorbeau superior unii, acum cinci ani: în dimineața când scriu aceste rânduri, unul dintre oamenii politici importanți din România a postat o declarație interesantă doar pe Facebook, devenită cvasi-virală.
Nu a trimis-o nici televiziunilor, nici ziarelor – sub formă de comunicat de presă, ci a scris-o pe această rețea socială plină de pisici și răsărituri de soare, de unde toată presa serioasă -sic! – a preluat-o cu citarea sursei, adică Facebook 🙂

Am părăsit așadar siguranța relativă a statutului de angajat, care se traduce cel mai adesea printr-o convenție: noi, compania, îți dăm/găsim de lucru. Dacă muncești din răsputeri și ești ascultător, de două ori pe lună te recompensăm virându-ți niște bani pe card.

Regrete?

După câțiva ani, dacă trag linie, pot spune că nu regret nimic, după ce am riscat totul.
Din contră.
Previziunile pe care le făceam atunci – creșterea în importanță a Social Media și degringolada din mass-media tradiționale – s-au adeverit din păcate.

Ce am câștigat?

Libertatea, în primul rând. N-aș spune chiar că sunt „propriul meu stăpân”, pentru că, să fim sinceri, nu există acest statut, din moment ce colaborezi cu alții și îți asumi niște obligații prin contracte.
Însă pot refuza ceea ce nu-mi convine: un termen limită care m-ar face să gâfâi și să lucrez sub tensiune,  un proiect care intră în conflict cu convingerile mele sau relațiile cu proștii dovediți.
Dacă nu-mi convine ceva, trag obloanele la a mea one person company și îmi văd de altele.

Să faci mai ales ce-ți place nu-i un lux imposibil, dar statutul de angajat ți-l permite destul de rar.
Plus că nu trebuie să mai suport niciun șef. Nu-mi place persoana cu care se întâmplă să lucrez, e simplu: plec și închid discuția.

Am câștigat timp
Un exemplu: mediul corporatist are o boală cronică enervantă – ședințomania.
Multor șefi le place nemaipomenit să-și blocheze subalternii în lungi meeting-uri în care se deraiază adesea de la ordinea de zi spre subiecte lumești gen fotbal, rochii, călătorii, copii, politică, Click, GSP – funcție de compoziția ședinței.
Dacă ești dintre cei care participă des la ședințe, fă un experiment: măsoară discret timpul în care se discută aplicat proiectele și deciziile din organizație versus timpul de flecăreală.
Vei obține probabil niște rezultate interesante.

Nu spun că-i neplăcut să toci mondenități, dar nefericirea este că timpul petrecut în ședințe trebuie recuperat apoi pentru rezolvarea sarcinilor, cum altfel decât prin ore suplimentare.

Plus că timpul are valori diferite, date de momente diferite: dacă e prima zi de soare cald de primăvara, două ore de răsfăț la terasa proaspăt deschisă în timpul orelor clasice de lucru pot valora mai mult decât o întreagă după-amiază de week-end într-un Herăstrău arhiplin.

Statutul de omliberdecorporație nu este, evident, pavat doar cu zile minunate.
Este riscant, nesigur, te solicită nervos, cere planificare (facturile se încasează din ce în ce mai greu pentru că niciodată „nu sunt bani”), creativitate (cel mai mult câștigi cu ideile pe care le propui, și nu cu cele care ți se dau spre execuție), trebuie să dai dovadă de calm și diplomație (migrația românilor în Europa, în mare parte de foarte bună calitate, a lăsat locul liber unor persoane care chiar nu au ce să caute pe anumite posturi).

Când eram foarte tânăr și lucram într-o uzină, l-am cunoscut pe Nea Stelică.
Vreo patru clase în acte, dar unul dintre cei mai buni sudori din România.
Într-o zi, Nea Stelică și-a coborât masca cu geam negru de pe fața transpirată și m-a întrebat: „Măi, băiete, tu știi ce-i  aia fericire?”
„Nu știu, nea Stelică!”
„Fericirea este atunci când pleci vesel de acasă și te întorci vesel acasă.”
N-am priceput și mi-a explicat: ești mulțumit cu viața ta numai dacă te duci dimineața spre serviciul care-ți place. Apoi când te întorci seara acasă, dai de persoana care-ți place.

Poate că sună ca un clișeu, dar dacă ai un vis, o idee în care crezi, ridică-te și pornește la drum pe picioarele tale! Riscă măcar o dată în viață! Găsești sumedenie pe exemple în jur de oameni care au reușit.
Timpul pe care îl irosești acum, făcând poate ce nu-ți place, nu ți-l va mai da nimeni înapoi – asta e sigur.

Banca Transilvania a lansat ca sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii oferta „Totul pentru IMM” Astfel, pentru companiile mici și mijlocii Banca Transilvania oferă 12 luni gratuite la principalele operațiuni bancare:

  • deschidere de cont curent în lei
  • administrare lunară cont curent
  • abonament Internet Banking BT24 si Mobile Banking mBT24
  • lunar, primele 10 plăți în lei prin BT24, mBT24 sau încasări în lei prin OP, indiferent dacă sunt intrabancare sau interbancare.

Poți primi oferta  și detalii printr-un singur click, aici.

De asemenea, dacă recomanzi oferta altor trei IMM-uri, poți primi încă un bonus de gratuități timp de 12 luni.

1 Comment

  1. Bine ar fi fost dacă știam chestia asta vinerea trecută 🙂

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close